Influenţa razelor gamma asupra violetelor

Mai sunt numai cinci săptămâni până la alegerile locale, primul tur, programate pentru 1 iunie. Ne-am obişnuit cu câteva lucruri comune: panouri, promisiuni, dezbateri televizate, cutia poştală plină cu materiale scrise, unele de-a dreptul comice (am primit o revistă a unui sector din Bucureşti, pe care scrie „anul 1, nr. 1“, pe cât punem pariu că nu va mai fi nr. 2?), altele serioase şi bine documentate.
Nu-mi fac nici o iluzie că se va discuta despre lucruri considerate de unii vulgare: că jumătate din locuinţele românilor nu au apă curentă, că o treime se încălzesc cu lemne şi cărbuni, ca pe vremea lui Cuza-Vodă, că sunt încă sute de mii de locuinţe fără electricitate, că nici măcar 2% din dosarele de retrocedări nu au fost rezolvate, dar că unul Constanda a primit un parc în Bucureşti, iar o stimabilă doamnă este pe cale să primească altul…
Nu vom discuta aproape sigur despre faptul că un sfert din şcolile României sunt din paiantă, nu au apă curentă şi toalete igienice sau că spitalele sunt atât de rău aşezate în teritoriu, că unele sunt supraaglomerate şi altele pot închiria camere cu ziua.
Nu vom dezbate nici faptul că nu avem case de retragere pentru vârsta a treia sau suficiente locuri în grădiniţe, fie ele şi private.
De ce nu s-a făcut mai nimic pentru toate acestea chiar nu ştiu. România a evoluat, oamenii au mai mulţi bani în buzunar comparativ cu acum patru ani, maşinile noi au inundat străzile şi ne-au trimis direct în rândul lumii, cu ambuteiaje de ore bune, poluare şi parcări pline ochi. Dar procentele despre care vorbeam acum cinci-şase ani rămân aceleaşi. Administraţia publică din România consumă 30% din PIB şi produce numai 20%. Diferenţa se numeşte ineficienţă, corupţie, orice, dar tot pierdere este.
Argumentul banilor nu mai poate fi invocat. Bugetele autorităţilor locale au fost în anul 2007 egale cu întregul buget fiscal al României din 2004. Peste 3.000 de primării au primit în 2007 tot atâţia bani cât a avut întregul guvern cu trei ani în urmă. Bugetele au crescut, dar ceea ce Comisia Europeană, pe vremea când ne mai monitoriza, numea „capacitate instituţională“ a rămas la fel, dacă nu chiar a scăzut. Căci, mare mirare!, sute de miliarde de lei noi se întorc la bugetul statului în fiecare lună ianuarie, respectiv sumele alocate şi necheltuite de autorităţile locale. Sute de milioane de euro sunt alocate de guvern autorităţilor locale şi se întorc nefolosite la guvern, care mai încearcă o dată anul următor.
De ce se întâmplă aşa e greu de ştiut. Ba că procedurile au fost complicate şi nu s-au putut împlini până la termenul stabilit. Ba că la licitaţie nu s-a prezentat nimeni cu caracteristicile cerute. Ba chiar că, de fapt, nu aveam nevoie de banii aceia, ci de alţii, pentru alte lucrări… Şi multe alte asemenea, imaginaţia e prea bogată pentru o biată returnare de fonduri bugetare.
Fiecare leu returnat bugetului de stat înseamnă o şansă pierdută. Un drum prost distruge maşini, face să crească toate costurile şi omoară, fie direct, fie indirect. Şeful unei staţii de ambulanţe sanitare îmi spunea că există drumuri în judeţ pe care se merge cu 20 km pe oră şi drumuri pe care se merge cu 80 km pe oră. Nu este de mirare că mortalitatea în comunele cu drumuri proaste este mult mai mare decât în cele cu drumuri bune: până ajunge salvarea, omul are nevoie de preot, nu mai are nevoie de medic.
Dar nu se va vorbi despre aceste lucruri mărunte şi banale. Se va vorbi despre pasaje supra şi subterane, inele cu rezolvări de conflicte de trafic, transparenţă gestionară şi influenţa razelor gamma asupra violetelor, ca să parafrazez un titlu celebru.