Am mai scris în câteva rânduri că presa noastră îşi închipuie că joacă un rol mai mare decât e cazul. Participarea politică directă fiind restrânsă, tot ce rămâne vizibil este un spectacol mediatic. Exişti dacă te vezi la televizor. Asta au reţinut consultanţi politici de mare succes şi sumar şcolarizaţi. Asta proclamă jurnalişti de mare influenţă care au învăţat meserie la Universitatea Cristoiu.
De fapt, teoriile serioase asupra votului arată că presa e doar unul dintre cercurile de formare a opţiunii electorale, şi nici măcar unul dintre cele de primă importanţă. Familia, cercul de prieteni, colegii, contactul direct cu partidele sunt mai importante. Doar că acestea sunt greu de măsurat. Trebuie să faci cercetare de profunzime, să combini sondaje cu metode calitative. Ştiu puţini oameni în România capabili să facă aşa ceva. Şi nici aceia nu sunt utilizaţi. E scump şi cei mai mulţi politicieni nici nu ştiu că au nevoie de aşa ceva. În schimb, eu primesc în e-mail oferte cu servicii de monitorizare media. Este o piaţă nebună de făcut grafice cu cine, cum, câte minute şi unde a apărut la TV. Se fac calcule complicate cu câţi centrimetri a ocupat fiecare lider prin ziare. Inutilităţi scumpe, zorzoane mediatice. Euroalegerile au confirmat-o din plin.
Săracul Cozmin Guşă a dormit prin studiourile TV, era peste tot. Liderul PIN este o fiinţă catodică, trăieşte în televizor. Dar tot el poate să devină studiu de caz pentru lipsa de impact a televiziunii în alegeri. Şi nu este singurul. Băsescu avea dreptate când a spus poanta cu Voiculescu care are cinci televiziuni şi 2%. El pare mare lider politic la televiziunile sale. În alegeri nu a fost niciodată măcar aproape de prag. De fapt, singurul motiv pentru care Voiculescu a existat în politică este că alţii au crezut în puterea televiziunii. Năstase şi PSD au cumpărat graficele cu liniuţe-apariţii-TV şi au crezut că aşa pot câştiga alegerile. Dan Voiculescu este puternic doar în măsura în care alţi politicieni cred că Antenele sale sunt puternice şi se aliază cu el. Dacă l-ar lăsa ceilalţi politicieni să fie doar patron de televiziune şi nu i-ar băga în seamă pretenţiile politice, atunci Voiculescu nu ar conta în Parlament.
Un alt caz este Gigi Becali. El a învăţat că nu poţi câştiga alegerile cumpărând voturile ca la piaţă. Dan Pavel avea probabil dreptate atunci când spunea că Becali este cel mai important filantrop din România. Acum, că s-au certat şi a ajuns la concluzia că Becali e un ignorant, poate Pavel observă şi că fostul său şef distribuie banii în mod aberant, la nevoiaşii care se întâmplă să fie pe lângă el când apar camerele TV. E cel mai bogat român, deci cel mai puternic, zice el. Nu e chiar aşa. Motivul e simplu: voturile se pot cumpăra, dar sunt prea scumpe. La câţi bani a pompat în politică, Becali a obţinut prea puţin. A câştigat însă undeva. PNG a obţinut 60% în Vadu Roşca, satul devastat de inundaţii şi reconstruit pe banii lui Gigi Becali. Rezultă câteva sute de mii de dolari (poate mai mult) cheltuite pentru câteva sute de voturi. România e o ţară mare, nu e Malta, şi la preţul acesta nici măcar Bill Gates nu ar putea câştiga alegerile cu banii jos, darămite un bogătaş cu probleme de cash-flow ca Becali.
