Ambuscada

De fiecare dată îmi spun după câte una gogonată că s-a atins limita. Că e imposibil să vedem una şi mai şi… Şi mereu mă păcălesc. Se întâmplă una ce nu am crezut că se poate întâmpla. Pe micul ecran, două personaje filmate cu mai multe camere ascunse pe o terasă în Bucureşti, zi paşnică de duminică. Se aude un schimb de vorbe; sunetul este interceptat cu mijloace de ascultare… Avem de-a face cu un filaj, cu surprinderea celor doi într-un flagrant. E clar, este o mare montare a serviciilor speciale Doi şi un sfert sau SRI, sau SIE, sau contrainformaţiile militare… Se încearcă să se dovedească o mare trădare de ţară, o afacere cu documente ultrasecrete vândute inamicului, un dosar grav de spionaj. De unde şi mare mobilizare de forţe. În jur, pe acea terasă, vizavi pe trotuar, pe ferestrele din jur, în maşini suspecte parcate alături, sunt mai mulţi agenţi plus echipamente sofisticate, menite să înregistreze audio şi video tot. Suntem într-un film poliţist american. Aşa mi se pare. Dar mă întrebam, când vedeam imaginile înţepenit de mirare cu telecomanda în mână, că s-a făcut o greşeală. Materialul s-a difuzat în timpul Jurnalului de ştiri şi ar fi trebuit să fie dat după, că erau secvenţe dintr-un film poliţist, dintr-o ficţiune. Nu puteam să îmi imaginez că doi miniştri se şpăguiesc pe o terasă în plin centrul Bucureştiului, la vedere, că Serviciile fac ambuscade de acest tip, că un procuror sustrage de la dosar asemenea dovezi şi nici că materialul filmat ajunge într-o emisiune de ştiri… Cam multe obstacole pentru mintea mea. Nu am aşa multă imaginaţie. Nu concep că nu există reguli, norme şi, dacă există, sunt toate încălcate cu cinism. Dar toate obstacolele au fost trecute cu brio de conspiratorii acestei afaceri. Miniştrii s-au dovedit nişte actori proşti. În ţara asta, în care se iau şi se dau şpăgi de milioane, să trafichezi pentru 15.000 de euro la plic arată un nivel de pungaş, de găinar, nu de mare bandit. Şi ministru pe deasupra! Iar povestea aia cu palinca şi caltaboşul a făcut deliciul galeriei. Oameni gospodari! Se pregătesc pentru iarnă murături, ceapă, cartofi, porc… sub formă de „avantaje necuvenite“. Poporul ăsta are o imaginaţie extrasă de pe vremea trocului, când comerţul se rezuma la schimbul de produse, pe vremea când nu existau bani. Dar plicul face dovada că suntem în tranziţie. Şi bani, şi produse!
Până la urmă, flagrantul nu s-a consumat. În loc să pună gheara pe „ticăloşi“, pe „infractori“, i-au lăsat să plece la casele lor nestingheriţi, „în stare de libertate“, cum se zice. Bravii agenţi – figuranţii – au preferat să ia imaginile şi să fugă cu ele, să le monteze şi să le ofere la TVR. S-au comportat nu ca nişte oameni ai legii, cu reguli, norme, cu obligaţii clare. Dar nici ca nişte mercenari, zilieri, năimiţi pentru o afacere, nici ca nişte mafioţi cu contract. Nu. S-au comportat ca nişte actori, regizori, operatori, sunetişti, luminişti – ca nişte artişti dedaţi ficţiunii, visând să ia Premiul Oscar. Cam asta a fost. Suntem în plină ficţiune acum la Bucureşti. Urmărim un palpitant scenariu hollywoodian. Nimeni nu pare a fi ce este de fapt. Distanţa până la realitate este mare. Dacă am încerca să o parcurgem, am avea prea multe întrebări rămase fără răspuns. Întâi de toate, pe genericul unui film, fie artistic, de animaţie, documentar, se află înscrise numele producătorului, scenaristului şi al regizorului. De data asta nu îi aflăm. Rămân în umbră. Marii păpuşari ai acestei înscenări, în care au distribuit doi actori proşti, rămân în culise. Ei au conceput şi realizat filmul. L-au programat pe micile ecrane. Au avut un mare succes de public şi de presă. Dar nu ies să ia aplauzele. Ce modestie! Ce modestie! E multă politică aici. Una de gang, ce e drept. S-a trecut de la aranjamente de culise şi politeţuri la ambuscade televizate. Suntem în faza „care pe care“! Scapă cine poate! Simt un fior îngheţat pe şira spinării şi râd de mă dor fălcile în acelaşi timp. O ţară tristă plină de umor! Bacovia dixit.