Ţara lui Don Corleone

Traian Băsescu, cercetat pentru fapte comise în perioada în care era ministru al transporturilor în legătură cu înstrăinarea fostei flote comerciale a României, George Copos, cercetat pentru delapidare în dosarul „Loteria Naţională“, Paul Păcuraru, ministrul muncii, cercetat pentru luare de mită, Adrian Năstase, cercetat în dosarele „Zambaccian“ şi „Mătuşa Tamara“ pentru o multitudine de fapte penale, Victor Babiuc, cercetat pentru tranzacţii ilegale comise în perioada în care a fost ministrul apărării, Codruţ Şereş şi Szolt Nagy, cercetaţi pentru înaltă trădare în dosarul „Hidroelectrica“, Marko Bela, cercetat pentru că a primit bani necuveniţi, Tudor Chiuariu, ministrul justiţiei, cercetat pentru abuz în serviciu, Miron Mitrea, cercetat pentru luare de mită, instigare la fals şi uz de fals, fapte comise în perioada în care a fost ministrul transporturilor, Gigi Becali, cercetat pentru evaziune fiscală şi tentativă de dare de mită, sunt câţiva dintre politicienii români care au probleme cu justiţia. Sub fiecare dintre aceste nume putem afla că se întinde o filieră formată din clientela politică a respectivului politician sau a partidului care l-a propulsat la conducerea statului. Un politician anchetat reprezintă, de fapt, un fel de „capo mafioso“ chemat la DNA să dea cu subsemnatul despre propria-i „famiglia“.
Mafia politico-economică din România are dimensiuni încă nebănuite. Întârzierea cu care s-au dezvăluit afaceri ce au prejudiciat statul cu miliarde de euro, viteza de melc în care s-au instrumentat dosarele, chichiţele avocăţeşti la care au apelat inculpaţii pentru a rămâne nepedepsiţi şi în libertate ne demonstrează faptul că această mafie are contacte, are influenţă, este omniprezentă şi deţine o putere suprastatală. Politicianul mafiot nu asasinează cu revolverul, ci îşi însuşeşte sau înstrăinează din averea ţării printr-o simplă semnătură cu stiloul pe hârtia oficială care permite comiterea jafului. El ştie că partidul lui este la putere, că ministrul justiţiei, coleg bun de partid, va avea grijă ca fapta să nu fie aflată, anchetată şi pedepsită şi mai ştie că, şi după ce va pleca de la guvernare, partidul lui îl va apăra folosind dosarele de cercetare penală deschise împotriva adversarilor politici. Mafia politică a reuşit să-şi facă şi din Justiţie o târfă oricând disponibilă, aşa cum a făcut din economia ţării, din administraţia publică, din aproape tot ceea ce înseamnă România.
Avântul entuziast sau poate disperat cu care DNA deschide şiruri de dosare penale având ca inculpaţi diferiţi politicieni români nu mă bucură, pentru că demersul DNA nu este natural, cauzat de un anumit standard de civilizaţie şi de respect faţă de lege pe care l-ar fi dobândit societatea românească. Totul miroase a vendetă, iar această vendetă poate să reprezinte o cale de scăpare pentru politicienii mafioţi. Acţiunea DNA va avea succes doar dacă procurorii nu vor lua în seamă jocurile de interese de pe scena politică şi îşi vor face datoria până la capăt, în mod obiectiv şi cu profesionalism. În România, încă nu a curs sânge, aşa cum s-a întâmplat în Italia, în anii ’70-’80, când procurorii italieni luptau cu o mafie care controla aproape întreaga societate italiană. Mafia politico-economică din ţara noastră nu se simte cu adevărat în pericol. Modul în care reacţionează politicienii anchetaţi, chipurile lor senine, fără cea mai mică umbră de nelinişte, dictată măcar de ruşinea că au ajuns să fie bănuiţi de comiterea unor fapte penale, mă determină să cred că aceşti oameni fie sunt nevinovaţi – bunul-simţ şi legea ne obligă să avem această prezumţie, fie sunt siguri că deţin controlul sistemului şi că totul nu este altceva decât un joc politic din care vor scăpa neatinşi. Până şi Don Corleone, legendarul personaj din „Naşul“, simbolul mafiotului universal, avea nelinişti, ezitări, temeri…
Acelaşi Don Corleone s-ar simţi jignit de comparaţia noastră. El nu a jefuit o ţară întreagă, nu a condamnat un popor la sărăcie, nu a obligat peste trei milioane de oameni să emigreze printre străini fugind din calea foamei. Don Corleone este un fel de Făt-Frumos când îl aşezăm lângă politicienii noştri, iar din această perspectivă chiar ar fi bine dacă am trăi în ţara lui Don Corleone…