Cod roşu

România este supusă unor mari chinuri climaterice. O masă de aer saharian s-a oprit deasupra Dunării spre vărsare şi nu vrea să mai plece de acolo. Cum vântul nu face nimic şi o masă de aer scandinav sau siberian nu vine să facă ordine, avem mari probleme. Ne sufocăm, înotăm în transpiraţie. Lumea iese noaptea pe străzi, pentru că în blocurile ceauşiste nu se poate sta. Zidurile înmagazinează căldură în timpul zilei şi seara, când se răcoreşte sau ar trebui, betoanele armate, prefabricatele, bloculeţele naţionale, mândria industriei ante ’89, radiază căldură. Că bietul om stă sub vremi, şi nu invers. Şi de data asta chiar că ne-au făcut-o! Ce să mai dormi, să te odihneşti ca orice om al muncii care mâine, dis-de-dimineaţă, fuguţa te înghesui pe scările tramvaielor, troleibuzelor, ca să hrăneşti vreun şef nevropat!… Mai bine dai buzna în stradă la miezul nopţii şi te plimbi cu consoarta sub clar de lună cum n-ai făcut din vremea logodnei. Şi mai bine te repezi la un ochi de apă din apropiere, la un ştrand, şi te arunci îmbrăcat spre deliciul curioşilor. Vânzătorii de ape minerale, de frigidere şi de aer condiţionat au făcut şi fac averi frumuşele la vremea asta. Preţurile au sărit şi vor sări în continuare, dar lumea disperată se înghesuie pentru că nu mai suportă ravagiile temperaturii. Depozitele de apă s-au golit, bătrânii cad pe străzi, avem morţi şi răniţi ca într-o campanie militară. Ambulanţele nu fac faţă, spitalele, nedotate cu aer condiţionat şi nici cu apă sau altele, nu fac faţă şi sunt ele însele nişte imobile care trebuie părăsite, altfel se întâmplă dracu’ ştie ce. Nici doctorii, fraierii care nu s-au cărat încă în concediu, nu stau prea bine. Temperaturile au urcat zi de zi, de la 30 – 32 spre 35 – 37 şi acum au ajuns la 40 – 42. Cod roşu, o ducem bine, raportez cu onor. În schimb, ne aşteaptă bucuriile toamnei româneşti, cum ar fi pâine mai scumpă, penurie de nutreţ şi altele.
Nu se anunţă nici o îmbunătăţire a situaţiei, nimic. O să dăm de dracu’ dacă o mai ţine aşa vreo trei-patru zile. Oficialităţile prinse la înghesuială dau mereu ştiri pozitive. Şi dezmint pe cele rău-prevestitoare. Adică, zic ele simandicoase, mai avem o zi de răbdat şi gata, am scăpat de caniculă. Prima dată era vorba că vârful va fi fost joia trecută. Şi apoi va fi bine. Nu a fost bine, pentru că infernul s-a amânat pentru duminică. Acum, mai nou, marţi, adică azi urmează să facem faţă celor mai înalte temperaturi. Şi apoi de miercuri chiar vin briza oceanică, vântul răcoros, ploile şi toate bucuriile… Ceea ce, evident, nu se întâmplă. Au apărut şi zvonuri, şi în presă, fireşte, că serviciile noastre speciale îngrijorate veghează să nu fim cumva prea informaţi. Să nu ne panicăm, să nu fim prea trişti. Şi să cerem apă pe stradă, să înjumătăţim ziua de lucru, să rămânem acasă. De fapt, temperaturile sunt mult mai sus. Numai că administraţia e prinsă iar pe picior greşit. În decembrie se mira tare de tot că vine iarna, cu viscol şi zăpezi. Şi vara că e mult prea cald. Că se încălzeşte clima, că se topeşte calota glaciară, că bioxidul de carbon acoperă totul. Că efectul de seră o să ne distrugă. Asta îşi aduc aminte iarna. Vara se gândesc, ca oamenii harnici şi gospodari, la ninsoare, la sănii, la calorifere, cum să cumpere energie ieftină şi din diferenţă să mai facă şi ei un milion, două, să ducă acasă la neveste, sub formă de blănuri, căciuli şi gulere…  
România nu e pregătită să facă faţă unei calamităţi. Ea abia îşi duce zilele în situaţii normale. Nici prea prea, nici foarte foarte. Cam atât o duc baierele. România face încă o dată proba că e la cheremul naturii. Administraţia e depăşită. Şi nici gând să îşi revină. Mulţi primari au fugit în concedii, fără nici un chef să se ocupe de populaţie. Când vor veni acasă, vom fi deja în pragul toamnei. Şi atunci o să auzim bancul cu recolta bogată, cu începerea şcolilor, cu euroalegeri…