Pensie-n suspensie

Cearta în jurul majorării punctului de pensie este de tot hazul. Partidele şi liderii lor vor să ne spună că este meritul lor, al fiecăruia în parte, şi deloc al celorlalţi. Acuzaţiile reciproce, sfidarea prin presă au făcut pagina întâi şi au ţinut audienţa în talk-show TV. Mesajele au o adresă precisă: este vizat electoratul. 6,5 milioane de pensionari – cel mai voluminos segment din corpul electoral. I se face cu ochiul. Este bătut pe umăr, i se aminteşte, este avertizat, momit. Este copleşit cu declaraţii duioase, cu regrete, cu compasiune… Spectacol jalnic, cum am mai avut, aşa că suntem obişnuiţi. Legea are un iz electoral puternic, se simte de la o poştă. În toamna asta începe cea mai lungă campanie pentru alegeri postdecembristă. Va ţine până în 2009. Cineva şi-a zis: hai s-o facem lată, să ne pomenească românul. Şi s-a nimerit la ruleta rusească exact povestea asta cu pensionarii. Tema părea populară, voturi puse în joc foarte multe. Se împuşcau doi iepuri, ca să nu zic chiar mai mulţi. Toată lumea a fost de acord, s-a votat în unanimitate. Nimeni nu a avut curaj să se pună de-a curmezişul ca să nu i se reproşeze mai târziu că s-a opus măririi pensiilor. Până acum, năravul era altul: când a fost la putere partidul X, şi-a întors cu cinism pe dos buzunarele şi-a zis ritos „nu sunt bani la buget“! Ţară săracă, trebuie să dăm şi la educaţie, şi la spitale etc. Adevărul este că nu s-a dat mai nicăieri. Şi unde s-au dat banii, au fost folosiţi de clientela politică din administraţie – pentru căpătuirea personală, fireşte. Raportul UE vorbeşte delicat, dar explicit despre risipa din administraţie şi combaterea corupţiei – aceasta din urmă, cam aproximativă în România. Aşa în sistemul de învăţământ, aşa în sistemul de sănătate. Nu mai zic ce vraişte, ce jaf e prin primării, unde totul se dă contra şpagă, unde contractele ajung numai la „ai noştri“- la cei cu ochi frumoşi, când portocalii, când albaştri. Aici s-au format în 17 ani reţele mafiote pe unde se scurg fonduri colosale, care ar face bucuria pensionarilor dacă s-ar închide robinetul deturnărilor, mitei, furturilor. Aici s-au făcut mari averi, pe spinarea contribuabilului…
Când ajung în opoziţie, aceleaşi partide, mari predicatoare ale austerităţii amărâţilor, săracilor, bătrânilor, bolnavilor, uită ce au pretins când se aflau la putere şi cer extrem de vocal să se mărească pensiile… Fireşte. Aşa înghesuie în corzi guvernanţii şi se fac auziţi, ca protectori ai celor defavorizaţi de soartă. Vor fi răsplătiţi în alegeri – speră – cu câteva milioane de voturi. Procedeul este în marginea populismului şi cinic. Dar, de data asta, regulile jocului s-au schimbat. Din fericire. De ce acum? PNL şi PSD sunt speriate de rezultatul referendumului. Trebuie să îşi refacă popularitatea până în toamnă. Ele au împins tare legea înainte să fie votată, înainte de finalul sesiunii parlamentare. E un fel de mită electorală, înainte de marea confruntare. Îngrijorat de această mutare bună a adversarilor săi politici, Băsescu, în obişnuitul lui joc de „Gică contra“, a reacţionat prost. A făcut pe supăratul; adică a zis ceva de genul „de unde luăm banii pentru pensii?“, că trebuie să dăm şi la educaţie, prioritatea zero etc. Pensionarii au mai auzit bancul ăsta de multe ori. Instinctul l-a trădat pe Băsescu de data asta. El a pus spre audiţie vechea placă a guvernanţilor şi a căzut în capcană de dragul opoziţiei faţă de guvern, parlament, faţă de Tăriceanu, Geoană, Olteanu&Co., pe care vrea musai să îi încurce. Normal era să îi ceară primului-ministru să mărească pensiile şi mai mult, să le dubleze eventual. Oricum, nu se făcea, dar el rămânea cu folosul, cu gândul bun. Pensionarii pe care îi deplângea în campania electorală din 2004 ar fi apreciat. Unde mai pui că nota de plată o va achita viitorul guvern, nu cel actual. Acum e în dilemă: să semneze sau nu legea. Pensionarii vor înţelege ce trebuie.