22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiDeasupra, paralel si sub realitate

Deasupra, paralel si sub realitate

In razboiul Basescu-restul lumii, categoria „old-boys“, s-a ajuns la situatia in care combatantii sunt prabusiti pe teren, au pierdut mingea, iar arbitrul se scarpina in cap, nestiind ce sa faca. Nu scrie nicaieri in regulamente ce se intâmpla când nimeni nu mai joaca pe teren, desi meciul nu s-a terminat.


Traian Basescu, aprig sustinator al celor trei idei politice deja binecunoscute (fuziunea dintre liberali si democrati, alegeri anticipate, votul uninominal), vede si singur ca nici una dintre acestea nu a fost acceptata de nimeni.


Calin Popescu Tariceanu, dornic sa-si continue mandatul pâna in noiembrie 2008, este intr-o situatie paranoica: dirijeaza un guvern cu democratii, dar voteaza in parlament impotriva acestora. Liberalii sprijina de facto actiunea de suspendare a presedintelui, care este sprijinitorul democratilor, fara de care liberalii nu ar putea face guvernul. Sau, altfel spus, Tariceanu joaca doua meciuri pe doua terenuri diferite, folosind aceiasi jucatori. Nimeni nu rezista la o asemenea incercare.


Mircea Geoana pare in situatia unui antrenor-jucator. Daca intra pe teren, echipa nu mai este condusa, iar daca sta pe margine, echipa nu reuseste sa dea gol. Social-democratii ar vrea sa continue actiunea de suspendare a presedintelui, dar sa nu se ajunga la referendum, ar vrea ca Tariceanu sa-i scoata pe democrati de la guvernare, dar sa nu se ajunga la anticipate si, mai ales, ar vrea sa vada o crestere in sondaje, care nu mai vine.


Conservatorii se uita cu ingrijorare ca presedintele fondator si finantator conduce o comisie de anchetare a faptelor presedintelui, in timp ce sondajele ii arata conducând in divizia a doua, adica au procente cât sa spuna ca nu au intrat de putin in parlament.


Situatia este atât de complicata, incât fiecare cauta acea lovitura-minune care sa o rezolve odata pentru totdeauna, daca se poate in favoarea lui si in defavoarea adversarilor.


Tariceanu este la putere, deci isi ia consultanti straini si scumpi. Acestia vin dintr-o cultura politica unde cu cât iti porcaiesti mai tare adversarul, cu atât esti mai platit. Am mai vorbit despre acesti strategi de ocazie, fie români, fie straini, care nu stiu decât sa produca scenarii si campanii negative. La sfârsitul saptamânii trecute le-am vazut „opera“: scenariul guvernului de uniune nationala – care ar insemna sa puna PD si PSD in acelasi tren politic, o aiureala – si scenariul guvernului de tehnocrati, condus de Mugur Isarescu. Alta aiureala. Intr-o societate democratica, partidele conduc, nu militarii, tehnocratii sau consiliile de coroana.


Pâna si Traian Basescu isi ia oameni de meserie. Dupa ce i-au plecat pe capete consilierii (Andrei Plesu, Elena Udrea, Claudiu Saftoiu, Renate Weber, Cosmin Gusa, Dorel Sandor), acum ii aduce la Cotroceni pe doi dintre cei mai buni analisti ai momentului: Sebastian Lazaroiu – sociolog de valoare, fost director la CURS, si Cristian Preda – universitar care a mai fost in structurile publice in vremea lui Emil Constantinescu. Nu stiu daca acesti doi tineri de substanta vor putea sa repare trasnaile lui Basescu, dar cel putin vor incerca. Lazaroiu stie ce gândeste publicul, iar Preda stie ce gândesc politicienii. Poate il ajuta, desi, dupa cum se arata, Basescu nu mai poate fi ajutat de nimeni.


Traian Basescu si-a incheiat misiunea istorica. A câstigat spectaculos atât primaria Capitalei, cât si presedintia, in ultimul moment, la fotografie. Ca presedinte a dovedit ca are idei politice putine, fixe si inacceptabile, dar a facut doua gesturi asteptate de publicul românesc: a condamnat comunismul ca sistem politic si a deschis accesul la dosarele Securitatii. Ambele actiuni fusesera incepute de altii. Basescu este insa un jucator de pocher politic. S-a uitat in cartile adversarilor si le-a trântit doua cacealmale de pomina. Ceea ce publicul românesc asteapta cu adevarat – cresterea nivelului de trai, imbunatatirea serviciilor publice, infrastructura, cresterea performantei puterii judecatoresti, lupta impotriva poluarii, viziunea privind rolul României in Uniunea Europeana – nu gasiti la casa Basescu. Aici gasiti lovituri de tun, zgomot politic, certuri, glume proaste si un mic pachet cu cadouri pentru prietenii din lumea de afaceri, ambalat cu hârtie pe care scrie „promovati firmele românesti, fiti patrioti“.


România a avut un presedinte ideologic, un al doilea utopic si, in fine, are si un presedinte fara idei. Unul traia deasupra realitatii, vrând sa aplice doctrina democratiei sociale, al doilea traia intr-un univers paralel cu realitatea, iar al treilea traieste sub realitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII