Aceasta activitate febrila de deconspirare, lustratie, purificare morala, care pare adesea isterica, si uneori chiar este, are si o explicatie, care o indeparteaza de manevrele murdare si care explica incercarile vizibile de zadarnicire a ei. Cum toate lucrurile merg prost se incearca gasirea unor explicatii si responsabilitati. O posibilitate ar fi aceea ca exponentii vechiului regim, simpatizantii ori sustinatorii lui, ajunsi in pozitii de decizie sau influentare, cauta cu toate mijloacele sa tina lucrurile pe loc, pentru a obtine cât mai multe foloase personale. Or, aceste persoane trebuie identificate si inlaturate din viata publica sau politica. Dintre acesti factori au fost selectati pentru inceput Securitatea si sinistra lui tovarasa, tagma informatorilor. Nu stiu daca trebuia sa incepem cu ei, dar asta e situatia. Si mai stiu ca au fost multi care au facut rau tarii fara sa fie securisti sau turnatori. Securistii nu prezinta un interes special deoarece ei sunt cunoscuti, fiindca au fost functionari ai statului. De aceea au fost recompensati cu locuri in parlament sau pensii grase. Ramâne misterul informatorilor, atractiv prin anonimatul lor. Or, fiecare categorie profesionala afirma ca nu la ei trebuie cautati informatorii, ci in alte bresle.
A venit rândul Uniunii Scriitorilor sa-si ia masurile de prudenta in fata unor iminente surprize, cunoscute de fapt de multi, la o adunare tinuta la sfârsitul lui august, adunare la care au participat doar vreo 13 persoane (Uricaru si Buzura au lipsit motivat).
Unele idei exprimate cu aceasta ocazie mi se par interesante; n-am competenta sa le judec sau sa le combat; voi pune doar in paranteze indoielile mele de profan.
S-a spus, pe drept cuvânt, ca nu exista padure fara uscaturi; dar sa nu ne asteptam de la Uniune sa ni se spuna care sunt tradatorii. (Nici nu ne asteptam, si e normal sa fie asa.) Se contesta necesitatea lustratiei in USR, fiindca au fost putini scriitori in functii de conducere. (In mare, asa este; dar ce ne facem cu cei care au asigurat cenzura si care mai sunt inca in functii inalte?) Consiliul USR n-are nimic ce sa-si reproseze, fiindca aici s-au redactat memorii si s-au nascut disidente. (Asa o fi, dar niste exemple m-ar convinge mai mult.)
S-a afirmat in continuare ca tot ceea ce reprezinta un scriitor este opera sa. Bujor Nedelcovici, unul din cei care au suferit inainte, nu e de acord cu aceasta disociere intre etic si estetic. (Parerea mea de simplu consumator de literatura este ca si autorul, si opera sa trebuie judecati cu obiectivitate, fara excese umorale favorizante sau agravante.) „Sa nu lasam marii scriitori sa fie supusi oprobriului pentru un fleac“, spune Eugen Simion. (De acord, dar vreau sa stiu ce este acela un „fleac“ si care sunt multiplii si submultiplii lui; de asemenea, cine stabileste „marimea“ unui scriitor. Au fost scriitori care, la vremea lor, au fost considerati „mari“, iar azi sunt complet uitati.) Si, continua domnul Simion, „poate ar trebui sa punem un frâu“. (Parca am mai auzit aceasta propozitie, dar era vorba de „botnita“.)
Se continua: „nu poti fi inger pe hârtie si porc in viata“. (Nu era vorba de porci, ci de turnatori, ceea ce e mai grav. Dupa câte stiu, un singur scriitor a acceptat denumirea de „porc“, si de aceea a ajuns mare.)
In fine, ultima sintagma pe care am remarcat-o: „Scriitorii mari ramân mari, iar cei mediocri, mediocri“. (Ati auzit de vreun scriitor care sa se considere mediocru?)
Acum ce gândesc eu. Scriitorii, ca si cei de alte profesii, n-au nici un drept sa se considere o categorie favorizata. A cunoaste adevarul nu inseamna neaparat a acuza sau condamna; ci si a ierta putin. Cristian Teodorescu spunea ca nu poti ierta decât lucruri care te-au atins direct; nu poti ierta in numele altuia. Dar pentru a ierta sau a manifesta intelegere, spune Dan C. Mihailescu, trebuie sa cunosti ceea ce ti se cere sa ierti.
Nu contest valoarea unor scriitori contemporani cu adevarat mari si care au lasat amprente de nesters in memoria culturala a neamului; si pentru care am respect si consideratie. Dar n-am sa uit ca pe multi dintre ei tagma scriitoriceasca i-a ostracizat sau blamat. Si n-am sa uit gunoaiele cu pretentie de literatura cu care unii scriitori (oare!) mi-au umbrit tineretea; si nu numai mie.
Cea mai buna caracterizare pentru unii scriitori, mai vechi sau chiar emanati dupa Revolutie, a dat-o unul dintre dumneavoastra; cu adevarat mare. O reproduc exact, cu scuzele pentru un cuvânt care apare in exprimare: „In lumea asta prefacuta/ Cacatii scriu in loc sa puta“.
