Toata lumea vorbeste de vizita doamnei Rice, asa ca nici eu nu pot sa ma abtin. O intreaga paleta de prezentari a evenimentului a umplut coloanele ziarelor si sticla televizorului; de la prezentarea lacrimogeno-triumfalista a reparatiei istorice tardive care ni se ofera, pâna la tonul retinut in care se incearca sa se evidentieze avantajele practice care ar putea rezulta pentru noi, si terminând cu imaginea lingerii bocancilor unchiului Sam…
Eu nu vad aici nici o intentie de reparatie istorica si o satisfactie postuma pentru bunicii nostri care isi lipeau urechile de radio, ascultând Vocea Americii. Este doar o actiune pragmatica a singurei superputeri, gândita in folosul ei, ambalata intr-un invelis atractiv al unor interese generale… Este drept ca anumite interese generale sunt satisfacute; dar tot la fel de drept este faptul ca ele coincid cu interesele Americii. Este drept ca si noi vom avea anumite avantaje; din pacate nu stim daca ele au fost suficient negociate pentru a fi optime sau daca am cedat usor doar pentru spectaculozitatea acestei actiuni care ne transforma in avanpostul democratiei atlantice. Sa evidentiem totusi unele realitati. Nu poate fi vorba de o reparatie istorica atâta timp cât statele care au contribuit la drama tarilor din estul Europei nu si-au recunoscut vina sau macar o parte din ea… Acordul incheiat este, fara indoiala, un succes diplomatic important, datorat nu unor merite neaparat, ci pozitiei noastre geostrategice; si care ne va aduce si unele foloase. Cum ne va ajuta el in problema dureroasa a teritoriilor românesti instrainate cu sprijinul axei Londra-Washington? Prezenta trupelor americane va descuraja intentiile, de altfel putin probabile, ale unor agresiuni externe; noi n-am fi fost in stare. Cum nu suntem in stare sa ne aparam de dusmanii din interior; acestia sunt adevaratii adversari, puternici si verosi, pe care nu reusim nici macar sa-i speriem. A spera ca venirea americanilor va rezolva totul, ca nivelul de trai va creste insuportabil, este o tâmpenie. Viitorul ni-l facem noi, nu altii. Americanii sunt un popor pragmatic care pune pe primul plan interesele proprii. Sa invatam sa fim si noi la fel; nu niste milogi care asteptam mereu totul de la altii.
Zilele acestea au fost dominate in acelasi timp de problema unor locatii de tortura a teroristilor, prezumtiv situate si pe teritoriul tarii noastre. Fara indoiala, trebuie respectate drepturile teroristilor asa cum si ei, la rândul lor, le apara pe ale victimelor lor. Trebuie respectat dreptul la intimitate al teroristilor; daca vor sa distruga Luvrul sau Domul din Milano, e dreptul lor; de ce sa-i obligi sa anunte dinainte ce vor face? Este absolut necesar sa se respecte drepturile omului; dar in acelasi timp ar trebui sa precizam ce intelegem prin „om“. Cât despre torturile presupuse la care ar fi supusi teroristii despre care am citit in presa, ele sunt fleacuri pe lânga torturile la care au fost supusi detinutii politici la noi. Si pe vremea aceea n-am prea auzit de proteste internationale. Si ca sa fiu bine inteles, sunt impotriva torturilor, a abuzurilor, dar si a tendintei de a acorda mai multe drepturi asasinilor decât victimelor. Mai ales ca acestea sunt de multe ori copii.
Doamna Rice ne-a zis ca suntem frati; pâna acum eram prieteni. De prieteni te poti desparti; dar cu rudele de sânge ramâi pe viata. Si daca suntem sau am devenit frati, cum stam cu plângerile legitime ale copiilor nostri emigrati in America, ai caror parinti sunt umiliti când doresc sa vina sa-i vada?
Dintre toate comentariile pe marginea vizitei puternicei doamne, cel mai mult m-a impresionat opinia a doi distinsi ziaristi si comentatori, care, separat, au remarcat la televizor ca nici una dintre oficialitatile americane care au venit la Bucuresti n-a dormit macar o noapte aici. Iar doamnei Rice i s-a reprosat ca n-a fost in România la o toaleta. Abia atunci s-ar fi putut spune cu adevarat ca a facut o treaba mare in România.
