18.3 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiMotive de perplexitate

Motive de perplexitate

Doua motive de perplexitate am avut in ultima vreme. Si amândoua mi-au fost provocate, de la Paris, de presedintele Basescu.


Mai intâi, am aflat dintr-o declaratie facuta ziaristilor de presedintele nostru ca, azi, pe malurile Dâmbovitei avem un nou soi de democratie. Nu una banala, obisnuita, cum e in Franta, in Germania sau in alte tari europene. Nici una „originala“, cum aveam prin anii ’90. Azi, ne-am pricopsit cu o „democratie eficienta“. Basescu n-a precizat nici când a avut loc decesul „democratiei originale“, nascuta in primul mandat al lui Ion Iliescu, nici daca se va organiza vreun parastas al acelei democratii. S-a marginit sa-i anunte pe francezi ca românii au ceea ce pe la Paris nu prea exista, daca ne ghidam dupa tulburarile sociale care s-au petrecut in ultima vreme in capitala Frantei.


Ce-o fi insemnând „democratie eficienta“ si prin ce se deosebeste ea de vechea „democratie originala“ e pentru mine un mister. Daca judec dupa ceea ce vad in politica româneasca, „democratia eficienta“ se abate de la canoanele clasice. Face un pas inainte. Puterea nu se mai multumeste sa se lupte cu Opozitia. Se imparte in tabere care se lupta intre ele. In consecinta, Puterea se compromite singura, fara ajutorul Opozitiei. Eficient, nu?


Dar, la urma urmei, de ce-o fi având nevoie „democratia“ de un adjectiv, care sa atârne de ea ca zdreanta rosie atârnata de incarcaturile care depasesc lungimea camioanelor pe sosele? Sincer sa fiu – si las, acum, orice ironie deoparte – nu sunt in stare sa dau o explicatie sigura. Presupun ca si „democratie originala“ si „democratie eficienta“ s-au nascut, ca expresii, dintr-un complex. Din gândul ascuns ca democratia pusa la cale la noi dupa ruptura oficiala cu comunismul, din decembrie ’89, nu e tocmai democratie. E un amestec de regim oligarhic si de forme democratice, cu alegeri in care „suveranitatea poporului“ decide, din patru in patru ani, ce oligarhi vor guverna tara. Dar, evident, asta nu-i decât o presupunere.


Alt motiv de perplexitate mi l-a dat tot d-l Basescu si tot din capitala Frantei. Intr-o conferinta de presa cu ziaristii straini, presedintele nostru a afirmat ca România n-ar mai fi o „tara corupta“ si ca strainii care se grabesc sa ne puna aceasta eticheta gresesc, deoarece – a zis Basescu – „aceasta nu mai e o realitate“. Ca sa vezi! Si noi nu stiam nimic! Daca ar fi sa-l luam in serios pe d-l Basescu, am fi chiar mai „curati“ decât unele state membre ale Uniunii Europene. Mai lipsea sa adauge (dar, probabil, l-a impiedicat modestia) ca am putea sa-i trimitem pe fostii nostri corupti in calitate de misionari, la Paris, la Berlin sau la Londra, pentru a face si acolo ordine.


De fapt, Traian Basescu n-a fost „original“. Inaintea lui, premierul Tariceanu a declarat, si tot la Paris (intr-un interviu acordat ziarului „Le Figaro“), ca „in România coruptia nu mai e o problema“. Iar inaintea d-lui Tariceanu, Adrian Nastase a sustinut, pe vremea când era prim-ministru, ca oficialii europeni ne pun eticheta de „tara corupta“ urmarind niste interese.


Cu siguranta, Traian Basescu n-ar fi riscat sa spuna la Bucuresti ca România nu mai e o tara corupta. Francezilor le putea servi aceasta gogoasa, pentru ca nu francezilor le-a spus, in campania electorala din anul trecut, ca, venind la putere, se va bate cu „sistemul ticalosit“ si ca va umple cu „tepe“ Piata Victoriei. Românii, in schimb, si-ar fi pus, inevitabil, niste intrebari, la care nu stiu ce-ar fi putut raspunde Basescu. A ajuns dupa gratii, in ultimul an, macar un singur mare corupt? Am vazut noi altceva decât spectacol in trâmbitata lupta cu coruptia? Si am visat, oare, ca Basescu insusi, când a uitat de PSD, a perorat pe tema grupurilor de interese care s-ar fi infiltrat inclusiv la Palatul Victoria?


Fireste, nu e ceva nou in politica româneasca ruptura dintre realitate si imaginea de export. Dar povestea cu disparitia subita a coruptiei e prea gogonata. Sau poate ca asta inseamna „democratie eficienta“. Coruptia e si nu e.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS