România este in sezonul sindical. Guvernul este asaltat de greve. Nimic nou. Asa se intâmpla in fiecare toamna când bugetul ajunge la parlament. Fiecare incearca sa obtina ceva in plus de cheltuit pentru anul care urmeaza. Liderii se agita ca sa nu ii uite cotizantii si sa ii aleaga si la anul. Ce prilej mai nimerit sa scoti lumea in strada, sa ameninti cu proteste, sa negociezi cu ministrii, sa te arate la televizor! Este o poveste care se petrece de obicei prin octombrie/noiembrie. Acum vedem la fel cum sindicatele se misca. Profesorii, lucratorii de la metrou, proletariatul, cât a mai ramas, functionarii publici. Urmeaza altii. Cât va dura dezbaterea la buget vom avea aceasta neliniste sociala. E ca la coliva mortului când babele din cartier se inghesuie, se lovesc, se suduie, ca sa apuce o bucata mai mare de pomana de la rudele celui disparut. Parisul e departe. România nu va cunoaste miscari de strada, incendieri, lupte cu politia. La noi este o presiune de rutina, când sindicatele vor sa dea un semnal ca nu au disparut, ca apara interesele salariatilor.
Deocamdata, profesorii au cele mai mari sanse sa obtina ceva. Ei au cerut 5% din buget, acum au ridicat pretentiile la 6%. Vor obtine ceva in apropierea a 4% pâna la urma. Profesorii au actionat din timp si s-au dovedit mai disciplinati, chiar daca au mai multe organizatii. Intâi a fost demisia lui Miclea, ex-ministrul invatamântului. El s-a suparat ca bugetul pe 2006 nu ii ajungea pentru educatie. A plecat si nu s-a lasat imbunat sa revina. Nici nu prea ii placea viata la Bucuresti, asa ca s-a gândit sa o ia inapoi spre Cluj. Dupa ce PD a declarat ca nu se gândeste la altcineva pentru post, decât la Miclea, acum s-a razgândit, cauta altul. Rocada, despre care s-a zvonit, nu se va face. PNL nu mai vrea locul, pentru ca pune probleme, si mereu inghite bugete, iar bani nu sunt. Asa ca invatamântul ramâne in seama democratilor, sa isi sparga ei capul cu profesorii. Duminica, premierul si liderii sindicali nu s-au inteles. Ieri, profesorii au intrat in greva. Mâine reincep negocierile. Daca e sa fac un pronostic, profesorii vor obtine o buna parte din revendicarile lor. Lucrurile se vor opri aici. De ce nu s-au inteles cu premierul? Pentru ca liderii sindicali nu mai pot opri de la un punct incolo angrenajul protestului. Au hotarât deja sa iasa in strada, sa blocheze scolile. Duminica era prea târziu sa dea inapoi. Au nevoie sa dea satisfactie profesorilor, care impartasesc multe frustrari. Tranzitia la capitalism se face pâna acum in defavoarea lor. Inghetarea salariilor anul viitor, ceruta de FMI, i-a alarmat, chiar daca FMI a plecat fara sa semneze un acord. Guvernul tot nu are bani, abia daca poate acoperi inflatia cu sporurile salariale. In plus, liderii tin sa isi probeze autoritatea. Asa ca avem acest antract de trei zile de greva a profesorilor.
Era mai bine sa se ajunga din timp la un compromis. Solutia intârziata duce la doua efecte. Guvernul pare ca a incasat o infrângere pentru ca a cedat la presiuni. Si doi, alte sindicate vor protesta vazând ca guvernul este dispus sa mai scoata bani ca sa potoleasca lumea. Pe acest fundal, imaginea guvernului se va sifona in plus dupa scandalurile din ultima vreme. Un aspect mi se pare esential in aceasta criza. Toata lumea preseaza guvernul sa faca pasi decisi spre UE. Verdictul e foarte aproape, in aprilie. Dar nimeni nu doreste sa achite nota de plata. PSD critica guvernul, tinând partea revendicantilor, de-o maniera populista, electorala. Partizanii integrarii la 1 ianuarie 2007 si ei pun presiuni asupra guvernului când e vorba de note de plata si avantaje. Cineva totusi va trebui sa plateasca pretul. Cine o va face? Bineinteles, guvernul. El va fi facut responsabil in caz de succes, din cauza sacrificiilor, sau de esec, pentru incapacitate. Concluzia: guvernul Tariceanu e sortit caderii. Singura intrebare: când se va intâmpla? In mai/iunie 2006 sau in februarie/martie 2007?
