25.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăOpiniiA venit inca o toamna...

A venit inca o toamna…

….Si ce toamna… Nemeritat de frumoasa. Dimineata, ceata fina se anina printre crengile pomilor, precum fine dantele la gitul doamnelor de altadata. Primele raze de soare insinueaza prin crengi luciri de vechi giuvaeruri. Iar seara, cu greu ziua consimte sa plece; incet si cu durere, ca amintirea unei iubiri de altadata.


Toamna asta ne patrunde in suflete, cu blindete, si ne face sa fim mai blinzi. Cu cita blindete se cearta Nastase cu Geoana… Si ce blind se interpune Iliescu intre ei, incercind sa-i domoleasca. Cind ii vad in aceasta ipostaza imi amintesc de un tablou celebru (nu din cunoscuta colectie autohtona, ci dintr-un muzeu florentin), infatisindu-l pe Iisus intre cei doi. Si tot ca intr-o imagine biblica, sfintii parinti Adi si Nicu cu cita blindete se tin de Sfintul Scaun…


Si blindul Basescu, cu cita blindete se cearta cu toata lumea, adeverind sintagma carteziana „ma cert, deci exist“. De multe ori, cu multa blindete, Nastase ii spune ca nu asa trebuie sa se comporte o persoana cu inalte responsabilitati, insinuind, cu multa modestie, ca modelul perfect ar fi el insusi. Si, pentru confirmare, presa mai dezgroapa cite o hotie de pe vremea cind modelul era premier; de pilda, jaful silvic patronat de „Varzaru“, dupa reteta garantata prin utilizarea cu succes de nenumarate ori: escrocul+politia+justitia+unul sau doi parlamentari PSD+contributii substantiale la fondurile partidului.


Parlamentarii, cu multa blindete, au chemat citiva pensionari la lucrarile lor; probabil, sperau sa ploua din nou, si, atunci, plouati in cap, pensionarii n-ar mai fi avut nevoie de compensatii. Nastase a criticat blind, dar aspru, actuala putere care n-a rezolvat in noua luni problema pensiilor. Problema la care vechea putere s-a gindit cinci ani si a rezolvat-o stralucit; vezi cazul Rodicai Stanoiu. Eu stiu ca si mie, si sotiei, pensia ni s-a marit tocmai in aceste ultime luni; dar stiu ca nu-i de-ajuns. Cine-i de vina? Cei care ne-au furat cu blindete atitia ani. Pensionarii mai au o speranta totusi: Ciomu. Cind s-a aflat ca mutilatul i-a cerut doctorului Ciomu sute de mii de euro despagubire, mii de pensionari s-au oferit voluntar sa fie mutilati; oricum, nu prea mai aveau ce pierde.


Si tot parlamentarii au cerut cu umilinta o sporire blinda cu miliarde de lei a cheltuielilor parlamentare. Asta ca razbunare ca ne-am plins ca parlamentul e bicameral; dar daca ar fi fost tricameral?


Cu multa blindete, niste sindicate au iesit in strada; evident, sa ceara lefuri mai mari. N-am vazut insa ca liderii sindicali sa se preocupe de lipsa reformelor necesare sau de coruptie. Ba, de coruptie, unii s-au preocupat, dar in folosul lor. Ca de pilda, in cazul recent de la Siderca. Si multi lideri sindicali au folosit calitatea lor pentru a urca in posturi inalte. Putini dintre ei au ramas saraci, printre muncitori, de pilda Miron Mitrea.


Noul an scolar a inceput cu blindete; si cu paduchi si riie pentru unii elevi, si cu TBC pentru unii dascali.


Din ziare aflam ca unii români care au lucrat peste hotare si s-au intors in tara au innebunit; dar nu din cauza Occidentului, cum insinueaza unii. Pai, cind vezi ce-i in tara asta nu-ti vine sa innebunesti?


Cad frunze; ca o frunza cade toamna. „Dar vine toamna ceia cind/ Cad frunze-n tine, si e vint“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU