Pare cel putin bizar faptul ca, intr-un ziar obisnuit, se publica articole despre Eminescu. Mai ales intr-un timp ca acesta, agitat si vrajmas, in care se scurge existenta noastra, mocirlita si umilita. Ori tocmai cele spuse in fraza de mai sus constituie justificarea optiunii noastre. Fiindca tocmai intr-un timp tulburat de virtejuri si meandre, tocmai intr-o existenta ca a noastra, injosita si ciuntita, este necesar sa distingem valorile de impostura. Ori, pentru aceasta este nevoie de modele, etaloane, unitati de masura.
Marile fracturi ale istoriei, marile cumpene ale comunitatilor umane determina de regula schimbari dramatice in ierarhia valorilor umanitatii. Cele intimplate recent in New Orleans constituie un dureros exemplu. O catastrofa naturala a determinat transformarea unor oameni in fiare, anulind bruma de normalitate si legalitate, acumulate cu truda in secole de evolutie a civilizatiei.
La noi, fractura politica din august ’44 a deteriorat grav ierarhia valorilor, mai bune sau mai rele, dar partial stabilizate, permitind imposturii comuniste sa se infiltreze dominant si incisiv; consecintele le simtim si azi.
Evenimentele din decembrie ’89 au fost privite la inceput ca o speranta certa de selectare si promovare a valorilor autentice; dar, pina la urma s-a dovedit o poarta larg deschisa imposturii. Care n-a mai fost prioritara, cel putin aparent, unei anumite culori politice. „Cind furtuna sufla pe mare, toate gunoaiele sint scoase la mal“, spunea un mare poet francez.
Si astfel impostura s-a instalat rapid, prolific si profund in intreaga societate. Comunistii au devenit brusc democrati, securistii au devenit oameni de afaceri, contribuind astfel pozitiv la instalarea capitalismului in România. Nulitatile si oportunistii au devenit oameni politici. Militienii au devenit (aparent) politisti. Justitia, care asculta numai de partid, a devenit independenta si asculta numai de cine vrea ea. Semidoctii au devenit profesori universitari, iar dintre ei, cei mai dubiosi, au obtinut dreptul de conducere de doctorate. Oameni complet anonimi, cu calitati profesionale, morale si intelectuale vizibil deficitare au ajuns mari bogatasi; cei mai multi dintre ei, prin opulenta gretoasa, de mahala, cu care isi etaleaza bogatia, jignesc bunul-simt si pe majoritatea românilor, care traiesc mai mult decit modest.
Toate acestea evidentiaza necesitatea unor criterii de distingere a imposturii de autenticele valori, care ar trebui grabnic evidentiate si protejate. Ori, in acest scop, modelele de mari valori prezinta una din principalele posibilitati.
Dupa parerea aproape unanima a marilor personalitati ale spiritualitatii românesti, Eminescu este, dintr-un anumit punct de vedere si intr-o mare masura, un model de netagaduita, certa si complexa valoare. Si totusi, ce a determinat tocmai acum incercarile de denigrare si diminuare a valorii lui Eminescu, a operei sale, care, evident, are suficiente elemente de perenitate. Afirmatia ca impostura postrevolutionara nu putea sa nu atinga si literatura este partial satisfacatoare si atinge numai latura subiectiva a problemei. E drept, libertatea rapid dobindita si prost utilizata a stimulat si dorinta unora, mai ales din tinara generatie, sa ajunga in frunte pe scara ierarhiei valorice. Ori pentru aceasta, valorile autentice trebuia anemiate. „Cind soarele scapa spre asfintit, si piticii capata umbre uriase“ spunea, pe buna dreptate, Labis. Si Eminescu trebuia marginalizat deoarece, prin comparatie, se vedea lesne ca nu se putea scrie mai bine decit el. Tinara generatie a incercat atunci sa scrie altfel. Chiar daca eu, de pilda, nu apreciez un anumit tip de literatura, care schingiuieste cuvintele, tortureaza ideile, goleste imaginile de frumos, nu inseamna ca nu recunosc dreptul tinerei generatii de a opta pentru tipul de literatura a vremii de azi si cea viitoare, care lor le apartin. Dar nu pot admite ca tot ce e tinar si proaspat este valoros, curat si durabil. Dupa cum nici tot ce este vechi nu si-a pierdut valoarea.
Consideratiile critice la adresa lui Eminescu au fost explicate prin necesitatea demitizarii, a umanizarii lui. Dar avem destui umanizati; comunisti cu fata umana, securisti cu fata umana etc. Mai avem nevoie si de altceva.
Sa ne intelegem bine; nu sint pentru osanale isterice colective aduse lui Eminescu, in maniera penibila a „Cintarii României“ sau a cenaclului Flacara (e drept, cu alta adresa). Eminescu nu are nevoie de asa ceva; sa-l lasam acolo unde este, fiindca acolo ii este locul.
Un alt factor obiectiv care a dus la indepartarea generatiilor actuale de Eminescu este invatamintul românesc, total depasit si anacronic. Pastrind caracteristica din vechiul regim de a da elevului mult ca sa nu aiba timp sa gindeasca, am ramas la principiul „sa dam elevului mult ca sa aiba de unde uita“ in loc de „sa dam elevului putin si numai lucrurile esentiale ca sa poata sa le retina“. Contributia individuala a elevului, stimularea creativitatii sale sint aproape total ignorate. Si la literatura, in locul contactului direct cu textul, elevul este obligat sa ingereze opiniile unor critici, selectati cine stie cum, si care, evident, nu pot fi in acord cu structura intelectuala si sufleteasca a tuturor. De fapt, poezia, ca atare, nu exista decit in momentul in care elevul traduce semnele paginii unei carti, in limbajul propriei inteligente si sensibilitati. Ori daca limbajul propriu al cuiva nu corespunde cu limbajul in care e codificat prin semne tipografice mesajul unui scriitor, evident ca acel scriitor nu va fi receptat pozitiv; ceea ce, in fond, nu este nici o nenorocire. Dar atunci cind profesorul are maestria de a transpune mesajul literar intr-un limbaj cu caracter mai larg de intelegere, elevul se poate apropia de o opera literara.
Un factor obiectiv puternic trebuie neaparat reliefat. Aprecierea unei valori este, chiar atunci cind are elemente certe de perenitate, influentata de factorii geografici si de cei temporali. Fiecare timp isi are dreptul si la unele valori, sau conceptii, specifice lui. Care ii entuziasmeaza pe tineri si-i dezamageste pe virstnici. (Culmea e ca fiecare din cele doua categorii are dreptate). Astfel, Eminescu poate parea tinerilor demodat. Ar fi greu pentru tinerii indragostiti de azi sa prefere sa suspine impreuna linga lacul cel albastru incarcat cu flori de nufar, in ale carui unde clare doarme de veacuri umbra castelului singuratic. Si asta in primul rind fiindca lacul nu mai este incarcat cu flori de nufar, ci cu sticle de plastic goale si cu alte gunoaie. Iar castelul singuratic s-a transformat in disco-bar; muzica izvorita de aici e asa de puternica incit si umbrele vechi se retrag speriate. Este greu sa admiti ca astazi Catalina l-ar prefera pe Luceafar, confundat in genunile cunoasterii, obsedat de adevaruri eterne, chiar daca el ar cobori in iatacul ei de la bloc pe o raza. Catalin, mai viclean, coboara dintr-un Porsche si e imbracat cu toale de firma. In plus, nu locuieste in ceruri, ci intr-o vila, unde poti gasi bauturi de soi, poti fuma o iarba, si chiar priza un praf alb. Catalin s-a rupt de primitivismul feudal, luind de acolo doar instrumentele de tortura, bice, scripeti, lanturi si catuse, pe care le-a transformat in obiecte absolut indispensabile pentru marea, eterna iubire, asa cum este fiecare din iubirile sale succesive sau simultane.
Daca am spus toate acestea, n-am facut-o ca sa acuz, ci ca sa arat cit de usor este sa critici sau sa ataci. Tinerii au dreptul sa-si faca viata lor, cum o doresc, chiar daca babalicilor moralisti li se pare ca nu e bine.
Toate acestea pe Eminescu nu-l ating; fata pe care o iubeste are parul de culoarea mierii, fara a fi beneficiat de vopseaua aceea care rezista ploii si la Paris si la Amsterdam. N-are vinatai in jurul ochilor si nici nu emana cind o saruta parfum suav de Kent. Nu foloseste parfumuri frantuzesti; in schimb, faptura ei a furat parfumul primaverilor inflorite.
Dar asta a fost alta lume; in care Eminescu se simte „nemuritor si rece“.
