10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăOpiniiSa nu ne-o luam in cap!

Sa nu ne-o luam in cap!

Dupa citeva partide amicale, in care jocul Universitatii a suferit foarte mult si dezamagirea si-a facut, inevitabil, aparitia in rindul suporterilor, care au continuat sa vina la stadion fiind „posedati“ de fenomenul fotbalistic, rezultatul disputei cu Sportul Studentesc reprezenta pentru acestia verdictul valorii acestui lot de jucatori.


Multi fani au gindit ca elevii lui Dan Petrescu isi vor face de cap cu neexperimentatii fotbalisti ajunsi in curtea Universitatii. In plus, era de asteptat ca divizionara A sa-si impuna punctul de vedere, tinind cont de diferenta care desparte cele doua esaloane. Dar nu a fost asa, pentru ca Stinga a reusit sa-i faca pe elevii sai sa inteleaga faptul ca acest meci reprezinta biletul lor de incredere al suporterilor. De altfel tot viitorul acestei echipe depindea, mai mult sau mai putin, de rezultatul final si de evolutia in ansamblu.


Dupa o prima repriza in care nici una dintre combatante nu a jucat nimic, si spun asta pentru ca singurul sut pe spatiul portii a venit prin minutul 40, de adormisera spectatorii in tribune, am vazut o repriza secunda in aceeasi nota, exceptind ultimul sfert de ora, cind a picat si golul izbavitor. Universitatea a cistigat si toata lumea vorbea despre promovare…


Nu trebuie sa fim pesimisti, pentru ca nu ne sta bine, dar nici euforici pentru ca baturam galacticii lui Dan Petrescu care mai mult au mimat decit au jucat fotbal. Nu as putea spune ca Universitatea nu a meritat sa cistige, dar jocul inca scirtiie si trebuie imbunatatit foarte repede. Diferenta inscrisa pe tabela de marcaj se datoreaza unui singur factor: dorinta de victorie.


Din pacate, conducatorii de pe Unirii 86 s-au si vazut cu sacii in caruta si au inceput sa se umfle in pene. In opinia acestora, victoria cu Sportul a inchis gura tuturor circotasilor, mizind pe faptul ca in tribune au fost maximum doua mii de suporteri, iar restul pot fi prostiti usor. Mai bine ar ramine realisti si ar incerca sa indrepte erorile pe care le-au vazut cei prezenti pe „Ion Oblemenco“, in loc sa se culce pe ideea ca Universitatea va fi de neoprit, pentru ca risca sa treaca de la extaz la agonie si nu este bine deloc…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS