Florine draga, mesajul tau, transmis prin intermediul Gazetei de Sud, m-a bucurat foarte mult. Bucuria mi-a fost amplificata si de faptul ca mesajul tau era intovarasit de altele, din partea domnilor Cotosman (Toronto), Solea (Montreal) si a constantului meu cititor, Ion Cotoi (Massapequa-N.Y.). Aprecierile voastre sint cu atit mai emotionante cu cit nu sint deloc meritate. Eu nu fac decit sa transcriu pe hirtie ceea ce gindesc; caci „a gindi“ este unica ratiune a existentei noastre. Si mai caut sa inteleg. Stii, Florine, e o legenda despre Pitagora, frumoasa ca toate legendele. Aflat in insula Samos, unde se desfasura un mare tirg, a fost chemat de conducatorul insulei si intrebat cine este. El a raspuns ca e un filozof. Era prima data cind se folosea acest termen, asa ca i s-au cerut precizari. „Uitati, raspunse Pitagora, la tirg au venit fel de fel de oameni. Luptatori ca sa cistige gloria. Negustori ca sa cistige bani. Si mai sint si unii, gura-casca, care privesc in jur ca sa vada si care incearca sa inteleaga. Astia sint filozofii“. Si eu sint un gura-casca care priveste prin jur. Dar de inteles e mai greu. Cum spunea un diplomat strain, cu cit ii cunosti mai bine pe români, cu atit ii intelegi mai putin. Si-mi exprim niste pareri care, evident, pot fi gresite, partizane etc. Dar, cu cit mai multi ne vom spune parerile, cu atit exista posibilitatea ca din ele sa se poata trage concluzii utile acestui moment cind am incremenit mioritic si balcanic intre doua lumi. Zilele acestea am revazut la tv un film care imi place foarte mult, „Ghepardul“ lui Visconti. Este vorba, in esenta, tot de o necesara trecere de la o lume la alta noua, vazuta prin ochii unui print sicilian, aristocrat veritabil si om de aleasa cultura. Oarecari asemanari cu noi exista. Sicilienii privesc total indiferenti schimbarea, preferind somnul in care erau cufundati de atitia ani. Printul, ca si intelectualii nostri, nu se implica in evenimente, desi prin valoarea si inteligenta lor le-ar putea influenta. Odata, printul de Salina, recunoscind inevitabilul schimbarii, nu se poate abtine sa spuna: „Noi am fost lei si gheparzi; in locul nostru vin sacalii si hienele“. Vezi, diferenta fata de situatia noastra este ca n-am avut lei sau gheparzi.
Chiar daca am fi avut, ii impusca Nastase. Si, vorba lui Sorescu, „nici nu ne putem astepta, cu clima aceasta“. Asa ca, in decembrie ’89, am schimbat sacalii cu hienele sau viceversa. La care s-au adaugat dinozaurii comunismului. Sa fie momentul de fata inceputul necesarului inceput? Vom trai si vom vedea.
As fi curios ce faci, cum o duci. Fiecare dintre cunoscutii apropiati, cind pleaca, ia cu el o farima din viata mea, in care se ascunde si pretuirea mea, si dorul de ei. Ma gindesc ca ati avut mare curaj sa plecati, sa fiti straini in tara straina. Dar mai mult curaj am avut noi, cei care am ramas. Caci multi ne simtim straini in tara noastra. Regimul Iliescu-Nastase a fost cumplit de dezumanizant, rapace pina la sfidare, pus pe jaf si imbogatire Totusi, sint putin ingrijorat de tine; te stiam baiat inteligent, asa ca nu-mi explic faptul ca de doi ani citesti articolele mele. Exista lecturi mult mai interesante, ca de pilda „Revolutie si reforma“. In orice caz, faptul ca tu si multi altii cititi Gazeta de Sud arata ca nu v-ati vindecat inca de acea boala cumplita care este dorul de tara.
Sa stii ca eu o duc bine la pensie. Mi-a scazut si tensiunea; era unul la facultate, il sti si tu, pe care numai cind il vedeai ti se ridica tensiunea. Ma dor putin picioarele, dar asta e normal. Caci unde nu-i cap vai de picioare. M-as duce la farmacia 1 sa-mi cumpar niste medicamente, dar in spatele tejghelei nu mai este doamna aceea distinsa, cu zimbet placut, incaruntita si imputinata la trup de scurgerea timpului si de atitea necazuri. O intrebam: „Ce mai faceti, doamna Stoicea?“ „Sint singura“, imi raspundea. Suferea de singuratate.
Am o problema de rezolvat, Florine, desi poate o sa-ti par caraghios sau deplasat. Este vorba de o greseala de-a mea care, desi savirsita cu zeci de ani in urma, inca ma mai framinta si o regret. La unul dintre examene i-am dat fratelui tau 9, desi merita nota maxima. Am exagerat penalizarea unui fapt minor si neesential. De cite ori imi amintesc de asta, imi apar in fata ochii lui; erau atit de albastri, cum altii n-am mai vazut. Te rog pe tine sa ma ierti in locul lui. Si el m-ar ierta, dar a plecat; atit de nemeritat, atit de dramatic.
Florine, sa stii ca am inceput sa ma obisnuiesc cu viata pe care o duc; pina la urma, evident, o sa ma obisnuiesc de tot. Si nu as vrea s-o schimb. Dintr-un singur motiv: nu am cum. Si. totusi, ma gindesc uneori ca, daca m-as putea naste din nou si as avea dreptul la optiune, as alege ceva care sa fie de folos poporului acesta amarit. As vrea sa fiu Ion Iliescu si sa ma sinucid la 20 de ani, inainte de a pleca la studii in URSS. Astept vesti de la tine; adresa este [email protected]
