Am vazut de curind un film

Mai precis, am revazut la televizor „Ghepardul“ in regia lui Visconti. Un film care nu cred ca azi are o mare audienta, fiindca nu are nici scene sexy, nici scene de violenta. Dar filmul este o creatie plina de poezie si farmec, foarte aproape de perfectiune. Filmul mi-a reamintit de Sicilia, unul dintre cele mai tulburatoare si mai frumoase colturi de lume din cite am vazut. Am stat trei saptamini in Catania, oras socotit cel mai violent din Italia. Dar n-am vazut nici o manifestare a celebrei Mafii. De-abia cind m-am intors in tara am vazut cu adevarat ce inseamna Mafia.

Am rasfoit apoi cartea lui Lampedusa, care a inspirat scenariul filmului. Lampedusa a scris o singura carte si nici macar n-a trait sa se bucure de succesul enorm al ei; caci este vorba de o capodopera. „Unul din marile romane ale timpului, unul din marile romane dintotdeauna“, spunea Aragon. O singura carte… si cind vad pe unii umblind dupa ei cu valiza de carti scrise de dinsii si citite de familie si prieteni.

Cartea este consacrata crepusculului unei epoci din istoria Italiei, dominata de marea nobilime, si trecerii la epoca moderna a acestei istorii, trecere punctata de revolutia ( sau cum vreti s-o numiti) lui Garibaldi, care a produs si multe victime nevinovate. Intr-un fel, cam acelasi lucru care s-a intimplat si la noi cind revolutia (sau cum vreti s-o numiti) trebuia sa marcheze trecerea de la epoca comunista la cea moderna; ceea ce nu s-a prea intimplat.

Exista o mica parte dintr-un capitol al cartii care m-a facut sa ma gindesc din nou la cazul nostru. Printul de Salina, eroul principal al cartii, este invitat sa colaboreze cu noua putere, propunindu-i-se un loc in noul Senat. Printul isi manifesta scepticismul ca noua conducere va fi atit de promitatoare dupa cum se autoprezinta, iar realizarile ei vor fi atit de consistente, precum sint prezentate. Primul, si cel mai important factor care va frina incercarile de schimbare, va fi insusi poporul sicilian, pentru care „a face“ este un pacat de neiertat „somn, … iata ce doresc sicilienii, si vor uri intotdeauna pe cei care vor incerca sa-i trezeasca, chiar daca ar fi ca sa le aduca darurile cele mai frumoase; si tare ma tem ca in bagajele noului regim s-ar gasi multe daruri pentru noi“. Aceasta explica, spune in continuare printul „… puterea abuziva pe care o cistiga la noi anumiti oameni, cei care reusesc sa ramina pe jumatate treji“. Imaginea unei tari tinere in fata careia se vor deschide toate maretiile lumii moderne este respinsa de print; starea in care se afla tara ii ofera imaginea unei batrine neputincioase, purtate in carucior spre Europa. Tara ar trebui sa fie a tinerilor, a acelor tineri care ramin. Cei care vor sa plece s-o faca cit mai devreme, inainte de a li se fi prins scoarta, care ii va face sa considere ca tot ce se intimpla in tara e normal, ciudateniile fiind in afara. Opinia despre Senat este sintetizata de preotul prezent la intilnire: „senatori boni viri, senatus autem mala bestia“ („senatorii sint baieti buni, senatul este o bestie rea“). In finalul discutiei, printul refuza propunerea de a fi senator; cei din lumea noastra, acea lume care a fost, trebuie sa se retraga.

Cititorii care au avut rabdarea si bunavointa de a citi ceea ce am scris mai sus vor gasi similitudini intre cele petrecute mai demult in Sicilia si cele petrecute mai de curind la noi; evident, cu un obiectiv simt al nuantelor si proportiilor. Si noi sintem un popor inertial, patruns de un sentiment de autoevaluare superlativ, motivat istoric si genetic. Numai ce facem noi e bine si determinat; cei din alte tari, care se ofera sa ne ajute si pentru asta indraznesc sa ne dea lectii si sa ne critice, ne sint cu mult inferiori. De aceea, trebuie sa-i pacalim suficient astfel incit sa ne dea bani; iar cu banii acestia e treaba noastra ce facem. Sa ne fie recunoscatori ca am acceptat sa intram in NATO. Si sa ne primeasca si in UE, chiar daca drumul pina acolo il vom face intr-un scaun cu rotile. Si la noi au fost victime inocente, si la noi cei care au venit n-au facut mai nimic.

Evident, exista si deosebiri intre cele scrise in „Ghepardul“ si cele ce se intimpla la noi. Astfel, va puteti imagina ca baronul de Gorj sau cel de Ialomita ar putea refuza un fotoliu de senator, asa cum a facut-o printul de Salina? Evident ca nu. Explicatia? Acestia sint numai baroni, si numai de citiva ani, pe cind Salina era print de citeva secole.

O alta deosebire consta in faptul ca, pe cind in Sicilia vechea aristocratie, in mare parte, a inteles ca rolul ei istoric a luat sfirsit si a avut demnitatea sa se retraga, la noi, cei din vechea aristocratie (comunista, daca luati in considerare ca aceasta poate fi numita aristocratie) au emanat in corpore in noile structuri conducind destinele tarii chiar si cei patru ani in care, formal, puterea apartinea unor formatii politice care se autodefineau anticomuniste.

Printul a propus ca in locul lui in Senat sa fie ales Don Calogeru. Primarul comunei, care, sub masca onorabilitatii si a legitatii, facea totul ca sa stringa avutii prin orice mijloace. Cu inteligenta sa, rafinata pe parcursul secolelor de ascendentii sai, printul a inteles ca, in epocile tulburi de cumpeni ale istoriei, escrocii „cinstiti“ si „onorabili“ sint cei care pina la urma vor lua in miini friile puterii. Ceea ce s-a intimplat si la noi.

Totusi, sa nu fim atit de ranchiunosi si sa nu recunoastem si lucrurile bune. Ca, de plida, intrarea in NATO. Pentru care trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu pentru locul in care a decis sa fie asezata Romania, si lui Allah, in numele caruia s-au darimat la 11 septembrie cele doua turnuri. NATO ne va apara de dusmani. Si rezultatele s-au vazut imediat. N-a trecut nici o zi de la intrarea oficiala si Gabriel Bivolaru s-a si predat. Asteptam si pe ceilalti, dar, cum sint cam multi, e nevoie de o planificare pentru a evita imbulzeala. Asta insa, intr-o ipotetica speranta, ilustrata sugestiv intr-o foarte veche gluma. Se spune ca dupa 23 august 1944, in activitatea intensa de propaganda, unei batrine i s-a aratat portretul lui Stalin, spunindu-i-se ca acesta este omul care ne-a scapat de nemti. Baba a raspuns: „Sa-i dea Dumnezeu sanatate si sa ne scape si de rusi!“. Asa si cu NATO; sa ne apere de dusmanii externi, dar si mai bine ar fi sa ne apere de cei interni. Care sint mai rai, fiindca sint dintre noi, linga noi, pentru ei. Ca sa inchei totusi (in sfirsit) trebuie sa marturisesc ca am privit „Ghepardul“, film consacrat agoniei unei vechi si autentice aristocratii, cu un sentiment nostalgic. Mult mai tonic, mai interesant, mai palpitant mi se pare serialul prezentat la TV in zilnice episoade despre ascensiunea noii si dubioasei aristocratii. Serial in care inlocuirea cuplului Alain Delon-Claudia Cardinale din „Ghepardul“ cu cuplul Ion Iliescu-Adrian Nastase mi se pare benefica si chiar geniala, fiindca noul cuplu este mult mai sexy.