Un test pentru statul de drept

Un grup de sase parlamentari UDMR a anuntat ca va inainta parlamentului un proiect de lege privind autonomia Tinutului Secuiesc. Se prevad, printre altele, un guvern local si un parlament local. Din start merita sesizat ca entuziastii unei autonomii secuiesti ne ameninta de vreo zece luni cu un proiect de lege. De atunci aveau timp nu numai sa-l scrie si sa-l inainteze, ci si sa-l invete pe de rost. Faptul ca se rezuma la convocarea unor conferinte de presa din cind in cind spune multe despre accentul pe care-l pun pe scandal. Cind vrei, intr-adevar, sa mesteresti o premiera in istoria unei tari, iti consacri intreaga energie transpunerii in practica a proiectului si nu eternei sale prefatari. E un element care ar trebui sa ne atraga atentia asupra unei anume neseriozitati a actiunii. Pentru un asemenea adevar pledeaza si constatarea ca discipolii gaurii de cascaval sapate in harta Romaniei nu ne-au onorat pina acum cu argumentele lor. O asemenea initiativa, devenita realitate in alte tari europene, in Spania, de exemplu, trebuie sa-si traga temeiurile din realitati. Care realitati?, ne putem intreba aflind de autonomia Tinutului Secuiesc. Realitatea unei traditii istorice de autonomie a unui teritoriu? Nu e un argument coplesitor. Romania e plina de foste „tari“, cum li se spunea unor tinuturi precum Vrancea, Lapusul. Asta inseamna ca tara noastra va deveni in curind un spatiu geografic din citeva zeci de petice?! Un alt argument ce-ar putea fi adus in discutie ar fi ponderea economica aparte a zonei in cadrul Romaniei de azi. Catalunya, de exemplu, se faleste cu o dezvoltare aparte, rod al harniciei superioare a catalanilor fata de spaniolii traditionali. E cazul locuitorilor din asa – zisul Tinut Secuiesc? Am serioase indoieli. Luati la intrebari, semanatorii ideii de autonomie recunosc totusi ca numarul secuilor e foarte mic.

Daca adaugam conjunctura internationala de azi, absolut adversara punerii la indoiala a stabilitatii unei tari precum Romania, vom vedea de indata ca nu sint motive serioase sa batem clopotul in dunga si sa ne luam arma din cui pentru a apara cu piepturile noastre vitejesti integritatea teritoriala a tarii. Surprinzatoare in acest context este reactia isterica a clasei noastre politice. Declaratii rasunatoare, proclamatii pompoase dinspre opozitie. Anuntarea unor masuri discutabile dinspre putere, cum ar fi cea de a lua in discutia CSAT initiativa radicalilor din UDMR. Ce sa decida acest organism menit sa ia in discutie fapte cerind mobilizarea structurilor de aparare ale statului? Declararea starii de urgenta in Tinutul Secuiesc? Ar fi destul de greu daca ne gindim ca pina acum adeptii autonomiei nu ne-au prezentat hotarele bine delimitate ale viitoarei republici din gaura.

Putem spune astfel ca pentru clasa politica romaneasca momentul s-a constituit intr-un nou test. Testul privind felul inteligent in care trebuie sa se raspunda la o provocare a realitatii. Despre initiativa cu Tinutul Secuiesc, toti politicienii au declarat in cor ca e anticonstitutionala, ca incalca grav legile tarii. Si, desi au facut astfel de declaratii nu numai liderii opozitiei, ci si liderii puterii, de la premier pina la presedinte, institutiile statului de drept nu s-au pus in miscare. Curios lucru! Daca un cetatean umbla in mina prin Bucuresti cu o grenada dezamorsata, impotriva lui se pune in miscare o intreaga masinarie. Ca sa fie retinut si apoi anchetat, ba chiar si judecat pentru detinere ilegala de armament. Nu e nevoie sa apara la televizor presedintele republicii si sa declare ca respectivul a incalcat legea. O vad imediat autoritatile competente.

Au incalcat legea autorii initiativei cu Tinutul Secuiesc? Daca da, nu vad de ce mai e nevoie de declaratiile apocaliptice ale politicienilor. Nu vad indeosebi de ce mai e nevoie de convocarea CSAT. Ce sa dezbata si sa decida CSAT? Ca se incalca legea? Sa fie convocat CSAT atunci si pentru a decide ca insul cu grenada incalca legea. In Romania de azi exista – sau cel putin asa se pretinde – toate mecanismele pentru ca institutiile abilitate sa se puna in miscare ori de cite ori se incalca legea. Aceste mecanisme trebuia sa intre in functiune imediat ce initiatorii au facut publica hotarirea lor. Fara a mai fi nevoie de declaratii pompoase si de luari de pozitie rasunatoare.

A trecut atita timp de cind adeptii autonomiei au pornit la treaba. Nici unul dintre mecanismele statului de drept, faurite tocmai pentru a asigura respectarea legii, a Constitutiei, nu s-a pus in miscare. Cu vreo zece luni in urma, cind s-a itit fantezia cu Tinutul Secuiesc, premierul Adrian Nastase a sustinut c-a sesizat Parchetul General. Procurorul general de la vremea respectiva ne-a informat, la rindu-i, ca s-a pus in miscare. Am pariat public la vremea respectiva ca Parchetul vorbeste de florile marului. Am avut dreptate. Desi au trecut zece luni de atunci, nici o vorba pina acum despre mersul anchetei.

Cum se explica acest paradox? Foarte simplu. In Romania, institutiile statului de drept functioneaza la comanda politica. In cazul Tinutului Secuiesc, comanda politica e ca Parchetul General sa se faca doar ca ancheteaza. Cei de la putere se tem ca o actiune juridica le-ar aduce batai de cap. Justitia – se spune – e independenta. Daca e asa de independenta, de ce nu actioneaza justitia pe cont propriu in cazul afacerii cu autonomia?

Sau, mai stii, poate ca actiunea nu-i atit de ilegala si anticonstitutionala cum se strofoaca sa ne convinga politicienii!