Europa

Irlanda a preluat presedintia Uniunii Europene pentru sase luni. Italia, prin Silvio Berlusconi, inventatorul teledemocratiei, a asigurat o sefie cam pitoreasca. Berlusconi a oferit sase luni de polemici, de vorbe in doi peri, de comentarii care mai de care mai distante fata de trimisul Romei. Personajul e cit se poate de aparte. Om de afaceri, putred de bogat, patron gigant de mass-media, a intrat in politica atunci cind clasa politica italiana s-a prabusit dupa afaceri de coruptie demascate de judecatori. Pe partea dreapta a esichierului politic a aparut un culoar liber. Berlusconi a profitat si s-a trezit sef de partid, alternativa la o stinga italiana prea puternica. Dupa ce Democratia cristiana si Partidul Socialist al lui Bettino Craxi nu au mai avut forta dinainte, Berlusconi le-a luat locul. Fanfaron, om de televiziune, slujindu-se de posturile sale ca de instrumente foarte puternice de propaganda si imagine, el a reusit sa isi asigure intiietatea intr-o Italie cu vechi metehne mafiote, unde se inchid usor ochii la afaceri, invirteli politice si bani negri. Ca sef de partid si prim-ministru, el nu a fost deloc scutit de incurcaturi cu justitia. Le-a rezolvat pur si simplu schimbind legile care il incriminau. Nu stim daca s-a inspirat de la Bucuresti. Oricum, figura i-a tinut. Ca lider pasager al Uniunii Europene, a fost pe prima pagina a tuturor ziarelor, cu nazbitiile sale. De exemplu, cind l-a comparat pe un coleg german cu un kapo, bun sa joace intr-un film despre Gestapo! I s-au pretins scuze, pe care, bineinteles, a refuzat sa le prezinte. L-a sustinut puternic pe Vladimir Putin, tarul post-Eltin de la Kremlin, in multe probleme, inclusiv in Cecenia. A cerut ca Rusia sa faca parte din UE. A sustinut si Romania in acest context in care Uniunea Europeana trebuia sa se intinda pina la Vladivostok. Berlusconi ispiteste citiva politicieni romani. Reteta succesului ar fi: televiziuni, bani, apoi politica.

La Bruxelles inca nu avem o Constitutie. Valery Giscard d’Estaing a esuat in efortul de a aduce la acelasi numitor statele europene. Berlusconi parea sa fie un vrajitor, care cu o bagheta magica va reusi totusi pina la sfirsit sa impace pe toata lumea. Nu a reusit. Anul 2004 aduce zece state in Uniunea Europena. Asteapta la rind Bulgaria si Romania. Apoi, Croatia si Turcia. Si Serbia isi va depune candidatura. Undeva este parcata Ucraina. Rusia ar dori si ea sa fie parte la joc. Granitele de la est ale Uniunii Europene sint, dupa cum vedem, cu geometrie variabila. In acest joc complicat, in care de la Bruxelles se priveste cu neincredere spre noii candidati, Romania are un spatiu de manevra foarte strimt. Anul 2003 nu a fost prea fericit. Obiectivele sale nu au fost atinse. Sansele pentru 2004 sint si mai mici. Nu prea stim ce pozitie va adopta Irlanda. Apoi, cu zece membri in plus va fi foarte complicat sa ne intelegem. A fost greu si pina acum. De acum ar fi aproape imposibil. Mai realist ni se pare scenariul unei aminari de doi-trei ani. Cel putin, asa se vede din Occident povestea asta. Chiar daca sintem activi prin cancelarii, mai ales la capitolul promisiuni, e greu de convins o Europa care are multe complicatii si fonduri limitate ca trebuie sa isi deschida portile pentru inca o tara – de 22 de milioane de locuitori. In plus, Romania are un an 2004 in care se gindeste la alte lucruri decit la accesul in UE. Sint alegeri care vor tine privirile atintite spre campanie, nu spre Bruxelles. Negocierile vor merge greu pentru ca dosarele dificile abia acum vor fi discutate. De semnat vom mai semna cite ceva. Unii, optimistii incurabili, spun ca vom reusi sa incheiem chiar negocierile la sfirsitul acestui an. Sint sceptic.

Probabil ca formula cea mai aproape de adevar este ca si pentru Bruxelles, si pentru Bucuresti anul 2004 este un an de pauza, un antract. Bruxelles trebuie sa inghita noii membri si sa se repozitioneze. Avem si alegeri in Rusia si SUA. Chiar daca rezultatul lor este previzibil, Moscova si Washingtonul vor fi blocate o vreme. Bucurestiul trebuie sa transeze pentru urmatorii patru ani problema puterii. O campanie lunga, costisitoare, va confisca viata politica. Bruxelles si Bucuresti in 2004 vor sta spate in spate. Indiferenta se numeste asta.