La gura cu patria

Comedia asta de 1 Decembrie ne aminteste de Cintarea Romaniei, organizata de aparatul de propaganda al lui Ceausescu. Tot asa, oamenii erau strinsi cu arcanul de pe la intreprinderi. Li se spunea ca e bine sa fie prezenti, se semnau convocatoare ca sa nu uiti… Se mai promitea si o prima, seful te lua intr-un colt si zicea sa nu cumva sa lipsesti. Securistii forfoteau si ei harnici prin curtea intreprinderii cu dosare sub brat. Nu era nimic de mincare prin magazine, dar la defilarea de 23 august gaseai crenvursti, bere, mici, apa minerala, pepsi. Cu asta era platit bietul popor. Asa de rau ajunseseram, sa ne bucuram ca ne trezeam la patru dimineata, asteptam prin parcurile orasului ore in sir ca sa trecem apoi pe sub tribuna oficiala. Scandind lozinci. Apoi, daca eram cuminti, stateam la cozi, ne calcam in picioare, ca sa ajungem storsi la o taraba, de unde cumparam mici si beam voiosi pepsi. Ca sa vezi! Si peste tot oameni de ordine care supravegheau. Militie, armata… Halal sa ne fie, c-am meritat toate umilintele astea, de vreme ce le-am rabdat!

Azi, tonul s-a schimbat, dar tot la haleala si pomeni am ajuns. Acum au trecere mai mare mincarea gatita, fasolea, sarmalele. Pomana saracului, miloaga din partea celor care s-au imbogatit si stau si prin politica, pentru a-si face invirtelile. Astia ne prostesc tare de tot. La gura cu patria, prin buzunare le umbla mafia. Juvetii locali si nationali, invesmintati in tricolor, cu burtile umflate, rasfrinte peste curele… Ce spectacol comic! Asta da prilej maxim de bucurie! Sa ne veselim, compatrioti! Compatri-hotii si ei, saracii, solemni printre fanfare, la tribune la fel de oficiale care mai de care, au fost prezenti la sarbatori. Ei nu lipsesc cind e ceva de furat, bani, imagine, putere, orice. Cistig sa fie. Sa ii vezi cum duc coroane de flori, parca ar duce un cosciug. Tin discursuri agramate si sforaitoare. Dau din clanta cu „patria“, cu „istoria“, cu „voievozii“. Ce e la gura lor, mama-mama! Asa cum au invatat bietii de ei la invatamintul de partid, pina in 1989. Cei care nu au apucat pentru ca sint prea tineri si firoscosi au invatat de la cei mai batrini, mai hirsiti in rele. Ca si naravul, si prostul obicei se transmit mai usor. E ca o gripa. Stranuti si pac!, gata, te-ai molipsit. Raul se deprinde repede.

Politicianul roman, care mai de stinga, care mai de dreapta crede ca, daca se arata la solemnitati, o sa fie iubit, cistiga voturi. De unde inghesuiala asta de zi de meci. Vreme proasta, a batut vintul, frig, si dumnealui eroic, ditamai senatorul, ministrul, deputatul, primarul, prefectul, neabatut sub urgiile vremii, si-a aratat atasamentul fata de patria-muma. Comedie-comedie, oameni buni! Lumea pe trotuare indiferenta sau pe la televizor, schimbind canalele. Ei nimic, resemnati, sa ii vada seful in rinduri: au rabdat pentru ca miine seful ii pune pe liste pe cei cuminti, care cotizeaza gras la partid. Asa, cariera lor va continua glorios, in fericire, pace si onor. Sa ne traiti, dom’ sef! Dupa solemnitatile astea grave, a venit insa si bucuria. Dupa atitea grohaieli si tobe de fanfare, dupa atita stat in picioare in frig si ploaie, tovii, demnitarii, gagicarii, spertarii s-au retras prin locuri dosnice – departe de neveste, de presa, de alegatori. De ce? Ca sa serbeze, sa comploteze, sa se bage unii in altii. Tot intr-un chef s-a terminat totul. Cu primari, ministri, parlamentari. La asta ne pricepem, zau. Asta e talentul nostru national, sa petrecem. Mai ales cind ai parale, ceva de impartit.

Amaritii, fraierii de pe trotuare, de prin piete, s-au tras si ei pe la casele lor, cu cosnitele goale… Le ramin in urechi promisiunile de pensii mai maricele, cu indexari si recolerari de basm. In plus, ca o victorie stralucita, au caloriferele reci, intretinerea neplatita, viseaza la debransari. Si vine iarna, Dumnezeule, ce ne facem? Cam asta am inteles eu din 1 Decembrie de ieri. Am inteles bine?