Se zice ca rechinii sunt aproape orbi si ca, singuri, ei n-ar reusi sa-si vada prada. In jurul lor, zburda, insa, o intreaga liota de pesti vargati, cu dungi albe si negre, mari cat o unghie sau cat un deget, care-i ajuta. Asa-numitii „pesti-pilot“. Din cand in cand, cate unul se desprinde de langa rechin, da tarcoale prin imprejurimi si, daca observa prada, se intoarce repede si, agitandu-se, il face atent.
Nu ma pricep, prea mult, la zoologie, dar nu e greu de inteles din aceste detalii ca pericolele si nenorocirile (cand se intampla) nu pot fi puse exclusiv pe seama rechinilor. „Pestii-pilot“ au un rol important in ele. Si mai trebuie spus ca „pestii-pilot“ nu pot trai decat in preajma unui rechin, de care depind si de care profita.
Intr-un regim totalitar, cum era la noi inainte de ’89, se stie precis cine joaca rolul „rechinului“. El are un nume cunoscut. Intr-o democratie subreda si echivoca, asa cum e cea de la noi azi, e mai greu sa personalizezi. Rolul „rechinului“ e jucat de o intreaga oligarhie. In schimb, „pestii-pilot“ au, in linii mari, aceeasi functie. Mai ales in apele tulburi. Oligarhia cu baza democratica de pe malurile Dambovitei nu s-ar putea descurca, fara indoiala, fara ajutorul yes-man-ilor, al avocatilor din oficiu care justifica orice act al Puterii, al gazetarilor obedienti, al agentilor de influenta, al trepadusilor de tot felul, al consilierilor care le spun sefilor doar ceea ce acestia vor sa auda, al functionarilor care nu cracnesc, chiar daca li se dau dispozitii ilegale.
Printre „pestii-pilot“, sunt multe figuri cunoscute. Doar ca au mai imbatranit. Inoata mai greoi. Nu sunt obisnuiti cu apele noi in care trebuie sa se miste, mai pretentioase, caci de data aceasta sunt mai multi „rechini“ (pluralism, nu?), trebuie sa opteze, pe cand altadata, cu un singur mare rechin, lucrurile erau mai clare. Generatia noua de „pesti-pilot“, care nu e marcata de sechelele trecutului, se descurca mai usor. Inoata mai suplu, cu miscari iuti si isi permite chiar mici gesturi de independenta, ba chiar de impertinenta, care pot da iluzia ca „recalcitrantii“ depind mai putin decat „pestii-pilot“ invechiti de rechinii in jurul carora se invart. In unele cazuri, au loc si acte de „dizidenta“. Nemultumiti de rechinul lor, din diverse motive, unii „pesti-pilot“ isi cauta un altul pe care sa-l insoteasca.
Dincolo de aceste diferente, vechea generatie de „pesti-pilot“ si noua generatie dovedesc aptitudini comune. Esential e ca nu-i gasesti niciodata singuri. Inoata intotdeauna in preajma unui rechin. Nu au incredere in ei insisi? Nu se socotesc capabili sa se descurce decat in ipostaza de „pesti-pilot“? Trebuie sa se invarta in jurul cuiva ca sa poata profita de ramasitele festinului? Greu de spus. Cauzele sunt, probabil, amestecate. In orice caz, ei nu se pot misca decat in haita, in grup, si n-au vocatie de solitari. Probabil, ii sperie perspectiva de a se trezi singuri in niste ape maloase unde ar putea cadea usor prada unor riscuri neprevazute. Asta ii face sa fie atenti cand isi permit acte de independenta. Daca nu sunt siguri ca pot gasi un alt rechin pe care sa-l escorteze, prefera sa fie supusi, sa respecte disciplina. Ba, chiar dau uneori dovezi de zel pentru a alunga orice banuiala ca ar putea intr-o zi sa se arate „ingrati“.
P.S. Ce l-a putut determina, oare, pe cunoscutul actor Mihai Malaimare, presedintele Comisiei de cultura a Camerei Deputatilor, sa refuze, fara explicatii, sa puna la vot propunerea Opozitiei de a fi scutite de plata taxei radio-tv persoanele care nu au aparate de radio si televizoare? Cu mai putin de o luna in urma, tot el declara ca romanii vor ajunge sa plateasca taxe si pentru „cai verzi pe pereti“. Acum, pune umarul la impunerea unei taxe aberante (aflu ca si surzii vor plati radioul pe care nu-l aud).
