14.2 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiPotlogaria cu aer de nazbitie

Potlogaria cu aer de nazbitie

Romania s-a pricopsit in ultimii ani cu o sumedenie de sugubeti, care, „in plan axiologic“, vorba d-lui Vintu Sorin, transforma mistocareala in valoare. Procesul este evident in lumea fotbalului, in celelalte parcele ale vietii tinzind a se extinde. Spuneam altadata ca lumea blaturilor este fascinanta, prin imaginatie, prin forta de convingere. Despre blaturi, primarul Sechelariu are o parere remarcabila, ce transforma spaga in virtute. Dar altfel coafata. Potrivit unui dictionar propriu, blatul vazut de dl Sechelariu exprima neimplicarea. Vezi o porcarie si nu te implici. Iti fura unul diplomatul, dl Sechelariu vede tot, dar „nu se implica“. Nu poate fi acuzat de complicitate, fiindca nu e blat cu hotul. Abordind chestiunea moral, dl Sechelariu isi reproseaza neimplicarea si atit. Ceea ce e corect. In aceasta acceptiune, blatul isi gaseste un echivalent in sintagma a merge pe burta, care nu e totuna cu a tine de sase. Altfel ai fi complice. Din aceasta perspectiva, despre blaturi numai de bine. Pe vesnica autocritica a neimplicarii unii si-au construit cariere. Daca acum zece ani vorbeam de necesitatea schimbarii mentalitatii romanului, ei bine, ea se produce. Blaturile din noul val au drept stramosi blaturile romantice de odinioara. Citesc intr-un ziar de sport ca, ani in urma, jucatorii de fotbal Rotariu, gemeni, isi luau locul unul altuia dupa nevoile de puncte ale echipei aflate in preajma retrogradarii. Azi, acelasi cotidian publica declaratia unui presedinte de club de undeva, de prin Sighet, care schimba tricourile jucatorilor, dar, de fapt, substituie jucatorii, pe blat, ca sa nu se prinda observatorul. Nu conteaza motivele, ci atitudinea mirata a presedintelui ca lumea se mira. „Am facut asta si arbitrii nu s-au prins. Treaba se practica in Divizia C. Si alte echipe fac asta. N-am primit niciodata vreo sanctiune pentru asa ceva“. Exact ce spuneam. Potlogaria are aerul de nazbitie, de strengarie, de banc timpit facut in recreactia mare. Dar din bancurile astea unii traiesc bine fraudulos, iar altii retrogradeaza, se imbolnavesc, dau in dambla sau mor. Dictionarul d-lui Sechelariu aseaza lucrurile pe fagasul normal. E blat, dar e blat doar daca presedintele de la Sighet ar vrea sa-si reproseze ca presa a aflat de la el de pungasiile din Divizia C. De curind, judecatoarea Stoican a fost arestata, acuzata fiind de escrocherii cu terenuri. Judecatoarea a impartit proprietatile unor morti mafiei imobiliare, in care romii au rol de june primi. In treacat fie zis, unul dintre ei, Cristinel Lilea, a fost prins pe aeroport, la Otopeni, asteptind cursa de Surinam. Iti sta mintea in loc! Daca nu se ascund la Cojeasca, „in care politistii nu intra nici morti“, o intind spre tarile calde cind se ingroasa gluma. Revenind, pe logica dictionarului amintit, judecatoarea n-a facut altceva decit sa mearga pe blat in privinta starii fizice a proprietarilor decedati. Erau morti, dar traiau in sufletul si actele turistilor de Surinam. Blaturi a facut, se pare, si Radu Sirbu, pricopsit recent cu o sechestrare, in urma careia s-a descoperit ca fostul sef al FPS e aproape sarac lipit, casele fiind trecute pe numele neamurilor.

Pina la urma, este profitabil dictionarul d-lui Sechelariu. Da un continut decent furtului si imbogateste patrimoniul lingvistic al tranzitiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS