Retrocedari si compensari

O intimplare ma pune in contact cu Legea 10 din 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv intre 6 martie 1945 si 22 decembrie 1989. I-am scris tot titlul dintr-un perfectionism pe care il vom intelege in cele de mai jos.

Legea spune ca imobilele preluate prin diferite legi si decrete sau fara lege si fara decret, prin regimul fortei, le pot fi restituite proprietarilor de drept. Sint citeva conditii: sa ai actele doveditoare de proprietate, cladirea respectiva sa nu fie utilizata in prezent ca o institutie publica etc. Nu intru in detalii. Pentru multi, aceasta lege nu are prea mare importanta, caci nu au ce recupera din trecut. Daca insa esti mostenitorul unei persoane care a avut fabrici, mori, magazine si aceste imobile sint acum in patrimoniul unor societati privatizate, in loc de restituirea in natura se restituie contravaloarea in actiuni, servicii sau alte forme de compensare. Cu alte cuvinte, statul recunoaste ca a vindut ceva ce nu-i apartinea, dar nu-si ia cuvintul inapoi. Respectiv, daca ai fost un cumparator de buna-credinta, ai cumparat o fabrica pe cale legala, ai curatat-o, ai refacut imobilele si procesul de productie, nimeni nu vine la poarta sa ti le ceara inapoi. Fostul proprietar vine, evalueaza si apoi cere primariei sau institutiei care a privatizat complet sa-i ofere o compensatie. Legea compensarii nu a aparut inca; ea va trebui sa fie aprobata pina in momentul in care toate cererile au fost inregistrate.

Legea 10 din 2001 este uimitoare pentru cine mai crede ca sintem condusi de un guvern de cripto-comunisti si urmasi ai camarilei lui Ceausescu. Dupa ce o citesti, nu poti sa te intrebi decit despre motivul pentru care aceasta lege nu a fost votata mai demult. Singur iti dai raspunsul. Intre 1990-1996, la guvernare nu erau oameni care sa gindeasca asa ceva. Eram pe modelul „vin mosierii si burghezii si ne iau tara inapoi“, iar intre 1996-2000, chiar daca s-au gindit, cei care ne-au condus erau incapabili sa adopte si sa aplice o asemenea lege. Pentru ca aplicarea Legii 10 din 2001 cere o disciplina de fier si respectarea scrupuloasa a legislatiei si a proprietatii individuale. Zeci de mii de dosare sint astazi la toate primariile din tara, fiecare trebuie cercetat si pentru fiecare dosar trebuie o decizie a primarului. Fie ca dosarul este bun si imobilul trebuie restituit, fie ca mai trebuie acte, fie ca imobilul este cuprins intr-o societate comerciala privatizata si se poate da doar o compensare. Fiecare primar trebuie sa citeasca dosarele si sa judece cu mintea celui care stie ca publicul romanesc crede si respecta proprietatea privata. Nu este nici usor si nici simplu.

Unii primari au facut din retrocedari o adevarata cauza personala. Nu numai Traian Basescu la Bucuresti, dar si multi primari din Transilvania, din Constanta, Vilcea si Arges. Vorbesc numai despre judetele pe care le cunosc mai bine. Vor fi fiind si altii, nu-i cunosc.

La Bucuresti, totul este pe Internet. Deschizi www.pmb.ro (merge cam greu), tastezi adresa unde locuiesti (daca stai intr-o casa care a avut un proprietar), vezi cine a revendicat-o, ce cere, cum il cheama. Poti, de asemenea, sa citesti legea si instructiunile de aplicare. Poti sa citesti pe acest site deciziile primarului general privind restituirile. Totul este public. Asa cum este normal sa fie. Mi se spune ca si in alte localitati s-a procedat la fel. Acum trei ani sau acum sapte ani, aceste mecanisme de informare publica nu ar fi fost de imaginat la guvernantii nostri. Evolueaza si ei, nu numai noi.

Am vazut mai multe dosare puse la un loc de diferite persoane care au o cerere de retrocedare. M-a uluit scrupulozitatea cu care acesti oameni au pastrat in familiile lor timp de 53 de ani acte, schite, planuri, note scrise de mina, actiuni, certificate. Cita incredere au avut acesti oameni ca sistemul care le-a luat cu japca agoniseala de o viata nu poate rezista la infinit! Cum au putut trai acesti oameni cu durerea lor in suflet? Cum au putut rezista? Bunicul unui prieten a pierdut intr-o noapte mii de oi, case, nave de transport pe Dunare, hale in pietele Brailei, unde isi facea negustoria cu oi. Nu a murit. Nu a cedat. A continuat sa-si creasca toti cei cinci copii, iar cind a venit revolutia toate actele erau la locul lor, ingrijite, dovedite, clare. Ce au simtit acesti oameni, poti simplu sa-ti imaginezi. Sa presupunem ca vine un guvern care spune ca apartamentul tau este proprietate de stat si de miine te muti la tara, ca masina ta trebuie predata la primarie, ca actiunile pe care ti le-a dat guvernul trecut sint nule, ca se confisca tot ce ai la CEC si in banci, ca valuta trebuie predata in trei zile la Securitate, ca nu ai voie sa ai pasaport, ca firma pe care ai pus-o pe picioare timp de zece ani devine proprietate de stat si va fi condusa de un fost maturator de strada cu patru clase, ca va fi un singur ziar pe tara, un singur post de televiziune, un singur post de radio si ca nimeni nu are voie sa stea de vorba cu strainii.

Bat cimpii? Asta au trait parintii si bunicii nostri. Asta am trait si noi. Sper ca nimeni sa nu mai traiasca asa ceva.