17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpinii„Razboiul libertatii“ si „razboiul sfint“

„Razboiul libertatii“ si „razboiul sfint“

„Barurile si teatrele din Kabul, capitala Afganistanului, au fost inchise pentru ca amenintau morala publica. In virtutea legilor emise de talibani, Afganistanul nu are televiziune, nu exista cinematografe, iar ziarele nu au voie sa publice fotografii. Muzica si dansul sint interzise, la fel si Internetul. Femeile trebuie sa poarte un val care le acopera din cap pina in picioare si nu lasa vederii nici macar o bucatica de piele. Incaltarile «zgomotoase» sau in culori deschise sint interzise, ca si lacul de unghii. Femeilor nu li se permite sa mearga la scoala. Barbatii sint obligati sa poarte barba, iar pentru a nu fi arestati trebuie ca lungimea ei sa fie de cel putin latimea miinii. Parul lung este interzis, iar parul pubian si cel de sub brat trebuie ras. Rugaciunile au loc de cinci ori pe zi, fiind impuse cu brutalitate de politia religioasa, iar cei care fac imprudenta sa nu se afle in mijlocul rugaciunii la momentul respectiv isi risca chiar viata. A ridica un zmeu este ilegal, la fel si jocul de sah sau boxul. Baietii nu au voie sa se joace cu soldati de jucarie, iar fetitelor nu li se permite sa aiba papusi. In numai cinci ani, regimul taliban a reusit sa faca din Afganistan cea mai represiva tara din lume“. Citesti si te crucesti! Ai in fata un tablou sumbru al unei tari, Afganistanul, cu 26 de milioane de locuitori, un tablou – cosmar, in fapt o realitate care nu stii cum poate fi traita. O realitate care depaseste imaginatia, o realitate de neinchipuit si, repet, parca de netrait. Daca mai pui la socoteala ca tot acolo, in Afganistan, pentru adulter, prostitutie, blasfemie si homosexualitate, pedeapsa este moartea, te infricosezi pur si simplu! „Oamenii nu merg pe stadioane pentru a vedea meciuri de fotbal, ci pentru a vedea executiile celor gasiti vinovati de astfel de crime morale. Acestia sint impuscati dupa ce sint asezati pe punctul de la 11 metri sau sint spinzurati de barele portilor. Alti «infractori» morali sint spinzurati de macarale in fata unei asistente imense, in piata din fata Palatului prezidential din Kabul“. Toate acestea se intimpla in tara in care si-a gasit adapostul de ani buni Osama bin Laden. Trebuie sa recunoastem ca Afganistanul este locul ideal pentru personajul cel mai cautat, cel mai vinat din lume. Avind in vedere ca Afganistanul, ca tara care il gazduieste pe bin Laden, a devenit tinta numarul unu pentru americani, avem in fata, gata sa se confrunte, doua tari, doua civilizatii aflate la poli total opusi. Pe de o parte, America, tara in care totul este permis, si Afganistan, tara in care totul este interzis. Asistam la o confruntare intre doua civilizatii care au ca singur punct comun Pamintul. America si-a gasit aliati toate tarile democratice pentru a incepe razboiul impotriva teroristilor si terorismului, de partea cealalta, talibanii, in cazul in care vor fi atacati, vor declansa un razboi in numele credintei, Jihadul, razboiul sfint, cum il numesc ei. Actiunea Statelor Unite, a Aliantei Nord Atlantice in cele din urma trebuie sa fie de asa natura incit sa evite transformarea acestui razboi impotriva teroristilor intr-un razboi al religiilor. Trebuie sa fie „un razboi al libertatii impotriva urii“, asa cum le place chiar americanilor sa spuna. Discursul de ieri al lui George W. Bush, tinut in fata Congresului, arata o America mai hotarita ca niciodata sa duca acest razboi. Un discurs istoric, aplaudat si aprobat de o natiune intreaga. De partea cealalta, talibanii au refuzat inca o data sa-l predea pe bin Laden, spunind ca predarea acestuia contravine Islamului, fiind gata sa declanseze razboiul sfint impotriva americanilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS