32.8 C
Craiova
luni, 17 iunie, 2024
Știri de ultima orăMagazinAutoDirector nou la Ford Otosan Craiova

Director nou la Ford Otosan Craiova

Fırat Elhüseyni va fi numit, de la 1 iunie, în funcţia de preşedinte şi director al Ford Otosan Craiova, înlocuindu-l pe Müjdat Tiryaki, anunţă Ford Otosan. Müjdat Tiryaki va prelua noi responsabilităţi la sediul central al companiei din Turcia, în calitate de Next Generation Manufacturing Lead.

”Ford Otosan anunţă astăzi că, începând cu data de 1 iunie, Fırat Elhüseyni va fi numit în funcţia de preşedinte şi director al Ford Otosan Craiova, înlocuindu-l pe Müjdat Tiryaki, care va prelua noi responsabilităţi la sediul central al companiei din Turcia, în calitate de Next Generation Manufacturing Lead”, anunţă compania, conform news.ro.

Ford Otosan este cel mai mare producător de vehicule comerciale pentru Ford în Europa

Ford Otosan este cel mai mare producător de vehicule comerciale pentru Ford în Europa, care poate proiecta, dezvolta, şi testa un vehicul complet, inclusiv motorul acestuia, pornind de la zero şi ajungând la un produs final. 

Elhüseyni şi-a început cariera la Ford Otosan ca inginer de proces la Secţia de Caroserii a fabricii Ford Otosan Gölcük în aprilie 2002. Pe parcursul carierei sale de 22 de ani, a petrecut 6 ani în China, Vietnam şi Rusia şi a lucrat, de asemenea, la uzinele din Kocaeli şi Eskişehir în Turcia. Această experienţă i-a permis să colaboreze cu echipe multinaţionale Ford în medii diverse. A fost implicat în proiectarea, instalarea, punerea în funcţiune, lansarea şi operarea liniilor de producţie.

Din octombrie 2018 până în aprilie 2022, a ocupat funcţia de lider al Operaţiunilor Secţiei de Producţie Motoare la fabrica din Eskişehir. În aprilie 2022, Fırat Elhüseyni a devenit director al fabricii din Eskişehir, supervizând producţia de camioane şi de motoare.

Müjdat Tiryaki, care are o experienţă de peste 24 de ani în cadrul Ford Otosan, va prelua noi responsabilităţi

Müjdat Tiryaki, care are o experienţă de peste 24 de ani în cadrul Ford Otosan, va prelua noi responsabilităţi în funcţia de Next Generation Manufacturing Lead. În calitate de preşedinte şi director al Ford Otosan Craiova, Tiryaki a avut un rol esenţial în asigurarea tranziţiei de succes a fabricii din Craiova către Ford Otosan, precum şi în transformarea sistemelor de lucru, consolidarea recunoaşterii Ford Otosan de către instituţiile româneşti şi lansarea noilor modele Ford Transit Courier şi Tourneo Courier. În noua sa poziţie, Tiryaki se va concentra pe viitoarele investiţii şi proiecte Ford Otosan din unităţile de producţie din Turcia şi România, contribuind la strategia companiei de a dezvolta şi lansa produse aliniate cu dinamica globală a industriei auto.

Fırat Elhüseyni va fi responsabil de supravegherea tuturor operaţiunilor de vehicule şi producţie motoare de la fabrica din Craiova, care joacă un rol cheie în planurile de electrificare ale Ford Otosan, cu viitoarele lansări de vehicule electrice, E-Transit Courier, E-Tourneo Courier şi modelul Puma Gen-E. Data oficială de începere a activităţii lui Fırat Elhüseyni va fi stabilită în funcţie de aprobarea permisului de muncă.

„Sunt foarte bucuros şi mândru să preiau acest nou rol şi să conduc o uzină de ultimă generaţie precum fabrica Ford Otosan de la Craiova. Nu numai că avem una dintre cele mai moderne unităti de producţie din cadrul industriei auto, dar avem şi o echipă extraordinar de calificată şi talentată în România şi sunt foarte mândru să îi conduc pe toţi în noua noastră călătorie în era electrificării”, a declarat Fırat Elhüseyni.

Fırat Elhüseyni a absolvit Facultatea de Inginerie Mecanică a Universităţii Tehnice din Istanbul

Fırat Elhüseyni a absolvit Facultatea de Inginerie Mecanică a Universităţii Tehnice din Istanbul, a obţinut un master în Ştiinţe de la Universitatea Sakarya şi se află în etapa de elaborare a tezei de doctorat la Departamentul de Inginerie Mecanică al Universităţii Sakarya.

Fondată în 1959, Ford Otosan (Ford Otomotiv Sanayi A.Ş.) este o companie tranzacţionată public (societate publică), în cadrul căreia Ford Motor Company şi Koç Holding deţin acţiuni egale. Compania este a doua cea mai mare organizaţie industrială din Turcia, cea mai valoroasă companie din domeniul auto listată la Bursa de Valori din Istanbul (Borsa İstanbul). Ford Otosan îşi desfăşoară activitatea în 4 centre principale, după cum urmează: fabricile din Kocaeli şi Eskişehir (Turcia), fabrica din Craiova (România), şi Centrul de Cercetare şi Design din Istanbul (Turcia) si are peste 20.000 de angajaţi.

Citeşte şi: Spania intenţionează să trimită Ucrainei rachete Patriot

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS