Știri de ultima orăMagazinEmily Blunt și Stanley Tucci, onorați cu stele pe Bulevardul Celebrităților

Emily Blunt și Stanley Tucci, onorați cu stele pe Bulevardul Celebrităților

Starurile din „Diavolul se îmbracă de la Prada”, Emily Blunt și Stanley Tucci, și-au primit, împreună, cu o zi înainte de lansarea filmului, stelele pe Bulevardul Celebrităților din Holywood.

Stanley Tucci și Emily Blunt s-au cunoscut în urmă cu aproape două decenii pe platourile de filmare pentru „Diavolul se îmbracă de la Prada” – filmul original. Relația profesională s-a transformat ulterior într-una de familie: Tucci s-a căsătorit în 2012 cu Felicity Blunt, sora actriței.

„Sunt atât de onorată să fiu aici alături de voi, de minunatul meu soț, de frumoasa mea soră și de copiii noștri minunați. Viața a devenit un paradis. Acest moment nu face excepție. Vă mulțumesc din suflet”, a declarat Blunt.

„A fost o onoare și absolut epuizant să fac parte din Hollywood timp de 45 de ani”, a spus Tucci în timpul ceremoniei. „Dar n-aș fi schimbat asta pentru nimic în lume”.

O mulțime de vedete au asistat la ceremonie

Ambii actori și-au primit stelele la categoria filme. O mulțime de vedete au asistat la ceremonie, inclusiv Robert Downey Jr., Dwayne „The Rock” Johnson, Matt Damon și Meryl Streep.

„Ea este partenera de scenă pe care nu o vei uita niciodată”, a spus Downey despre Blunt.

Damon i-a lăudat pe cei doi ca fiind colaboratori de durată. „Asta mă face atât de fericit… legenda Tucci-Blunt continuă să crească și să evolueze în cele mai bune moduri posibile”, a spus el.

Streep, care a lucrat îndeaproape cu Tucci, a subliniat reputația sa globală.

„Nici măcar nu-l mai poți numi pe Stanley o comoară națională, pentru că tocmai am călătorit prin lume și, cu adevărat, este iubit la nivel global”, a spus ea.

Citește și: Austriac arestat în cazul borcanelor cu mâncare pentru bebeluși contaminate cu otravă pentru șobolani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS