16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinChina renunţă la modificarea finalului filmului „Fight Club”

China renunţă la modificarea finalului filmului „Fight Club”

„Fight Club”, filmul-cult al regizorului David Fincher, al cărui final a fost modificat şi transformat într-un fel de „happy-end” atunci când pelicula a devenit în sfârşit disponibilă pe platformele de internet din China, va fi difuzat în această ţară în versiunea sa originală, informează Agerpres.

Regimul comunist de la Beijing nu autorizează difuzarea în China decât a unui număr restrâns de filme străine în fiecare an, iar cenzorii chinezi nu ezită să suprime scenele considerate deranjante sau subversive.

De această dată, Fight Club, cu Brad Pitt şi Edward Norton în distribuţie, a fost filmul vizat de cea mai recentă operaţiune de cenzură chineză, la peste două decenii după lansarea sa oficială din 1999.

Filmul „Fight Club”, cenzurat în China

Luna trecută, cinefilii au observat că versiunea filmului difuzată pe platforma Tencent Video a modificat mesajul anarhist din finalul producţiei originale.

În versiunea originală, naratorul, interpretat de Edward Norton, îl ucide pe alter ego-ul său imaginar jucat de Brad Pitt, apoi asistă la explozia unor zgârie-nori – distrugerea lumii moderne visată de protagonist fiind pe cale să fie realizată.

În versiunea difuzată iniţial în China, imaginile cu sfârşitul lumii sunt înlocuite cu un ecran negru pe care apare textul următor: „Poliţia a dejucat atentatul şi i-a arestat pe toţi infractorii, împiedicând explozia bombelor”.

În ceea ce îl priveşte pe personajul interpretat de Brad Pitt, versiunea chineză precizează că acesta a fost internat „într-un azil psihiatric”.

Tencent Video nu a făcut niciun comentariu cu privire la reintroducerea versiunii originale. Este dificil de spus dacă schimbările au fost impuse de autorităţile chineze.

În 2019, mai multe scene din filmul Bohemian Rhapsody care făceau trimitere la homosexualitatea lui Freddie Mercury, solistul trupei Queen, au fost eliminate din versiunea difuzată în China.

Studiourile hollywoodiene îşi asumă uneori sarcina de a tăia anumite scene din filmele lor în speranţa de a obţine autorizaţia privind difuzarea acestor producţii pe piaţa chineză.

Autorul „Fight Club” spune că varianta chineză a fost mai fidelă cărții sale

În mod interesant, Chuck Palahniuk, autorul american care a scris cartea cu același nume pe care se bazează filmul, a declarat că finalul filmului difuzat inițial în China a fost mai apropiat de deznodământul cărții sale.

„Ironia este că modul în care chinezii l-au modificat a dus la o aliniere a finalului său cu sfârșitul cărții, spre deosebire de finalul lui [David] Fincher (n.r. regizorul Fight Club) care a fost mai spectaculos vizual. Așa că, într-un fel, chinezii au dus filmul înapoi înspre carte un pic”, a declarat autorul în vârstă de 59 de ani într-un interviu acordat celor de la TMZ.

El a subliniat de asemenea că unele cărți ale sale sunt de facto interzise în anumite state americane și că se confruntă cu problema cenzurii de mult timp.

Mai mult, Palahniuk a spus că aceasta nu este prima dată când finalul Fight Club a fost modificat. „Multe dintre editurile care au publicat romanul în străinătate i-au schimbat sfârșitul pentru a se termina la fel ca filmul”, a amintit acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS