16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMeteorologii anunță vreme rece în toată țara

Meteorologii anunță vreme rece în toată țara

După câteva zile cu temperaturi de primăvară, toamna își reintră în drepturi. Meteorologii anunţă o răcire accentuată de vremii şi precipitaţii slabe. La munte sunt aşteptate ninsori.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), sâmbătă, 23 octombrie, vremea se va răci şi în regiunile din jumătatea sud-estică a ţării, astfel că regimul termic va fi caracterizat de valori, în marea lor majoritate apropiate de cele normale datei.   

Cerul va fi variabil, cu înnorări în sud şi sud-est, unde local şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări ziua la munte, în special pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 13 şi 16 grade, iar cele minime între -1 şi 11 grade.  

În Bucureşti, tot vreme mohorâtă şi rece. Conform meteorologilor, înnorările vor persista, iar temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 16…17 grade, iar cea minimă de 8…9 grade.  

Valorile termice scad zilnic

Duminică, valorile termice vor continua să scadă, astfel că vremea va fi rece pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 17 grade. Vor fi înnorări îndeosebi în prima parte a zilei, în sudul şi estul teritoriului unde, pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe. 

La munte, trecător pot fi precipitaţii mixte. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri se va forma ceaţă.  Şi în Capitală, vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări în timpul zilei, când temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 13 grade, iar cea minimă va fi de 3…5 grade.

În Oltenia în zilele de 24, 25 şi 26 octombrie media temperaturilor maximelor va fi de numai 12 – 13 grade, iar pentru finalul lunii octombrie sunt estimate maxime în jur de 16 grade.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS