Ultimul rinocer mascul de Sumatra (Dicerorhinus sumatrensis) din Malaezia a murit marți. Știrea vine la aproximativ un an după ce a murit, în Sudan, și ultimul mascul de rinocer alb.
Rinocerul de Sumatra era cea mai mică subspecie a celui mai mare erbivor de pe planetă. Tam, cum îl chema pe exemplarul în cauză, era caracterizat de îngrijitorii săi drept „un uriaș blând, afectuos și sociabil“.
Rinocerul de Sumatra se deplasa odinioară de la poalele Munților Himalaya din Bhutan și din nord-estul Indiei, prin sudul Chinei, Myanmar, Thailanda, Cambodgia, Laos, Vietnam și Peninsula Malay și pe insulele Sumatra și Borneo din Indonezia. Se crede că doar 30-100 de rinoceri de Sumatra mai există încă în sălbăticie, cei mai mulți pe insulele din apropiere Sumatrei.
Astăzi, toate cele cinci specii de rinocer care au mai rămas încă în viață sunt pe cale de dispariție. Declinul acestor uriași simpatici a început cu vânătoarea la scară largă și a continuat cu pierderea habitatului și cu braconajul intens. Pentru că în multe culturi asiatice există superstiții conform cărora cornul de rinocer ar avea efecte terapeutice miraculoase, un rinocer a ajuns să valoreze astăzi pe piața neagră greutatea lui în aur (un exemplar mediu are undeva în jur de 2 tone).
Ce putem face noi în privința asta? Poate că nu pare mare lucru, dar este foarte important: să avem zero toleranță pentru vânătoare ca sport și zero toleranță pentru distrugerea pădurilor și a altor habitate naturale ale unor asemenea animale.
Specii disparute în ultimele decenii
Ţestoasa de pe insula Pinta (2012) – ultimul exemplar al speciei, Singuraticul George (Lonesome George), a murit pe 24 iunie 2012 în ţarcul său de la un centru de cercetare. Vârsta sa exactă nu este cunoscută, dar se estima că ar fi avut peste 100 de ani.
Baiji sau Delfinul chinezesc din fluviul Yangtze (2006) – a fost înscris în lista de animale dispărute în 2006, cu toate acestea în 2007 a fost făcută o înregistrare video a cea ce se pare a fi un delfin Baiji. Specia însă este încă considerată „funcţional dispărută“, ceea ce înseamnă că dacă există doar un reprezentat vârstnic din această specie în viaţă, ea în mod normal nu va putea să mai lase urmaşi.
Foca-călugăr din Caraibe (2008) – deşi ultima a fost văzută în viaţă în 1952, foca-călugăr din Caraibe a fost declarată oficial ca specie dispărută abia în 2008. Extincţia ei a însemnat, de asemenea, şi dispariţia căpuşei nazale a focii-călugăr din Caraibe, o insectă mare care putea fi întâlnită şi îşi avea habitatul doar în nasul acestei specii de focă.
Ciocănitoarea de fildeş (1994) – a dispărut ca urmare a distrugerii mediului ei ambiant din mlaştinile regiunii de sud a SUA. În 1940 a fost observată ultima dată, dar există o înregistrare audio din 2002 cu sunetul distinct pe care îl produce când ciocăneşte într-un copac. Ciocănitoarea avea o lungime a corpului de 46-51 cm, o avengură a aripilor de 76-80 cm, o greutate de 450-570 g şi ocupa locul trei după mărime în topul celor mai mari ciocănitoare din lume.
Ursul brun grizzly mexican (1964) – subspecie a ursului brun, ca și fratele său care trăieşte în nordul SUA şi Canada, ursul brun mexican a fost vânat de fermieri până la dispariţia totală, aceștia motivându-și fapta prin aceea că urşii le ucideau animalele.
Tigrul javaian (1994) – această subspecie care a trăit pe insula indoneziană Java a dispărut după ce și-a pierdut habitatul din cauza agriculturii. Ultima zonă unde şi-a găsit refugiu a fost cel mai înalt munte de pe insula Java. Un tigru a fost ucis acolo în 1984, dar a fost declarat oficial dispărut abia un deceniu mai târziu.
Leul de mare japonez (1974) – vânătoarea comercială și pierderea habitatului în timpul celui de al Doilea Război Mondial au dus la dispariţia acestor lei de mare. Ultimul pui de leu de mare a fost prins în 1974. În 2007, guvernul Coreei de Sud a anunţat un plan de a introduce o subspecie înrudită de lei de mare din California în zona unde au trăit leii de mare japonezi.
Ibexul (capra) de Pirinei (2000) – ultimul reprezentat al acestei subspecii a ibexului spaniol a murit în natură, în 2000, când un copac a căzut pe el. Oamenii de ştiinţă au luat probe de ADN de la el în 1999, iar în 2009 un savant a amestecat ADN-ul cu cel al caprei domestice pentru a crea o clonă, însă puiul clonat a murit la scurt timp după naştere din cauza unor probleme pulmonare.
