20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCinci trucuri pentru a scăpa rapid de mofturile bebeluşului

Cinci trucuri pentru a scăpa rapid de mofturile bebeluşului

Este un lucru general ştiut faptul că bebeluşii sunt extrem de mofturoşi atunci când vine vorba de alimentaţie. Şi cel mai important lucru pentru dezvoltarea lor, când sunt mici, este tocmai alimentaţia. Aşadar, cum puteţi să-l scăpaţi de mofturi şi să-l hrăniți sănătos, fără a-i tolera pretenţiile, dar fără a-l supăra în acelaşi timp?
Vom enumera câteva trucuri identificate de specialişti, care aplicate vor face ca masa micuţului să fie minunată atât pentru el, cât şi pentru dumneavoastră, şi aşa veţi reuşi să-i diversificaţi meniul fără să aibă nicio pretenţie.

Faceţi-l să cunoască mâncarea!

Orice bebeluş este înnebunit după joacă. El se simte apropiat de tot ceea ce cunoaşte. Profitaţi de acest lucru şi lăsaţi-i un măr, o bucată de morcov şi un broccoli, să se joace cu ele. Înlocuiţi-i jucăriile cu mâncarea pentru două-trei minute, la masă. Asiguraţi-vă că veţi spăla în prealabil toate legumele şi fructele şi oferiţi-i-le pentru a le analiza cu atenţie şi pentru a se juca cu ele. În fond, dacă le bagă în gură, va fi un alt avantaj tot pentru dumneavoastră.
Mai târziu, fierbeţi aceleaşi legume şi oferiţi-i-le să le mănânce. Veţi observa îmbunătăţiri majore la modul în care percepe atunci mâncarea pe care deja a văzut-o şi în alt context.

Nu-i daţi niciodată aceeaşi mâncare

Procesul de diversificare la bebeluşi presupune să-i îmbogăţiţi periodic meniul cu diverse alimente. Nu-i oferiţi copilului aceeaşi mâncare zilnic, deoarece se va plictisi. Exista chiar riscul să refuze la un moment dat aceleaşi alimente în aceeaşi formă. Combinaţi fructele şi legumele între ele, combinaţi reţete şi fiţi cât mai creativă în bucătărie. Astfel îl veţi face să fie curios ce manâncă azi şi va încerca de fiecare dată fără nici un moft.

Oferiţi-i autonomie, libertate şi control

Bebeluşii sunt foarte activi mereu. Dacă îi tăiaţi din avânt, se va răzbuna pe dumneavoastră şi va găsi o modalitate foarte bună în acest sens: nu va mai deschide guriţa la niciun aliment. Lăsaţi-l pe el să ia linguriţa, ajutându-l să o ţină. Aşezaţi-l pe scaun la măsuţă şi puneţi-i baveţica, iar apoi lăsaţi-l să se joace în voie cu linguriţa şi cu castronul. Veţi avea mai mult de curăţat, dar veţi avea și un copil sănătos şi fericit, fără niciun moft alimentar.

Fiţi un exemplu – puterea exemplului este lege pentru cei mici

Toţi cei mici imită ce văd. Dacă vă văd pe dumneavoastră că schimbaţi multe alimente în cadrul mesei, aduceți pe masă tot felul de bunătăţi noi şi le mâncaţi cu poftă, automat va fi curios să încerce şi el, va dori să guste. Iar asta este oportunitatea dumneavoastră. Jucaţi-vă cu el şi faceţi-l să guste din fiecare aliment. Se va obişnui şi în scurt timp veţi vedea că vă cere mai mult de fiecare dată. Aşa îl veţi obişnuţi cu un meniu diversificat şi sănătos.

Creaţi jucării din mâncare

Jucăriile realizate din alimente sunt totdeauna mai amuzante şi mai gustoase decât un simplu castron cu mâncare. Aşezaţi-i pe masă un ursuleţ făcut din fructe, alături un copăcel din legume și jucaţi-vă cu micuţul dumneavoastră atunci când mănâncă. Împreună veţi salva lumea cu eroi creaţi din felii de mere şi portocale, iar răţuştele de biscuiţi se vor plimba pe lacul de lapte. Împreună veţi învăţa să vă jucaţi, crescând şi legând o relaţie bazată pe încredere şi ajutor reciproc.
El va creşte sănătos şi armonios, iar dumneavoastră vă veţi dezvolta alături de el, fără stres şi fără nicio problemă, evitând mofturile sale.
Luaţi în calcul aceste sfaturi şi încercaţi să diversificaţi cât mai mult meniul bebeluşului dumneavoastră. Faceţi-l să încerce cât mai multe alimente şi oferiţi-i o alimentaţie sănătoasă, armonioasă şi plină de plăceri, bucurii şi bunătăţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS