10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFilmul românesc "Cel ales", câştigător al "Rising Star Award" din Canada, lansat şi în Oltenia

Filmul românesc „Cel ales”, câştigător al „Rising Star Award” din Canada, lansat şi în Oltenia

„Cel ales”, în regia lui Cristian Comeagă este unul din cele zece filme cărora le-a fost acordată distincția “Rising Star Award” în competiția Canada International Film Festival 2015. Juriul a selectat câștigătorii dintre cele câteva sute de filme înscrise în concurs, reprezentând peste 30 de țări.

După cele 4 premii obținute la Los Angeles Cinema Festival of Hollywood, printre care premiul pentru cel mai bun film narativ și premiul pentru cea mai bună regie, după includerea în selecția festivalului de la Tiburon și participarea la North Hollywood Cinefest, distincția obținută la Vancouver este a patra ocazie în care “CEL ALES” e remarcat pe continentul nord-american.

Dur și tensionat, filmul e presărat cu note comice, dar și cu accente tragice. Povestea are și o marcată conotație politică, acuzând răspicat existența unui grup de interese ocult, mai secret și mai puternic decât temuta Securitate, o “cupola” care, în opinia autorului, “a controlat, controlează și va controla vietile tuturor”.

Protagonistul filmului este Bogdan Stanoevici, care interpretează un personaj ce evoluează pe parcursul a mai mult de trei decenii, de la absolvirea liceului până în pragul senectuții. Alături de el, în alte roluri principale apar Laura Cosoi, Nicodim Ungureanu și Olimpia Melinte.

„Cel ales” va fi lansat în România pe 24 aprilie, iar publicul oltean va putea vedea această peliculă în:
Târgu Jiu: Cinema City, Cinema Sergiu Nicolaescu,
Craiova: Cinema Colours, Cinema Patria; Centrul Cultural Județean Călărași;
Râmnicu Vâlcea: Cinema Geo Saizescu
Slatina: Centrul Cultural Eugen Ionescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS