5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinShakira a inaugurat o şcoală în Columbia

Shakira a inaugurat o şcoală în Columbia

Cântăreaţa columbiană Shakira a inaugurat recent o şcoală pentru copiii săraci din ţara sa natală, informează site-ul starpulse.com. Instituţia se află în oraşul-port Cartagena şi va fi locul în care vor învăţa 1.700 de copii de vârstă preşcolară, şcolară şi adolescenţi – proveniţi din familii cu posibilităţi financiare reduse. Proiectul a fost finanţat de organizaţia caritabilă „Pies Descalzos“ înfiinţată de Shakira, care este o militantă activă pentru accesul universal la educaţie. „Vreau să arăt că prin modelul «Pies Descalzos» reuşim să schimbăm vieţi, nu doar viaţa copiilor care au astfel posibilitatea de a merge la şcoală, ci şi viaţa membrilor familiei acestora. Întreaga comunitate poate fi transformată în bine atunci când există şcoli care funcţionează cum trebuie“, a explicat Shakira pentru Billboard.com. Vorbind despre aşteptările sale în ceea ce-i priveşte pe viitorii elevi ai şcolii, cântăreaţa columbiană s-a arătat mulţumită de fericirea lor. „Mă bucur să îi văd zâmbind. Vor avea la dispoziţie toate instrumentele necesare pentru a deveni cetăţeni oneşti şi pentru a se feri de influenţe negative precum violenţa şi drogurile. Sunt optimistă şi cred că va veni o zi când toţi copiii din Columbia vor avea acces la educaţie“, a spus Shakira.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS