Vinul şi ţuica fiartă sunt leacuri tradiţionale pentru gripă şi răceală, cu condiţia să fie consumate cu măsură şi cu aprobarea doctorului. Vinul fiert este o tradiţie de iarnă la români şi la multe alte popoare. Nimic nu se compară cu o cană cu licoarea caldă, din care ies aburi aromaţi, îmbiind la relaxare, conform site-ului leacuridinplante. E bun cu orice ocazie, în timpul Sărbătorilor, dar şi înainte de Crăciun, fiind singura băutură alcoolică permisă în post. Vinul fiert este cunoscut ca remediu împotriva răcelii încă de pe vremea romanilor. Dar are şi alte aplicaţii în medicina tradiţională.
Vinul fiert nu este doar o licoare apreciată în zilele reci, ci şi un leac vechi pentru răceală, frisoane, gripă, deoarece ridică temperatura corpului, ne face să transpirăm, să respirăm mai uşor şi astfel boala pare mai uşor de suportat. Este un remediu simplu, plăcut şi confirmat ca eficient de câteva secole. Însă, trebuie să nu uităm că este alcool şi, automat, va obosi organismul. Ca orice băutură alcoolică este contraindicată celor cu afecţiuni cardiovasculare, cu hipertensiune, ulcer sau cu orice diagnostic în care consumul de alcool este interzis. Şi, mai ales, este interzis celor ce vor urca la volan în acea zi. În plus, vinul fiert conferă o senzaţie de căldură pe termen scurt, datorită vasodilataţiei care se manifestă aproape instantaneu. Dar, la scurt timp, se manifestă fenomenul invers, de răcire. Se ştie că alcoolul favorizează apariţia degerăturilor, deoarece extremităţile sunt primele expuse frigului. Vinul fiert este eficient şi sănătos atunci când e consumat în cantităţi moderate. Nu mai mult de o cană pe zi, seara, la culcare. Alcoolul scade rezistenţa organismului şi, în loc să ne ajute să depăşim boala, ne expune infecţiilor.
Băuturi calde folosite de secole
Nu se ştie exact când şi cine a făcut prima oară vin fiert, dar se presupune că a fost folosit ca „întăritor“ de către cei care munceau afară iarna. În schimb, despre băuturile distilate se ştie că au apărut acum 3.000 de ani, la eschimoşi. Ei preparau un alcool din alge fermentate şi-l foloseau doar în scopuri terapeutice. Vinul fiert a apărut în zona mediteraneeană, dar e popular în ţările nordice. Se face, de obicei, din vin roşu, condimentat cu scorţişoară, cardamon, ghimbir, cuişoare şi portocale amare. Se poate combina cu votcă, aquavit sau coniac, după cum există şi variante fără alcool, din sucuri de fructe. Strămoşul vinului fiert este menţionat în „Tratatul de bucate“ al romanului Apicius. Conditum Paradoxum era un amestec de miere cu puţin vin încălzit şi asezonat cu piper, şofran şi curmale prăjite. În Evul Mediu, vinul fiert se consumă rece şi era considerat medicament, mai pur chiar decât apa, recomandat şi copiilor. Licoarea fierbinte era aromată cu miere, scorţişoară, nucşoară şi ghimbir. Astăzi, vinul fiert e la mare căutare la nemţi. Austriecii preferă să încălzească vin alb. Scandinavii mai adaugă lichior sau votcă.
Vinul nu se fierbe
Cum se prepară un vin fiert de leac? Este impropriu numit fiert, în realitate se aduce până aproape de fierbere, dar în nici un caz până dă în clocot, aşa că, mai corect ar fi să îl numim vin încălzit. Prin fierbere se pierde nu doar alcoolul, ci şi aroma şi anumite componente cu rol curativ. Se poate folosi vin roşu sau alb, în funcţie de preferinţă, deşi vinul roşu pare să fie mai plăcut. De obicei nu se foloseşte vinul scump, deoarece procesul de încălzire le aduce pe toate la acelaşi numitor comun. Cel mai bun e vinul vrac, de la ţară. La preparare trebuie ţinut cont de faptul că, prin fierbere, se produce compusul organic hydroxymethylfurfural, care este considerat un agent potenţial cancerigen. Se adaugă diferite condimente, de obicei scorţişoară, cuişoare, coajă de lămâie, după care se încălzeşte până pe la 80 de grade C şi se îndulceşte dupa gust. Unii prepară vinul fiert adaugând coji de portocale sau feliuţe subţiri de măr. Aceste ingrediente se pun în ultimele două-trei minute, pentru a nu acri vinul şi a nu-i altera gustul de bază. Este de preferat să folosiţi beţişoare de scorţişoară în loc de pudră, aceasta făcând ca vinul să aibă o consistenţă neplăcută, tulbure şi să se lipească de vasul de fierbere şi mai apoi de căni.
Ingredientele magice ale vinului cald
Reţetele de vin fiert sunt numeroase în funcţie de tradiţie, diferenţa fiind dată de mirodeniile adăugate, care vor conferi licorii fierte miresme şi arome deosebite. Aceste mirodenii pot fi: nucşoară, cardamon, anason, ienibahar, boabe de piper. Este indicat să nu folosiţi foarte multe condimente, căci vinul va căpăta în final un gust greu, aromele combinându-se adesea prea puternic. Obţinerea unui vin fiert bun spune că nu se folosesc mai mult de trei arome diferite. Orice reţetă aţi folosi, ţineţi minte că mirodeniile uscate se adaugă imediat după ce aţi pus scorţişoara. Pentru gripă şi răceală, se recomandă două ceşti de vin fiert pe zi, din care una seara, la culcare. În acelaşi timp, se fac la picioare băi de apă cu sare sau flori de fân. Vinul fiert cu puţină coajă de lămâie, cu scorţişoară sau cuişoare, constituie un remediu minunat care produce sudaţie în pneumonie şi grăbeşte vindecarea. În orice caz, în perioada rece, medicii recomandă o alimentaţie un pic mai condimentată, inclusiv vin fiert, pentru că acestea pişcă microbii, ferindu-ne de îmbolnăviri.
Ţuica fiartă, utilă celor de la munte
Iarna, ţăranii se încălzeau şi cu ţuică fiartă. Dar nu orice băutură distilată din fructe, ci acea ţuică românească, preparată după reţete tradiţionale care, în cantitate mică şi de tărie slabă, are proprietăţi de vindecare şi prevenire a unor boli. Cum se produce efectul terapeutic al ţuicii fierte? Vaporii calzi de alcool etilic produc o dilatare a vaselor capilare din plămâni, permiţând o mai bună oxigenare a sângelui. În acest fel, se uşurează schimbul vital de intrare a oxigenului în sânge şi eliminare a dioxidului de carbon. Descongestionarea pulmonară va scădea riscul de pneumonie. Vaporii de alcool etilic inhalaţi fierbinţi, asociaţi substanţelor prezente în fructe, în doze mici, ajută şi în hipoxie (lipsă de oxigen) cerebrală. Contribuie la reglarea concentraţiei glucozei din sânge şi muşchi, în cazul unor eforturi fizice de lungă durată. Ţuica fiartă i-a ajutat pe nordici să supravieţuiască într-o climă rece, supuşi permanent stresului termic, pe când mediteraneenii, orientalii, semiţii şi asiaticii îşi puteau revigora forţa prin vitaminizare şi consum de glucide direct din fructe. Băuturile spirtoase au făcut parte din obiceiurile culinare ale populaţiilor montane şi a celor din nordul şi nord-vestul Transilvaniei. În schimb, consumul de ţuică tare a fost chiar dăunător românilor din Sud (Muntenia, Oltenia, Dobrogea).
Distruge colesterolul şi combate anemia
Se pune problema, însă, câtă ţuică fiartă putem consuma. După un efort fizic susţinut, în condiţii de frig, se admit maximum 150 ml (de 30 grade). Este interzis consumul de tării după cină. Ca aperitiv, ţuica fierbinte trebuie băută încet, fără a depăşi 100 ml. Este interzisă femeilor gravide, firave, scunde, slabe, sensibile, dar este benefică pentru femeile supraponderale. O enzimă prezentă în ţuica fiartă are rolul de a reduce depunerile de colesterol pe artere. Are rol în prevenirea arterosclerozei şi, implicit, a infarctului miocardic. Consumul zilnic, timp de o săptămână, a 30 ml ţuică de prună este o eficientă metodă de a reduce riscul de apariţie a unor boli de inimă. Acest leac era recomandat şi în anemii, adevăr demonstrat şi de studii recente. Această băutură poate creşte cu peste 120% viteza de producere a hemoglobinei şi chiar a producerii de hematii. În plus, ţuica de prună este bogată în fier. Dar acest lucru nu înseamnă nici pe departe că anemia se previne cu ţuică. Dimpotrivă, un consum zilnic de tărie de prună poate avea efecte nefaste chiar şi pentru un organism sănătos.
Vechile frecţii cu ţuică
În compoziţia ţuicii de prună naturale se afla şi vitaminele A, B, C, D1 şi D2, nedegradate termic. Acestea se absorb la nivelul intestinului mai eficient atunci când temperatura băuturii este apropiată de cea a sângelui (37,5 grade C). Acesta este un motiv pentru care ţuica de prună fiartă, nu foarte fierbinte, este, în ciuda celor crezute, benefică funcţiilor hepatice. Dar asta nu înseamnă că face bine în orice boală a ficatului. O ceşcuţă din această licoare caldă ajută doar în dischinezii biliare şi constipaţii. Să nu uităm nici beneficiile ţuicii nefierte. În primul rând, este ingredient pentru prepararea maceratelor alcoolice. Apoi, este un leac extern fără concurenţă când vine vorba de frecţii. Vreme de secole, nu se ştia de soluţiile mentolate pe care le găsim azi în farmacii. Ţăranii făceau frecţii cu ţuică pentru tratarea răcelilor, a reumatismului, pentru activarea circulaţiei sanguine, pentru alungarea durerilor de cap.
Click News
