10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCel mai sărac preşedinte

Cel mai sărac preşedinte

Nu este păzit de trupe speciale, nu are cont în bancă, iar activitatea sa preferată este grădinăritul. Aceasta este, pe scurt, uimitoarea poveste a uruguayanului José Alberto Mujica Cordano, considerat cel mai sărac preşedinte din lume, relatează linkiesta.it.

În 2010, José Alberto Mujica Cordano a fost ales preşedintele Uruguayului, iar de atunci s-a transformat într-un exemplu pentru conaţionalii săi. Şi nu, nu este nici extraterestru, nici vreun miliardar excentric care şi-a încercat norocul în politică. Este doar un exemplu de om politic pentru care bunăstarea poporului său este pe primul loc. În fiecare lună, din salariul de 250.000 de pesos (aproximativ 10.000 de euro), care îi revine în calitate de preşedinte, Mujica opreşte pentru sine doar 800 de euro, donând restul Fundaţiei  Raúl Sendic, o organizaţie care ajută dezvoltarea în zonele cele mai sărace ale ţării, prin construirea de locuinţe cu apă şi lumină. „Trăiesc așa de când mă știu. Mă descurc foarte bine cu ceea ce am. Chiar dacă nu e o sumă mare, trebuie să o scot la capăt, pentru că cei mai mulţi dintre uruguayeni trăiesc cu mai puţin de atât“, a explicat preşedintele. Datorită stilului său de guvernare este foarte iubit şi respectat de conaţionali.

Un fost luptător

În anii `60 și `70 a făcut parte din forțele de gherilă Tupamaros, inspirat de revoluția din Cuba. A fost împușcat de șase ori și a petrecut 14 ani în închisoare, fiind eliberat în 1984, când Uruguayul a redevenit o țară democratică. În 2010, a câştigat alegerile, devansându-şi net contracandidaţii. A fost un eveniment istoric, care a culminat cu două săptămâni de manifestaţii de bucurie în capitala Montevideo. Este descris ca fiind un om de treabă, a cărui sete de răzbunare nu a influenţat deloc alegerile sale politice, nici măcar împotriva duşmanilor săi, care l-au încarcerat timp de 15 ani în înfiorătoarea închisoare Punta Carretas. În prezent, singura sa avere este un vechi Volkswagen Fusca de culoare albastră. Preşedintele locuieşte la ferma deținută de soția sa, senatoarea Lucía Topolansky, în apropiere de capitala Montevideo, unde îşi petrece timpul îngrijind grădina sau având grijă de cai, vaci şi găini. Când este întrebat despre motivele care l-au făcut să trăiască în această austeritate, el nu ezită să răspundă: „Sunt denumit «cel mai sărac președinte», dar nu mă simt așa. Săraci sunt cei care muncesc doar pentru a avea un stil de viață luxos, dorindu-și în același timp să aibă și mai mulți bani. Unii pot considera că sunt un bătrân excentric, dar asta este alegerea mea“, a mai spus Jose Mujica.
Încă de la alegerea sa în funcţia de preşedinte, „Pepe“ Mujica a cerut să nu aibă escortă, iar ca maşină prezidenţială a solicitat o autoutilitară, Chevrolet Corsa, pe care o foloseşte doar în timpul întâlnirilor oficiale. Singura sa escortă este Manuela, un câine vagabond care îl însoţeşte oriunde, chiar şi pe culoarele Palacio Legislativo.

Liderul din vecini

Alegătorii săi şi-l amintesc încă din tinereţe, când, după căderea dictaturii militare, mergea la parlament cu mașina sa Vespa. De când a devenit preşedinte, viaţa lui Pepe Mujica, cum îi place să i se spună, nu s-a schimbat prea mult. Are o podoabă capilară bogată, grizonată şi de multe ori ciufulită, nu poartă niciodată cravată, iar în fotografiile oficiale pare mai degrabă un om care s-a nimerit din întâmplare printre ceilalţi lideri de stat. În afară de generozitatea sa, Pepe este îndrăgit şi pentru că este „preşedintele din vecini“. Se opreşte întotdeauna să stea de vorbă cu cetăţenii, îi salută pe măcelarul şi vânzătorul din cartierul său, îi îmbrăţişează pe juniorii echipei de fotbal Huracán, pe care merge să o vadă în fiecare duminică. Iar lumea îl iubeşte. Adoră modul său de a guverna şi îl urmează oriunde, chiar şi în Spania, singura ţară europeană pe care a vizitat-o după ce a fost ales preşedinte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS