12.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinUleiul de avocado, aroma sănătoasă din bucate

Uleiul de avocado, aroma sănătoasă din bucate

Uleiul de avocado este un subiect pe de o parte nou pentru lumea gastronomică contemporană, iar pe de altă parte vechi, atât de vechi că se pierde în vremurile de demult, în care strămoşii locuitorilor de astăzi ai Mexicului se bucurau şi recunoşteau deliciile culinare şi proprietăţile de excepţie ale fructului de avocado şi derivatelor acestuia

La ora actuală, avocado este considerat din ce în ce mai evident ca fructul ideal de către cei conștienți de importanța alimentației sănătoase la nivel mondial. Consumat de secole în America Centrală şi de Sud, avocado este unul dintre cele mai hrănitoare fructe din lume. Avocado copt este un fruct foarte echilibrat, ce conţine o gamă variată de grăsimi, vitamine, minerale şi fibre. De asemenea, avocado este o sursă foarte bună de vitamina E – cu rol antioxidant şi foarte benefică pentru piele. Este una dintre cele mai bune surse de potasiu, un mineral esenţial pentru o bună tensiune arterială şi pentru echilibrul fluidelor în organism. Mai mult decât atât, avocado este cea mai bună sursă de betasitosterol, o substanţă recent depistată ca fiind anticancerigenă, benefică pentru prostată şi cu rol în menţinerea nivelului de colesterol în limite normale. În aceste condiţii, nu este de mirare că avocado este fructul rege mai ales în  Noua Zeelandă, țara care are cel mai puțin poluat mediu exterior din lume. Vegetația acestei țări parcă nu se mai oprește din crescut, anotimpurile făcând o mică diferență. Într-un astfel de cadru natural cresc și fructele de avocado.  Mai mult decât atât, cultivarea în masă a acestora se face în divina regiune Bay of Plenty, din partea de nord a Noii Zeelande, mai exact în KeriKeri. Un maestru bucătar al acestor meleaguri s-a gândit că poate oferi o părticică din această comoară lumii întregi prin uleiul de avocado cultivat, produs și prelucrat în această regiune. Astfel, a alcătuit o echipă de experți recunoscuți care au descoperit și perfectat un proces de extragere a uleiului din fructul de avocado, care reduce la un minim aproape de perfecțiune conținutul de apă și de oxigen din ulei înainte ca acesta să fie ambalat și depozitat. Procesul de stabilizare patentat pe care l-au dezvoltat este utilizat în exclusivitate în fabricile Olivado. Între timp, uleiul de avocado a cucerit tot mai mulți adepţi în rândul specialiștilor din domeniul gastronomiei și al  medicinei naturiste, în frunte cu celebrul Jamie Oliver.  

Virtuţi preţioase

Uleiul de avocado are nenumărare proprietăţi. De exemplu, el are cel mai ridicat nivel de grăsimi mono-nesaturate sănătoase pentru inimă, în comparație cu alte uleiuri. De asemenea, trebuie remarcate şi nivelurile ridicate de alfa şi beta-caroten, care protejează împotriva bolilor cardiovasculare şi a cancerului. Nu trebuie omis nici faptul că acest ulei dispune de cele mai ridicate niveluri de vitamine şi minerale esenţiale, inclusiv un nivel ridicat de vitamina E, care, după cum se ştie, este un puternic antioxidant. Uleiul de avocado, spre deosebire de uleiul de măsline, constituie o sursă extraordinară de luteină, care protejează împotriva degenerării maculare şi a orbirii. Folosirea uleiului de avocado la salate şi prepararea legumelor ajută la creşterea absorbţiei nutrienţilor. În urma unui studiu recent efectuat de cercetătorii de la Universitatea din Ohio, uleiul de avocado a fost desemnat un adevărat „aliat al nutrienţilor“, deoarece s-a demonstrat că duce la creşterea absorbţiei de către organism a mult mai multor nutrienţi sănătoşi, care sunt foarte benefici pentru inimă şi prevenirea cancerului, cum ar fi alfa-carotenul (de 9 ori), beta-carotenul (de 17 ori), licopenul (de 4 ori) şi luteina (de 6 ori). Odată ce aţi gustat uleiul de avocado, nu îl veţi uita. Calităţile extraordinare ale acestui ulei sunt cu atât mai accesibile cu cât acest ulei are o paletă largă de întrebuinţări. Datorită punctului de fumegare 500˚F/255˚C (cel mai ridicat pentru un ulei extra virgin), el constituie un excelent ulei pentru prăjit şi gătit, precum şi un dressing delicios pentru salate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS