Acasă Magazin Fly Project, un nou videoclip

Fly Project, un nou videoclip

-

Aer vintage glam, câmpuri de flori şi cadre parcă desprinse din filmul cult „La Dolce Vita“, acestea sunt cuvintele care descriu cel mai bine atmosfera de poveste a celui mai recent clip semnat Fly Project. Filmat timp de două zile lângă Bucureşti, locaţiile fiind eleganta herghelie Equestria, rafinatul hotel – restaurant Barrio (by the Embassy) şi aeroportul Fly Level – Clinceni. Tudor şi Dan sunt martorii unei poveşti de dragoste cu aer de film retro pasional şi femei extravagant de frumoase. Întâlnindu-se la o petrecere cu un aer de lux decadent, personajele principale se privesc pentru prima dată în ochi. Scenele ce urmează o prezintă pe ea conducând un jeep retro sub o ploaie de mii şi mii de flori ce cad dintr-un avion condus chiar de către alesul ei. Atmosfera de poveste este sfărâmată, după ce îndrăgostita îşi vede iubitul sărutându-se cu altă femeie. Dar, pentru că dragostea adevărată e mereu nebunească şi iraţională, cei doi sfârşesc prin a-şi urma sentimentele şi fac dragoste în fân. „Am avut aventuri amoroase picante, de ce să nu recunosc. Ce e drept nu au fost atât de elaborate, dar, după cum vă puteţi imagina, viaţa unui artist e plină de surprize“, a declarat Dan zâmbind. În tot acest timp, piesele băieţilor continuă să urce în topuri atât în România, cât şi la nivel internaţional, din Grecia în Rusia, Italia sau Bulgaria. În plus, single-ul precedent „Musica“ a primit Discul de Aur pentru vânzările record înregistrate în Italia.

ȘTIRI VIDEO GdS