10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazin„Carul din Stele“ Beharca, un restaurant cu adevărat românesc

„Carul din Stele“ Beharca, un restaurant cu adevărat românesc


În 2004, un american pe nume Sam a venit în România şi s-a stabilit la Cluj, fascinat de tot ceea ce-i oferă ţara noastră. În încercarea de a-mi aminti mie însămi ce înseamnă cu adevărat România şi cum să trăiesc cu adevărat româneşte, săptămâna aceasta m-am oprit la Restaurantul „Carul din Stele“ din Beharca, un local cu specific tradiţional românesc. Auzisem de el ceva vreme, de la un amic care a trecut pe acolo acum vreo lună şi a avut numai cuvinte de laudă. Şi, cum se apropie Crăciunul, sătulă de atâtea produse tradiţionale doar cu numele, m-am gândit să-i dau o şansă restaurantului ăstuia cu nume ce mă face să-mi aduc aminte de căsuţa bunicii. Odată intrată, mi-am dat seama că este un loc cu totul special. Restaurantul „Carul din Stele“ nu face parte din categoria restaurantelor fiţoase, ci din categoria acelora în care te simţi bine alături de prieteni şi alături de familie. E un loc cald în care, de cum păşeşti, te simţi pur şi simplu ca acasă şi te ajută să-ţi aminteşti de clipele copilăriei.

Mâncare tradiţională, parcă scoasă din cămara şi bucătăria bunicii

Decorurile tradiţional româneşti nu sunt însă singurele lucruri care te fac să te simţi că ai păşit într-o lume arhaică, tradiţională, care aminteşte de casa bunicii. Mâncarea, la rândul ei, are gustul bun al preparatelor făcute cu simţ de răspundere din ingrediente naturale, tradiţionale, după reţete de familie, transmise din moşi-strămoşi. Şi asta, indiferent că e vorba de preparate tradiţionale din carne de porc (tobă, lebăr, caltaboş, şuncă, şorici, carne la găleată, cârnăciori, sărmăluţe cu mămăligă, nou-introdusele piftie, zacuscă sau drob), cartofi ţărăneşti, cozonac, plăcintă cu brânză dulce şi stafide sau plăcintă cu mere şi tot felul de alte cofeturi atent create şi dichisite. Unde mai pui că palinca sau vişinata este din partea casei, iar ospătarii sunt atenţi peste măsură. Trăgând linie, m-am hotărât: voi reveni oricând cu plăcere în locul ăsta pentru că se mănâncă bine şi toţi cei de acolo te fac să te simţi ca acasă. Şi asta vă sfătuiesc să faceţi şi voi.

Petrecere pe cinste cu Adriana Antoni şi Taraful de la Clejani

Şi cum se apropie Sărbătoarea Naşterii Domnului, în Ajunul Crăciunului, puteţi retrăi bucuria unui Crăciun tradiţional românesc.
De pe masa pregătită de cei de la Restaurantul „Carul din Stele“ din Beharca nu lipsesc nici preparatele tradiţionale de porc, nici viţelul şi mielul la proţap.
Distracţia va fi cu atât mai mare cu cât la eveniment va fi prezentă Adriana Antoni, una dintre vocile reprezentative ale României, alături de formaţia sa. De la eveniment nu va lipsi însă nici Ansamblul Gelu Purcelan.
Dacă de Crăciun, reprezentanţii Restaurantului au pregătit o masă tradiţională, de Revelion, oaspeţii vor avea un meniu sofisticat, cu icre de Manciuria, somon fume, somon cu sos de capere sau ruladă de curcan.
Şi ca oaspeţii să se simtă cât mai bine, pe tot parcursul serii, le vor fi alături Viorica şi Ioniţă împreună cu Taraful de la Clejani şi Ansamblul Gelu Purcelan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

66 COMENTARII