5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Ia te uită!

Transformers I

Distribuţia: Shia LaBeouf, Megan Fox, Jon Voight, Josh Duhamel
Regia: Michael Bay

Pe Pământ începe războiul. Două clanuri rivale de roboţi – cei buni, Autoboţii, şi cei răi, Decepticonii, îşi dispută întâietatea. Bine ascunşi până acum, ei încep să iasă la drumul mare. Ca să vă faceţi o primă idee, gândiţi-vă la numeroasele reclame de maşini care se transformă brusc în jucării robotice autonome, cu superputeri. Dacă vă plac astfel de gadgeturi, filmul vi se va părea interesant, fără nici un minut de plictiseală, cu incredibile curse de urmărire. Un tânăr obişnuit, Sam (Shia LaBeouf), are grijile celor de vârsta lui, adică şcoală, prieteni, maşini şi fete. Fără să ştie că el este cel ce poate decide soarta rasei umane, Sam se trezeşte în situaţia în care el şi colega lui, Mikaela (Megan Fox), pe care ar vrea să şi-o facă iubită, ajung în mijlocul confruntării dintre roboţi. Soarta lumii întregi atârnă de un fir de aţă şi astfel Sam află înţelesul dictonului „victoria cere sacrificii“, pe care familia Witwicky îl foloseşte drept moto în viaţă. Filmul a primit pe site-urile de specialitate nota 7,6.
20.30 – Pro TV

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS