5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Minoic
de Caius Dobrescu, Editura Polirom

Cel mai recent titlu semnat de Caius Dobrescu este „Minoic“, un roman detectivistic, plin de mistere şi mesaje criptice. În oraşul american imaginar Shebango aterizează Nicu, poet marginal şi redactor la o revistă dedicată animalelor de companie. Ar trebui să-l întâlnească pe prietenul său Dinu, devenit custodele memoriei lui Tidid Diomed Caraiani, un guru academic de reputaţie internaţională, al cărui trecut românesc a ajuns, după moartea sa, subiectul unor aprinse controverse. Numai că Dinu nu este de găsit nicăieri, deşi îi expediază mesaje ciudate într-un alfabet „minoic“ inventat de ei în studenţie. Bâjbâind printr-o Americă pe care cu greu o înţelege, Nicu se lasă prins într-o intrigă detectivistică ale cărei fire se ţes nu doar între pasiunile şi interesele Estului şi Vestului, ci şi între momente dintre cele mai violente şi confuze ale istoriei româneşti (fermentaţiile legionare, lagărele anilor ’50, semi-Dezgheţul şi cu-totul-Reîngheţul etc.). Surprizele se ţin lanţ, personale, naţionale sau globale…
„Ficţiunea detectivistică din Polonia, Ungaria, Cehia, Grecia a reuşit să se impună Europei ca literatură puternică, adevărată şi inteligentă. Putem şi noi concura în această ligă? Asta am încercat cu «Minoic». Folosind, totodată, prilejul pentru a pătrunde unele dintre misterele criminale obsedante ale istoriei noastre moderne şi contemporane. şi încercând să(-mi) explic de ce, fir-ar să fie!, nu putem scăpa de complexe, fantasme şi fantome“, a declarat autorul.
Caius Dobrescu (n. 1966), poet, eseist şi romancier, predă teoria literaturii la Universitatea Bucureşti. Dintre volumele publicate, amintim: „Pauza de respiraţie“ (volum colectiv, 1991); „Efebia“ (poeme, 1994); „Balamuc sau pionierii spaţiului“ (roman, 1994); „Deadeva“ (poeme, 1998); „Modernitatea ultimă“ (eseuri, 1998); „Inamicul impersonal“ (eseuri, 2001); „Semizei şi rentieri“. „Despre imaginarul burgheziei moderne“ (istorie culturală, 2001); „Ode an die freie Unternehmung“ (poezie, 2006; în 2009, autorul a primit premiul oraşului Münster pentru poezie europeană, împreună cu Gerhardt Csejka, traducătorul volumului); „Teză de doctorat“ (roman, 2007) şi „Euromorphotikon“ (roman în versuri, 2010).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS