Misterul morţii compozitorului austriac Wolfgang Amadeus Mozart „se bucură“ de un record aparte: până acum, au fost vehiculate cel puţin 140 de cauze care ar fi provocat decesul celebrului muzician la doar 35 de ani.
Misterul morţii la doar 35 de ani a legendarului Wolfgang Amadeus Mozart, unul dintre cele mai mari genii din toate timpurile, „se bucură“ de câteva recorduri: cel mai obscur, cel mai dezbătut, cel mai greu de pătruns, cel mai romanţat, cel mai cercetat de medicină şi istorie în cele peste două secole care au trecut din 1791, când, după câteva săptămâni de boală, în timp ce lucra la „Requiem“, Mozart a murit. Însă, din cauza cărei boli? De atunci, această întrebare a dat bătăi de cap oamenilor de ştiinţă din cele mai diferite domenii, care continuă să propună şi să repropună fel de fel de ipoteze, unele dintre acestea „încurajate“ de progresele înregistrate în ultimii ani de medicină. Printre ipotezele vehiculate se menţin cele legate de otrăvirea geniului austriac de către iezuiţi, masoni, de către rivalul şi cel mai mare duşman al său, compozitorul de curte Antonio Salieri. Nu trebuie omise nici teoriile legate de efectele unei combinaţii de substanţe farmaceutice, printre care mercurul, pentru tratamentul sifilisului.
Noi teorii
Cel mai recent studiu susţine ipoteza unui sindrom nefritic, o complicaţie renală, care ar fi rezultat în urma unei infecţii cu un streptococ. Dr. Richard Zegers, specialist la Universitatea din Amsterdam şi unul dintre autorii studiului, a explicat că în acea perioadă în capitala Austriei ar fi existat o mică epidemie provocată de un streptococ. Pentru acest studiu, dr. Zegers şi colegii săi au analizat o serie de informaţii ignorate până acum, cum ar fi registrul deceselor zilnice din Viena, unde este descrisă această epidemie de infecţii, din perioada în care a decedat Mozart. În plus, specialiştii olandezi au ţinut cont de declaraţiile unor martori care au fost alături de compozitor până în ultimele zile din viaţă. Potrivit Sophiei Haibel, cumnata compozitorului, trupul lui Mozart era foarte umflat, împiedicându-l să se întoarcă în pat. De asemenea, se pare că Mozart ar fi fost conştient până în ultima clipă de viaţă. Pornind de la toate aceste informaţii, cercetătorii spun că ar putea fi vorba de o infecţie cu un streptococ, care a provocat o febră puternică şi un edem sever, urmat de o inflamaţie renală gravă.
Studii „specializate“
Pe certificatul de deces, cauza oficială a morţii lui Mozart a fost trecută „Hitziges Frieselfieber“ (febra cu eczeme), un termen generic folosit mai degrabă cu funcţie administrativă, dar care nu avea şi o semnificaţie medicală specifică. Plecând de la informaţiile martorilor şi de la cauza înregistrată în registrul de decese, ipotezele despre cauza morţi, precum şi cele legate de fişa sa medicală au devenit din ce în ce mai numeroase de-a lungul secolelor, ajungând chiar să alimenteze o producţie „torenţială“ de studii de „specialitate“. Pe zi ce trece, apar noi şi noi diagnostice şi teorii fanteziste avansate de patologi, neurologi, psihiatri, farmacologi şi chiar şi neurochirurgi, care au analizat aşa-numitul „craniu al lui Mozart“, care – cum s-a descoperit ulterior – nu îi aparţinea marelui compozitor austriac, al cărui corp a fost înmormântat – din cauze necunoscute – într-o groapă comună. Într-un articol publicat luna trecută de prestigioasa revistă British Medical Journal, medicul şi muzicologul francez Lucien R. Karhausen, membru al Comisiei Comunităţii Europene, a prezentat un impresionant şi, totodată, original catalog care cuprinde 140 de cauze de deces, 85 de boli, 27 de tipuri de tulburări mentale, dintre care deliruri, crize epileptice, sindromul Capgras, sindromul deficitului de atenţie şi hiperactivitate, ca să nu mai vorbim de psihoză, depresie maniacală etc. Şi ca şi cum nu era suficient, în anii ‘80, la toate bolile menţionate s-a adăugat sindromul Tourette, considerat responsabil de notele tensionate şi distonante din unul dintre cvartetele dedicate lui Haydn. Lunga listă a maladiilor care ar fi constituit cauza decesului marelui compozitor cuprinde răceli, diverse tipuri de infecţii cu stafilococi, streptococi sau meningococi, pentru tratarea cărora, într-o altă epocă, ar fi fost suficient un tratament cu antibiotice; diverse septicemii, scarlatină sau rujeolă, febră tifoidă sau paratifos, tifos, tuberculoză, trichineloză şi tot soiul de alte boli, de la cele mai banale, la cele mai rare.
