12.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024

Moda la Mondiale

Campionatul mondial de fotbal bate la uşă, iar mai-marii din industria modei nu lasă un asemenea eveniment să treacă neobservat.

Pentru numărul din luna mai, ediţia italiană a revistei Vogue, dedicată domnilor, a decis să ne prezinte mai mulţi jucători convocaţi pentru Mondiale, imortalizaţi în ipostaze mai puţin obişnuite, de manechine. Pe copertă apare Samuel Eto’o, căpitanul naţionalei Camerunului, fotografiat de Pierpaolo Ferrari, cu jachetă, cămaşă, pantaloni Boss Black, pantofi Puma Easy Rider şi ceas Rolex. La pictorial au mai participat alte celebrităţi precum Gianluca Zambrotta, Gianluigi Buffon, Alberto Gilardino sau Andres Iniesta, mijlocaşul naţionalei spaniole şi al Barcelonei, sau Patrice Evra, jucător francez de origine senegaleză, actualmente la Manchester United. Autorii iniţiativei au dorit să prezinte şi o imagine ironică, amuzantă şi elegantă a vedetelor sportului cu balonul rotund, diferită de cea mult mai comercială care, în general, îi însoţeşte pe jucătorii celebri. Această idee, oricât ar fi de interesantă, nu este însă nouă. Folosirea vedetelor din lumea sportului pentru promovarea sau prezentarea colecţiilor de modă a fost deja exersată. Un astfel de caz este stilistul Dirk Bikkembergs, care a devenit foarte popular după lansarea colecţiei „Bikkembergs Sport“ în 2000. Pentru campaniile publicitare, stilistul a apelat la jucători din campionatul italian precum Giorgio Chiellini sau Fabrizio Ravanelli, iar în sezonul 2004-2005 a avut ocazia de a realiza echipamentul echipei Inter Milano. „Pentru mine, jucătorul de fotbal este o sursă de inspiraţie, de pasiune, de creativitate. Pentru mine, spiritul sportului ne îmbogăţeşte cultura cotidiană, inclusiv cea a imaginii şi a valorilor“, a explicat stilistul.

Echipamente ecologice

Interesant este că mulţi dintre jucătorii care vor participa la acest campionat mondial vor purta tricouri 100% ecocompatibile. Nike a realizat o colecţie de echipament sportiv din polistiren reciclat, obţinut din reutilizarea sticlelor de plastic luate din depozitele de deşeuri din Japonia şi Taiwan. Pentru un astfel de tricou au fost necesare opt sticle, în total fiind folosite 13 milioane de sticle din plastic. Acest procedeu permite economisirea de materie primă, precum şi reducerea consumului de energie necesar pentru producerea materialului. Au optat pentru această soluţie naţionalele Braziliei, Angliei, Olandei, Portugaliei, Statelor Unite, Coreei de Sud, Australiei, Noii Zeelande, Serbiei şi Sloveniei. În plus, pe site-ul celebrului producător de echipament sportiv, doritorii îşi pot crea propriul tricou pentru Mondiale. Nici FIFA nu se lasă mai prejos şi intenţionează ca în scurt timp să îşi facă simţită prezenţa în lumea modei, sub licenţa mondială a Global Brands Group, lansând o nouă gamă vestimentară care a apărut în luna august a anului trecut în magazinele oficiale. Potrivit reprezentanţilor FIFA, la început vor fi lansate cinci linii vestimentare, care vor avea influenţe din anul 1904, anul înfiinţării federaţiei, şi până în zilele noastre. Printre produsele FIFA scoase la vânzare se află tricouri sport, pentru bărbaţi şi femei, dar şi alte obiecte de îmbrăcăminte.

De pe teren pe podium

Pentru a stârni interesul doamnelor şi domnişoarelor de dincolo de Ocean pentru mult aşteptatul Campionat Mondial de Fotbal din Africa de Sud, revista americană Vanity Fair a invitat nouă dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti ce vor fi prezenţi la Cupa Mondială să pozeze în lenjerie intimă. Cristiano Ronaldo, Kaka, Drogba, Ballack, Eto’o, Stankovici, Muntari, Donovan şi Pato s-au lăsat dezbrăcaţi pentru a populariza fotbalul în Statele Unite, un tărâm unde liderii popularităţii sunt baschetul, base-ball-ul şi fotbalul american. Opt din cei nouă jucători au pozat doar în boxeri cu steagul naţionalei lor, cu excepţia lui Kaka. Acesta a preferat să pozeze în bluejeans, lăsând doar să se întrevadă lenjeria intimă deasupra pantalonilor. Revista cu aceste fotografii va apărea în iunie şi îi va avea pe copertă pe Didier Drogba şi Cristiano Ronaldo, iar în interior pe toţi cei nouă superfotbalişti. De altfel, fotbaliştii au devenit clienţi fideli ai caselor de modă, nu de puţine ori ei acceptând să reprezinte branduri celebre. Un exemplu faimos este David Beckham, fostul căpitan al naţionalei Angliei, care, împreună cu soţia sa, Victoria „Posh“ ex-Spice Girls, şi-a vândut imaginea unor designeri renumiţi, reviste de modă, parfumuri şi cosmetice etc. La fel de apreciat este şi portughezul Cristiano Ronaldo, care în acest an va fi imaginea chiloţilor şi jeanşilor Giorgio Armani, preluând astfel ştafeta de la David Beckham. „Cristiano este un bărbat foarte atrăgător, care are fizicul unui atlet. Pentru mine, el reprezintă esenţa tinereţii – spontaneitate, adrenalină, un adevărat magician. Pentru această energie a lui specială l-am ales să fie noua imagine a Armani“, a declarat designerul italian.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU