14.5 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Cei mai sănătoşi copii sunt cei ai căror mame lucrează cu jumătate de normă

Un studiu recent al cercetătorilor australieni a dezvăluit că, potrivit statisticilor, copiii ai căror mame lucrează cu jumătate de normă sunt mai sănătoşi decât cei ai femeilor casnice şi ai doamnelor angajate cu normă întreagă. Studiul, realizat de oamenii de ştiinţă de la Institutul de Cercetare Pediatrică Murdoch din Melbourne, Australia, a arătat că micuţii care sunt crescuţi de mame care lucrează doar cu jumătate de normă mănâncă mai puţine alimente nesănătoase, se uită mai puţin la televizor şi sunt mai activi decât alţi copii de aceeaşi vârstă.
„Am constatat că mamele care au un serviciu unde lucrează doar patru ore pe zi reuşesc mai bine să ajungă la un echilibru între muncă şi viaţa de familie. Aceste femei pot monitoriza mai bine obiceiurile alimentare şi activităţile copiilor, lucru care are un impact benefic asupra sănătăţii micuţilor“, a declarat profesoara Jan Nicholson, angajată în cadrul Centrului Murdoch. Aceasta a adăugat că trebuie găsite soluţii pentru a le oferi părinţilor care lucrează cu normă întreagă şi chiar mai mult de 12 ore pe zi posibilitatea de a-şi educa micuţii aşa cum trebuie. Jan Nicholson a sugerat că acest lucru poate fi realizat prin promovarea la nivel mondial a unor politici de muncă mai lejere, care să respecte şi ideea de viaţă de familie a angajaţilor. Grupul de oameni de ştiinţă a precizat că încă nu este foarte clar de ce copiii cu mame casnice sunt mai predispuşi la supraponderabilitate şi chiar obezitate.
„Este posibil ca munca, atunci când le dă mămicilor posibilitatea de a echilibra munca şi viaţa de familie, să le ofere femeilor şansa de a petrece mai mult timp alături de copii şi de a-i implica pe aceştia în activităţi cu impact benefic asupra sănătăţii lor“, a spus Jan Nicholson.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU