10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSilueta visată, în paşi de dans

Silueta visată, în paşi de dans

Bicicleta de acasă a devenit cuier pentru hainele călcate, mersul la sală nu vă surâde, abdomenele făcute în intimitatea camerei nu vă sunt pe plac, aşa că n-ar fi rău să încercaţi altceva, pentru a vă recăpăta silueta: dansul.

Extenuantele exerciţii de la sală, alergarea prin parc sau pedalatul la bicicleta de acasă nu sunt activităţi pe placul dumneavoastră şi totuşi aţi vrea să faceţi ceva pentru a vă recăpăta silueta. O dietă echilibrată nu este eficientă, fără puţină mişcare, aşa că puteţi să încercaţi cursurile de dans.
În funcţie de preferinţele dumneavoastră muzicale, puteţi opta pentru cursuri de dans sportiv sau dans modern.
Specialiştii atrag atenţia că, într-o oră de dans, puteţi arde 200 până la 400 de calorii, cam la fel cum aţi pute pierde câţiva centimentri dacă aţi face înot, ciclism sau jogging. În plus, practicat în mod regulat, dansul poate avea numeroase beneficii asupra sănătăţii dumneavoastră. O circulaţie a sângelui mai bună, un ritm cardiovascular îmbunătăţit, lipsa neplăcerilor create de un nivel al colesterolului şi o formă fizică de invidiat sunt doar câteva dintre beneficiile dansului.
Puteţi deci opta cu încredere pentru cursurile de dans disco, mambo, rumba, jive, rock-and-roll, pop-dance, salsa, merengue, swing jazz, hip-hop, quickstep, foxtrot sau chiar balet. Acest din urmă stil de dans vă va îmbunătăţi flexibilitatea, dar, în acelaşi timp, vă va pune la treabă coapsele, şoldurile, spatele, abdomenul.
Nu este rău nici dacă optaţi pentru hip-hop sau quickstep, cu ajutorul lor putând foarte uşor arde până la 300 de calorii pe oră, în timp ce vă lucraţi şi toate grupele majore de muşchi.

O soluţie la îndemână

Şi dacă nu vă înduraţi să daţi banii pe astfel de cursuri, puteţi încerca o metodă mai simplă. Transformaţi-vă sufrageria într-un ring de dans. Nu veţi avea nevoie decât de o combină sau de un calculator şi o listă de melodii, pe care puteţi asculta. Nu uitaţi nici de DVD-urile cu lecţii de dans. Şi, chiar dacă nu veţi ţine ritmul, iar picioarele vi se vor încurca, nu aveţi de ce să vă ruşinaţi, căci spectatorii lipsesc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS