13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCele mai citite ştiri ale deceniului

Cele mai citite ştiri ale deceniului

În fiecare zi, intrăm în contact cu zeci de ştiri, care de care mai importante sau mai şocante şi care generează un val de dezbateri, uneori chiar şi la nivel mondial.

Cea mai discutată temă din ultimul deceniu nu a fost nici criza financiară, nici alegerea lui Obama în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, ci fulminanta creştere politică şi economică a Chinei. Cel puţin aşa rezultă dintr-un studiu realizat de The Global Language Monitor, organism care monitorizează mii de ziare pe print şi on line. Ascensiunea Chinei devansează alte ştiri de impact, care au marcat ultimii zece ani, precum lupta împotriva terorismului şi catastrofele naturale, care au avut loc între 2000 şi 2009.

Un deceniu de războaie

Efectul China dă astfel peste cap echilibrul din lumea informaţiei, care a fost dintotdeauna dominată de punctul de vedere occidental. La fel de adevărat este însă că „dominaţia“ ştirilor americane în panorama globală se menţine, începând cu atenţia generată de conflictele în care sunt implicate în mod direct Statele Unite. De altfel, pe locul doi găsim războiul din Irak, iar pe trei – atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, urmate de „Războiul împotriva terorismului“, declarat de fostul preşedinte american, George W. Bush. Toate celelalte războaie, care s-au desfăşurat sau se desfăşoară în Africa şi Asia, în multe cazuri mult mai sângeroase, nu se bucură niciodată de aceeaşi mediatizare.

Catastrofe

Nu doar războaiele au ţinut capul de afiş al ultimului deceniu. Ultimii zece ani au stat şi sub semnul dezastrelor financiare şi al catastrofelor naturale. Criza economică din 2008-2009 ocupă însă doar locul şapte, în timp ce pe locul zece se află „tsunamiul financiar“ care a „băgat“ în faliment zeci de bănci. Deşi a lăsat în urmă destul de multe victime, aproximativ 1.600, Uraganul Katrina, aflat pe locul opt, devansează totuşi în clasament tsunamiul din Asia, care a provocat moartea a peste 230.000 de oameni. Şi această clasare în top confirmă, dacă mai era nevoie, centralitatea americană în mecanismele mediatizării.

Protagoniştii

Din clasament nu putea lipsi, cum era de aşteptat, mediatizata campanie electorală a lui Barack Obama, cu celebrele sale sloganuri „Change“ sau „Yes We Can“, preluate şi amplificate la unison în toată lumea. Obama, care ocupă locul şase, a fost depăşit „la mustaţă“ de alt eveniment planetar, moartea lui Michael Jackson, prezent pe a cincea poziţie în top. „Această clasare este destul de surprinzătoare, având în vedere că moartea lui Jackson a avut loc la sfârşitul deceniului“, au comentat autorii clasamentului. Printre ceilalţi protagonişti indiscutabili ai deceniului, care sunt şi ei prezenţi în clasament, se află şi Osama Bin Laden şi Papa Ioan Paul al II-lea.

Metodologia

Analiza The Global Language Monitor a fost realizată pe baza unui algoritm care identifică frazele şi cuvintele cele mai „prezente“ on line (cotidiene, bloguri şi social network) şi peste 50.000 de ziare tipărite. Se calculează nu doar frecvenţa şi contextul în care apar, ci şi modul în care se impun atenţiei. Recent, acelaşi institut a prezentat şi clasamentul „cuvintelor“ acestui deceniu. Pe primul locul găsim încălzirea globală, urmat de Obama şi 11 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU