17.8 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Carburant pe bază de alge folosit în industrie

Doi giganţi ai industriei americane care se orientează spre energia regenerabilă au decis să investească în alge şi s-au asociat cu întreprinderi producătoare de biocarburanţi: Dow Chemical s-a aliat cu Algenol Biofuels şi ExxonMobil, cu Synthetic Genomics, specializat în biotehnologii.
ExxonMobil va investi 600 de milioane de dolari pentru a produce un nou carburant, pe bază de alge, care „poate fi pe viitor o parte a soluţiei de multiplicare a surselor de energie dacă se va ajunge la un carburant viabil din punct de vedere economic“, a declarat vicepreşedintele ExxonMobil, Emil Jacobbs.
Avantajul unui asemenea carburant ar fi că nu depinde nici de preţul petrolului, nici de grâu, al cărui preţ creşte mereu de la apariţia agrocarburanţilor.
Se pune doar problema timpului în care un asemenea carburant va putea deveni rentabil. Va fi nevoie de mai mulţi ani pentru construirea unor instalaţii care să producă biocarburant din alge.
O societate americană susţine însă că este deja capabilă să-l producă: este vorba de compania PetroAlgae, care a pus la punct o tehnică de iluminare care stimulează creşterea algelor.
Compania propune chiar să se înconjoare zonele de cultură a algelor cu întreprinderi industriale, deoarece emisiile de gaze pe bază de carbon ar stimula cultura de alge. Cultivatorii aşteaptă însă ajutoare guvernamentale care ar putea veni în cadrul planurilor americane de luptă împotriva încălzirii climatice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS