Ruşii se pot mândri de acum cu propriul „Obama“. Originar din Guinea Bissau, Joaquim Crima este primul candidat de culoare care aspiră la un post de conducere în fosta ţară sovietică.
Presa occidentală l-a numit „Obama“ de Rusia, iar el a promis că, în cazul în care va fi ales, „va lucra ca un negru pe plantaţie“ pentru binele oraşului său. Joaquim Crima, de 37 de ani, originar din Guinea Bissau şi care trăieşte de aproape 20 de ani în fosta ţară sovietică, este primul candidat de culoare din istorie care participă la alegeri în Rusia. Crima şi-a depus candidatura pentru postul de primar al oraşului Srednyaya Akhtuba, un orăşel din regiunea Volvograd. Deşi candidaturile pentru alegerile din octombrie nu au fost încă oficializate, Joaquim a împânzit deja oraşul cu fluturaşi şi manifeste, în care îşi anunţă programul electoral şi le promite concetăţenilor săi şansa unei schimbări.
Rasism şi schimbări
În ciuda faptului că este licenţiat în biochimie, Joaquim vinde pepeni pe străzile din Srednyaya Akhtuba. În urmă cu zece ani, a cunoscut o femeie de origine armeană cu care s-a căsătorit şi a avut un băiat, azi în vârstă de nouă ani. Pentru a fi acceptat de conservatoarea societate rusă, el şi-a schimbat şi numele, iar în oraşul său de adopţie este cunoscut deja cu numele de „Vassili Ivanovitch“. Cu toate acestea, nu-şi reneagă originile, ba dimpotrivă, se bazează pe „diversitate“, în speranţa că va deveni edilul oraşului. Spre deosebire de mulţi africani care trăiesc în Rusia, Joaquim s-a integrat perfect şi rar a fost victima unor episoade de rasism. În schimb, în marile oraşe precum Moscova, mulţi africani sunt nevoiţi să lucreze mereu în grup, iar cei care iau metroul noaptea sunt în mare pericol. Bandele de extremă dreapta au omorât de multe ori în bătaie grupuri de africani, iar în oraşul Voronezh, unde există un număr mare de imigranţi de culoare, în ultimii ani au avut loc numeroase episoade de rasism şi mulţi cetăţeni africani au fost chiar şi ucişi. Joaquim este de părere că a venit timpul ca şi în Rusia să se schimbe ceva: „Când am ajuns aici prima dată, şi pentru mine a fost greu. Oamenii traversau pe trotuarul celălalt când mă vedeau. Copiii mă arătau cu degetul şi râdeau“, povesteşte candidatul.
Mitul lui Obama
Joaquim îl admiră foarte mult pe Barack Obama şi intenţionează să urmeze acelaşi drum ca acesta: „Normal, nu mă pot compara cu Obama, însă pot să schimb lucrurile. Ba chiar pot spune că schimbarea este o datorie“. În opinia lui Joaquim, care astăzi este mândrul posesor al unui paşaport rusesc, alegerea unui preşedinte de culoare în America face parte dintr-un proces global, iar în curând acesta îşi va face simţită prezenţa şi în Rusia. „În oraşul meu, există o grămadă de probleme, de aceea am decis să îmi depun candidatura pentru funcţia de primar. Constituţia permite oricărui cetăţean să participe la alegeri, indiferent de culoarea pielii sale“, declară Joaquim. Mulţi lideri politici locali sunt de părere că Joaquim nu are nici o şansă să ajungă primar, concetăţenii săi îl sprijină şi îi sunt alături: „Ne-am plictisit de aceleaşi feţe. Nu au făcut nimic pentru noi. Să îl lăsăm pe Vassili să fie ales; el munceşte din greu şi are o conştiinţă mult prea mare pentru a fura sau pentru a face rău oamenilor“, spune Alexei Fedotov.
Noua patrie
Nu lipsesc oamenii care l-au invitat pe candidatul de culoare să se răzgândească. „Unii cetăţeni mi-au cerut să îmi retrag candidatura. Le-am răspuns că e democraţie şi poporul va fi cel care va decide“. Optimismul lui Joaquim este contagios şi candidatul la primărie reuşeşte să glumească şi pe seama rasismului ruşilor, care continuă să le spună „negri“ persoanelor de culoare: „Nu cred că «negru» e o jignire. Dacă acesta este cuvântul pe care ruşii îl folosesc pentru a se adresa persoanelor de culoare, atunci să îl folosească. Trebuie să fim întotdeauna mândri de propriile origini“. La final, africanul mărturiseşte că, dacă va fi învins, nu va fi dezamăgit, ci va continua să îşi ducă viaţa liniştit în orăşelul rusesc. „Am văzut la televizor lucruri teribile care se întâmplă în Guinea Bissau şi aş vrea să mă întorc pentru a vedea ce este în satul meu. Însă, casa mea e aici, în Rusia. Viaţa şi familia mea sunt aici. Eu mă simt rus“.

