5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinThassos, smaraldul de la Marea Egee

Thassos, smaraldul de la Marea Egee

Insula Thassos are un şarm aparte, cucerind vizitatorul prin plajele curate, apa limpede cu nuanţe de turcoaz şi peisajul de o frumuseţe deosebită, dat de întâlnirea dintre mare şi munte.

Thassos, insula grecească de la nordul Mării Egee, este situată la aproximativ şapte kilometri de ţărm şi 20 de kilometri de Kavala. Pentru a ajunge pe insulă, turiştii au la dispoziţie mai multe variante. Un român poate alege o călătorie cu maşina, caz în care distanţa dintre cele două ţări este parcursă în aproximativ zece ore, iar pentru a ajunge pe insulă se va folosi un feribot, care poate fi luat din Keramoti, taxa pentru acesta fiind de şapte euro. Pentru cei care preferă o călătorie cu avionul, trebuie menţionat faptul că Thassos nu deţine aeroport propriu. Se poate însă ateriza pe Megas Alexandros, situat la 30 de kilometri de Kavala, la distanţă de o oră de Thassos; altă variantă ar fi Aeroportul Macedonia din Salonic.

Istorie zbuciumată

Thassos, una dintre cele mai frumoase insule ale Greciei, are o istorie veche. Conform descoperirilor arheologice, aici s-au stabilit în antichitate fenicienii, atraşi de bogăţia în aur a zonei. De altfel, numele insulei este considerat a fi preluat de la un conducător fenician. Mai târziu, ea a ajuns sub ocupaţie turcească, apoi a fost oferită cadou lui Muhammad Ali din Egipt, în secolul XIX, drept recompensă pentru intervenţiile în războiul de independenţă grecesc. În timpul celui de-al doilea război mondial avea să se găsească sub ocupaţie bulgară.
Fiecare dintre aceşti „stăpâni“ şi-a lăsat amprenta asupra insulei, ce prezintă astăzi o moştenire istorică importantă. Thassos deţine o cultură bogată, fapt susţinut şi de existenţa a numeroase festivaluri şi manifestări culturale ale diferitelor comunităţi ale insulei, printre care se numără Festivalul de dramă antică de la teatrul vechi, Carnavalul din satul Panagia, Sărbătoarea strugurilor din Elayiohori.

100 de kilometri de plaje

Insula are o circumferinţă de aproximativ 100 de kilometri, iar turiştii se pot bucura de plaje cu nisip fin în nordul şi vestul ei, dar şi de altele ceva mai stâncoase în regiunile de la est şi sud. Privitorul îşi poate „bucura“ ochii cu golfuri, dar şi cu priveliştea oferită de Muntele Ypsario, cel mai ridicat nivel al insulei, de 1.204 metri. Printre plajele de o frumuseţe deosebită menţionăm Golden Beach, Alyki, Skala Prinos, Tripiti Beach, Psili Ammos şi Potos Beach.
Chiar şi clima acestei regiuni este extrem de prietenoasă, temperatura medie anuală situându-se în jurul valorii de 17,2 grade Celsius. Vara, temperatura medie este de 23,4 grade, potrivită pentru cei dornici să se bronzeze fără a suferi de căldură.

Atracţii pentru toate gusturile

Thassos nu are numai plaje superbe şi apă limpede, ci şi alte atracţii. Turiştii se pot bucura de o bogată tradiţie culinară, având la dispoziţie o mulţime de restaurante, terase şi taverne. Un loc special îl ocupă preparatele din peşte, friptura de capră sau dulciurile, iar turistul curios poate gusta tradiţionalul „paterika“, un preparat gătit din frunze de varză cu roşii, ulei de măsline şi ceapă. În plus, cei cu o viaţă de noapte activă se pot bucura de numeroasele cluburi, baruri şi discoteci, mai ales în capitala insulei, Limenas.
Serile de vară sunt piperate cu muzică grecească tradiţională live, iar restaurantele oferă vizitatorilor seri greceşti, ce combină mâncarea tradiţională cu muzica şi dansurile specifice. Vizitatorii care ajung pe insulă la finalul verii, când s-au cules strugurii, pot participa la prepararea vinului, zdrobindu-i cu picioarele.

Oferte pentru iubitorii de sport

Persoanele active se pot bucura de nenumăratele atracţii ale insulei, precum schi nautic, surf, paraşutism şi plimbări cu „banane“. Cei care ştiu să înoate pot alege părţi ale insulei cu apă mai adâncă. De asemenea, se pot închiria bărci pentru navigaţie. Iar dacă în urmă cu câţiva ani scufundările erau interzise, astăzi, turiştii pot admira şi peisajele subacvatice, având la dispoziţie echipamentul necesar pentru acestea, dar şi suportul unui instructor cu experienţă. Pentru cei mai experimentaţi există posibilitatea de a face scuba diving.
Thassos este o destinaţie interesantă pe perioada verii, de aceea agenţiile de turism prezintă numeroase oferte pentru clienţi. Europa Travel organizează sejururi de şase sau 12 zile: transportul se face cu autocarul din Bucureşti, Braşov sau Ploieşti, turiştii fiind cazaţi în vile sau hoteluri. Preţul unui sejur de şase zile, în perioada iulie-august, se situează între 65-77 euro / persoană, la care se adaugă tariful de transport autocar de 239 de lei. Cazarea este în vila Stella, situată în staţiunea Potos din sudul insulei, şi nu include masa.
Agenţia Valdir Tour oferă pachete turistice începând de la 189 euro / persoană / sejur, incluzând cazare şapte nopţi în cameră dublă, în hotelul Fhilipos de trei stele, transport cu autocar de trei stele, însoţitor de grup pe durata transferului, plecarea fiind din Craiova. La hotelul Electra Beach, tot de trei stele, preţul este de 259 euro / persoană / sejur, iar serviciile incluse în preţ sunt: transport cu autocar de trei stele, însoţitor de grup pe durata transferului, cazare şapte nopţi, mic dejun continental.
Agenţia Queen Travel oferă pachete turistice începând de la 139 euro / persoană, incluzând şapte nopţi de cazare în cameră dublă, în hotelul Egeo, din Limenas. Este inclus şi micul dejun în această sumă, nu însă şi asigurarea de sănătate şi biletul de feribot în valoare de şapte euro / persoană.
Elysse Turism organizează sejururi de şapte nopţi, ce includ transportul cu autocarul, cazarea în staţiunea Golden Beach, vila Athina. Preţul este de 195-215 euro / persoană / şapte nopţi cazare în cameră dublă. În plus, agenţia oferă în pachet şi o vizită gratuită la Kavala.
Cristina CLOPOT

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII