21.7 C
Craiova
duminică, 9 iunie, 2024
Știri de ultima orăMagazinTort de ciocolată cu ricotta

Tort de ciocolată cu ricotta

Ingrediente:
Blat:  4 linguri de zahăr, 4 ouă, 4 linguri de făină, 2 linguri cacao, 1 linguriţă praf de copt
Sirop: 250 ml apă, 250 g zahăr, 1 lingură de cacao, 1 linguriţă de sirop de glucoză
Cremă: 1 pliculeţ de zahăr vanilat, 300 g ricotta, 2 linguri de coajă de portocală, 2 linguri de zahăr pudră
Montarea tortului: 150 g ciocolată
Mod de preparare:
Blatul: Se dă drumul la cuptor la 350°F. Se separă ouăle, se bat albuşurile spumă tare. Se adaugă zahărul şi se bat, până se întăresc, ca la bezea. Se pun gălbenuşurile, făina cernută cu cacaua şi praful de copt. Se amestecă uşor, de jos în sus. Se pune blatul într-o formă cu diametrul de 16 cm, unsă şi tapetată cu făină. Se dă la cuptor aproximativ 30 de minute. După ce s-a copt, se lasă 5 minute în formă, se scoate, se lasă la răcit şi se taie în trei. Din cele 150 g de ciocolată se iau 60 g şi, pe o hârtie de diametrul blatului, se face un disc din ciocolata topită la bain-marie.
Sirop: Se pun la foc mic, într-o crăticioară, ingredientele pentru sirop şi se lasă să fiarbă până se îngroaşă puţin.
Crema: Se amestecă brânza ricotta cu coaja de portocală rasă, zahărul pudră şi zahărul vanilat. Se gustă şi se ajustează cantităţile după preferinţă.
Montarea tortului:
Se pune ciocolata rămasă să se topească la bain-marie. Pe un platou se aşază discul de ciocolată, peste care se pune o felie de blat, se însiropează cu o treime din sirop şi se unge cu jumătate din crema de brânză. Peste aceasta se aşază a doua felie de blat, se însiropează şi se unge cu crema rămasă. Deasupra se pune ultima felie de blat, pe care se toarnă restul de sirop. Peste tort se toarnă ciocolata topită. Se poate decora cu flori din ciocolată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS