Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu
de Dan C. Mihăilescu
Editura Humanitas, 2009
Anul 2000 nu a adus cu sine sfârşitul lumii, aşa cum credeau foarte mulţi dintre cei ce citesc „semnele“ cerului, dar, pentru Dan C. Mihăilescu, un personaj literar demn de cele imaginate de Rabelais, mare devorator de literatură epistolară, letroman din juneţe şi până la vârsta la care se declară adversar înverşunat al e-mail-ului, a fost, pur şi simplu, anul „celei mai spectaculoase ţâşniri eminesciene, după revelaţia postumelor“.
Este vorba, bineînţeles, despre scrisorile lui Mihai Eminescu şi ale Veronicăi Micle, deţinute de Christina Zarifopol-Ilias, nepoată de frate a lui Paul Zarifopol, şi publicate la Editura „Polirom“ sub titlul: „Dulcea mea Doamnă, Eminul meu iubit“. Apariţia celor 93 de scrisori ale celor doi îndrăgostiţi a şocat lumea culturală românească, acolo unde perplexitatea a putut duce chiar la mefienţă agresivă: scrisorile sunt contrafăcute!
Păstrate în arhiva familiei Zarifopol, ele au fost scoase la lumină de Christina Zarifopol-Ilias, stabilită în SUA. S-au păstrat în arhiva familiei Graziella şi Vasile Grigorcea. Graziella Grigorcea era nepoata de fiică a Veronicăi Micle şi astfel au fost conservate în arhiva familiei. Scrisorile acoperă intervalul 1879-1883, adică zona de timp creator eminescian numită de Perpessicius „perioada veroniană“ (de la Veronica, fireşte). În 1879 moare soţul Veronicăi, doctorul Ştefan Micle, şi Eminescu, aflat deja în Bucureşti de doi ani, credea că va putea legaliza legătura sa cu tânăra văduvă. Iluziile îi vor fi repede spulberate. Este începutul a ceea ce Maiorescu va consemna în „Jurnal“ ca fiind „greaua epocă Eminescu“, un timp zbuciumat pentru poetul care abandonase studii universitare în Occident şi combătea la „Timpul“, acolo unde anii săi de maturitate socială îşi vor pune amprenta asupra liniei ziarului. Fiindcă veni vorba de Maiorescu, nu este poate lipsit de importanţă faptul că Veronica Micle a bănuit tot timpul că şeful „Junimii“ a fost împotriva căsătoriei ei cu poetul.
După Dan C. Mihăilescu, care a comentat în anul apariţiei volumul de poezii în câteva studii reunite acum în cartea de la „Humanitas“, „cu anii 1879-1883 ne aflăm, aşadar, în miezul biografiei şi înaintea căderii, când marea însumare eminesciană de contrarii (exuberanţă şi pesimism, activism entuziast şi manie depresivă, «amestec straniu de sfială şi trufie» egocentrism încruntat şi altruism debordant, solitudine şi histrionism, misofilie şi eleganţă, hedonism risipitor şi sarcasme vindicative, utopie şi scepticism, izbucniri colerice pe fond melancolic, vorba sorei Aglaie, «era foarte drept, bun, blând şi milos, totodată despot mare şi pesimist») produce răsturnări bruşte, de-a dreptul ameţitoare pentru lectorul de azi“.
Scrisorile celor doi sunt dominate de efuziunile sentimentale ale unui Eminescu aproape copilăros, dar şi „vindicativ“, ca în momentele când îi reproşează iubitei trădarea, cărora li se contrapun epistolele delicate, adesea pline de speranţe ale unei femei căreia memoria secolului următor nu-i va fi favorabilă. Cele descoperite după lectura epistolarului pot schimba însă părerea şi celui mai ambiţios misogin. Veronica l-a iubit pe Eminescu, multialintat cu apelative romanţioase care unora le-au părut extrase din replicile caragialiene, dar dând dovadă de un ataşament, ca şi de o puritate a sentimentelor care au făcut-o pe Tia Şerbănescu, de pildă, să scrie că aceasta „şi-a jucat magistral rolul vieţii şi a murit interpretându-l cu o forţă dramatică tulburătoare în faţa unui public nepregătit pentru asemenea virtuozitate“.
Comentariile lui Dan C. Mihăilescu sunt atent migălite, cu un ochi la textul propriu-zis al scrisorilor, unde Eminescu se arată la fel de scrupulos ca şi în elaborarea poemelor sale, şi cu un altul la contextul socio-politic al epocii, cu bune şi necesare contextualizări, dar şi cu uimiri pe care glosatorul şi le permite dintr-o irepresibilă dispoziţie histrionică.
În fond, este talentul său sigur: acela de a se mira, fie că o face absolut spontan, fie că premeditează inteligent şi parşiv.
