15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinÎntoarcere la Brideshead

Întoarcere la Brideshead

Scriitoarea britanică Evelyn Vaugh (1903-1966) s-a făcut remarcată îndeosebi prin romane care satirizează high-life-ul unei societăţi engleze conservatoare în cel mai înalt grad. Dintre acestea, două, „Bomba zilei“ şi „Un pumn de ţărână“, au apărut în aceşti ani, şi în traducere românească la Editura Leda. Pentru romanul „Men at Arms“ a primit Premiul James Tait Black Memorial, fiind primul dintr-o trilogie („Sword of Honour“) ce are ca subiect cel de-al doilea război mondial.

Times Magazine a inclus romanul, apărut în 1945, pe lista celor mai bune o sută de romane din toate timpurile. Chiar autoarea însăşi credea că acest roman, care urmăreşte tribulaţiile şi frământările etic-religioase ale familiei aristocratice Marchmain, este magnus opus a creaţiei sale.
Familia Marchmain este prezentată în roman ca simbol al nobilimii britanice, elitistă, conservatoare şi prea puţin dispusă să accepte schimbări majore.
Relaţia de prietenie dintre protagonistul şi naratorul Charles Ryder şi Lordul Sebastian Flyte defineşte în bună măsură trama acestui roman în care o familie creştin-anglicană este prezentată cu subtilitate de un romancier preocupat să devoaleze amestecul de sentimente bigote cu un tradiţionalism conservator de nuanţă adesea egoistă.
Ryder, un tânăr din clasa de mijloc, crescut de tatăl său, o figură egocentrică şi distantă, pare nesigur de ţelurile sale în viaţă şi este pur şi simplu fascinat de personalitatea lui Sebastian, cu care va lega o prietenie pură pe durata verii petrecute la Brideshead. Sebastian este torturat de pretenţiile de îndrumător spiritual ale mamei sale, Teresa Flyte, Marchiză de Marchmain. Abandonată de soţul ei, marchizul Alexander Flyte, Lady Teresa doreşte să-şi impună convingerile religioase copiilor săi, printr-o perseverenţă greu de îndurat. Dacă Lady Julia, fata cea mare, preocupată să facă un mariaj pe măsura aspiraţiilor ei, şi Cordelia, fata cea mică, nu par să opună rezistenţă mamei, Sebastian are de dus o adevărată bătălie cu pretenţiile religioase ale acesteia. Ryder devine martorul acestor dispute ce macină o familie în care doar fiul cel mare, Bridey, Ducele de Bridshead, pare a-şi urma în convingeri mama, graţie unui caracter oarecum asemănător, care merge până la adularea de sine şi răceala cea mai grotescă.
Relaţia dintre cei doi protagonişti ai romanului a fost caracterizată ca fiind platonică, deşi nu au lipsit observaţiile care înclină către pretinse „liaisons“ homosexuale. Charles este îndrăgostit şi de Julia, dar este atras în mod misterios de Sebastian, relaţia celor doi urmând un traiect caracteristic pentru o relaţie masculină tipic britanică sau germană, după cum observa chiar un personaj al romanului.
„Întoarcere la Brideshead“ este un roman complex, subtil psihologic, scris de un maestru al excelentei proze britanice.
Filmul cu acelaşi titlu, în regia lui Julian Jarrold, a rulat recent şi pe marile ecrane româneşti şi îi are ca protagonişti pe actriţa Emma Thompson, în rolul Lady-ei Teresa, şi pe Mathew Goode, în rolul lui Charles Ryder.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII