Flora Năstase a punctat esenţialul activităţilor home&deco despre renovarea casei sale: „Orice cămin arată necesităţile, visurile, cultura şi opţiunile legate de viaţă ale proprietarului… Mă înconjor de lucruri care au fost etape ale devenirii mele, le îngrijesc şi le cultiv valoarea, pentru că trecutul şi viitorul se împletesc în fiecare zi a vieţii noastre…“.
În urmă cu ceva timp credeam că vila de aproape 650 mp în care locuieşte Flora Năstase este una dintre bijuteriile imobiliare ale Capitalei. Mă gândeam că tot ce este înăuntru şi felul în care este construită clădirea sunt opere ale unor epoci care se pierd în vâltoarea contemporană şi că poate pasiunea Florei pentru artă, mobilă şi decoraţie de lux, stilul ei de viaţă aristocrat se vor stinge încet, odată cu trecerea timpului. Aşa că mare mi-a fost uimirea să intru în adorabilul palazzo după patru ani şi să constat că el este mai mult decât o bijuterie a trecutului, revenind la pulsul actual, înnobilat de o renovare spectaculoasă, de un facelift al obiectelor de mobilier în totalitate retapiţate, de reevaluarea unor spaţii (de sute de metri pătraţi) care existau, dar erau folosite ca anexe, de creaţia de obiect… şi multe, multe detalii atât constructive, cât şi de design interior.
Din copilărie, viaţa Florei a fost canalizată, prin educaţie, pe drumul cultivării bunului-gust. Provenind dintr-o familie burgheză, ea a devenit în timp un fel de arbiter elegantiae, ataşată de valori culturale şi artistice solide, evidenţiind în timp luxul şi eleganţa ca pe o atitudine.
Povestea renovării – despre care vă spun de la început, a costat o avere, 250.000 de euro – a debutat cu compartimentarea mezaninului într-un mod diferit, transformarea garajului din curte într-o terasă suspendată, funcţiunile camerelor s-au reorientat, au intrat în circuit vechi anexe şi nişe care nu erau exploatate. Vechea vilă boierească a fost concepută arhitectural pentru necesităţile vremurilor în care stăpânii casei aveau la primul nivel un spaţiu social de primire, cât şi de servire a mesei. La subsol erau pivniţe, iar la etaje – zonele de odihnă. Mansarda imensă şi anexele erau pentru servitori, iar curtea – pentru cai. Azi, Flora a revenit oarecum la traiul boieresc, transformând mezaninul în camere de primire, iar subsolul, în zona Spa (saună, masaj, piscină, fitness). Apartamentul ei privat este format din living, birou, dormitor, dressing, baie, astfel încât viaţa intimă să nu întâlnească viaţa socială în spaţiul etajului ei. Ceea ce prezentăm în ziar este 50% din subiectul nostru, întrucât am ocupa prea multe pagini cu întreaga amenajare…
O locuinţă-expoziţie de artă
Cum intri în casă, eşti întâmpinat de holul mignon, ancorat în câteva piese de forţă: o oglindă din cristal bizotat cu ramă de aur, o scară de marmură albă, străjuită de fier forjat antichizat în model propriu şi un candelabru impresionant, ce combină cristalele cu sticla de Murano.
La etajul întâi, vă prezint biroul, o încăpere pătrată, înaltă, decorată în stil Ludovic al XV-lea. De fapt, întregul etaj pe care se desfăşoară camerele ei private este ambientat franţuzeşte, acoperind doar două epoci, glorioase din punct de vedere al artei. Mobilierul cuprinde masa de birou, din piele verde de Cordoba, căreia i s-a asortat o bergere (scaunul de birou) tapiţată în material cu nuanţe aurii, piesa de rezistenţă care a trecut printr-un amplu proces de recondiţionare şi reconstrucţie, ce a durat aproape doi ani (i s-au lungit picioarele cu 10 cm). În faţa bergčre-ului sunt două scaune, un secrétaire cu cariatide (figuri de oameni şi animale) şi o vitrină din aceeaşi gamă, pe una dintre laturi.
În salonaş te atrage elementul „textil“, adică tapiţeria de pe pereţi, cea a canapelelor (care datează de peste un secol, dar care a fost recent înlocuită) şi covoarele noi, asortate cu draperiile. Ferestrele filtrează lumina prin trei rânduri de materiale: un stor roman ivoire, o draperie bordo din catifea şi mătase şi un voal cusut şi încreţit în model floare. Ornamentele ce decorează mobilierul sunt sculptate în bronz, material din care sunt realizate şi alte accesorii din birou – sfeşnice, veioze, ceas. Deasupra comodei, indiscutabil atrage privirea un tablou de mari dimensiuni, ce reprezintă Şcoala Spaniolă, având ca subiect Maica şi Pruncul. Paradoxal, fără să caute, proprietara a găsit într-un târg de vechituri de la Frankfurt o reproducere în miniatură, aproape identică, a acestei opere, pe care a expus-o în diagonală în living, astfel încât, dacă te afli la intersecţia dintre camere, observi că tablourile sunt faţă în faţă.
Recondiţionarea mobilierului s-a vrut impecabilă şi, întrucât curbura lemnului rotund trece prin etape care durează (plus poleirea cu foiţă de aur), iată că se justifică lucrul de doi ani pentru obţinerea unui rezultat spectaculos.
Aşa este întreaga casă. Elaborată. Muncită. Gândită. Analizată cu specialişti, maiştri tâmplari, politori, experţi în istoria artei. O locuinţă-expoziţie, în care fiecare obiect are o poveste ce îi conferă fel de fel de valori, copleşitoare vizual, şi nu numai.
Salonaşul mobilat Ludovic al XVI-lea are ca nucleu un set rococo complet – o canapea mică, şase scaune şi două fotolii, ceea ce este o raritate, pentru că multe dintre piesele originale se vând separat şi extrem de rar mai găseşti un set întreg. În rest, comode mari şi mici, cu şase sau trei sertare, comode bayou (cea mare, pictată), a căror frumuseţe o descoperi doar dacă te apropii şi a căror valoare o ştiu doar colecţionarii fanatici.
Oglinzi şi mese fabuloase
Mezaninul demonstrează răbdarea şi virtuozitatea proprietarei, prin masa stil Versace, creată în acelaşi mod, după o idee a Florei, un vis vechi, de peste zece ani, de a avea în dining o masă Versace… Jocul de niveluri, departajarea prin treptele scării interioare sau denivelări de 20-30 cm au ajutat mult în momentul decorării, întrucât pe fiecare dintre zone s-a găsit o soluţie de mobilare ce arată oaspeţilor unde este zona de şezut, spaţiul hi-fi, salonaşul de servit cafeaua, masa pentru cină…
Pe pereţi vezi cum se conturează un spaţiu virtual datorită celor două oglinzi fabuloase – una de peste trei metri înălţime, în care se reflectă decorurile camerelor, ce comunică între ele. Una dintre oglinzi este făcută la Viena, în acelaşi stil Ludovic, ce guvernează ambientul, iar cealaltă a aparţinut familiei Nicolae Bălcescu şi a fost achiziţionată dintr-o consignaţie, imediat după Revoluţia din ’89.
Antichităţi cu dragoste şi poveşti aristocrate
M-am oprit ameţită de aur şi lux, artă şi opere antice, în pragul dormitorului.
Are şi el un roman al lui, un jurnal de bord, care îţi spune de când, cum, în ce fel s-a constituit el ca dormitor. Cu toate că mobilierul pare omogen, fiecare piesă a fost cumpărată sau creată ulterior, învechită şi poleită pentru a semăna cu originalele. Originale, de fapt, din tot ansamblul, sunt doar tăblia de pat şi o noptieră, restul fiind manufacturate de tâmplarul artist, sub atenta îndrumare a Florei.
Revenind la oglinzi, m-a fascinat majolica de sub cea de trei metri (bustul ceramic dantelat şi îngălbenit de vreme), care, stau şi mă întreb: cum de a reuşit să se păstreze decenii de-a rândul, purtată prin ţări şi case diferite, ea fiind, de fapt, o bucată de faianţă ce se putea face praf şi pulbere la cea mai mică mişcare greşită? Vorbind despre antichităţi, acestea costă cât costă, pentru că, pe lângă alţi parametri, încorporează iubire, viaţă, poveşti aristocrate, ce se îndârjesc în a învinge timpul. Lucru de preţ, pentru care genii, conducători, artişti pornesc războaie, dau naştere la opere, doar-doar să intre şi ei în istorie…
Luana IBACKA
